Comparație între speciile de Agaricus sp.


Agaricus bernardii
Agaricus bernardii by Fred Stevens
Datorită diversității formelor de relief din țară, avem implicit și o diversitate micologică fantastică, cu care puține țări se mai pot mândrii. De asemenea, diversitate este mare nu doar la nivelul familiilor ci și în cadrul genurilor. În ultima vreme au existat nenumărate reclasificări privind încadrarea unor specii în anumite genuri sau familii, dar în același timp multe altele încă își așteaptă rândul de a fi studiate mai detaliat.

Până una alta, speciile de Agaricus au rămas o familie mare și până vor fi împărțite în genuri noi, le tratăm ca atare. Diversitatea printre ele este mare și sub aspectul caracteristicilor principale. Avem care se îngălbenesc la atingere, altele devin brun-roșcate sau nu își schimbă culoarea deloc. Azi nu îmi propun să tratez cine știe ce curiozitate, ci mi-am propus să vă prezint câteva specii de Agaricus într-un tabel comparativ pentru a vă ajuta la o identificare mai rapidă a acestor ciuperci direct la locul faptei. 

Denumirea Științifică Comestibilitate Decolorare gălbuie Decolorare brun-roșcată Miros de migdale Caracteristicile pălăriei Caracteristicile piciorului
Agaricus arvensis Da Se îngălbenește ușor - Da Albicioasă, cu timpul crem albicioasă, la apăsare se decolorează ușor în gălbui, netedă sau ușor pufoasă Albă, la apăsare se decolorează gălbui
Agaricus augustus Da - Se decolorează brun Da Brun pe fond crem și mai închisă la culoare spre centru, suprafața este acoperita cu solzi mărunți, dispuși concentric Pe fond alb, usor crem-maroniu spre pălărie, poate fi bulbos
Agaricus bernardii Da - Se decolorează gălbui-roșcat - Albă sau cenușie, având suprafața cu crăpături adânci Albă
Agaricus bisporus Da - Se decolorează roșcat - De la alb la maroniu neted la început, ulterior concentric solzos Deasupra inelului, alb-maroniu, sub inel alb
Agaricus bitorquis Da Se decolorează gălbui - Da Alb-cenușiu, cu suprafața netedă sau ușor fibroasă, la manipulare se decolorează gălbui Butucănos, albicios, cu inel dublu
Agaricus bresadolianus Da - - - Alb[, gri-albicios, mai închis, gri-maroniu solzos-fibros spre centru Albiciosă, ușor scămoasă sub inel, cu sau fără bulb
Agaricus campester Da - după tăiere se decolorează roșcat - Inițail albă, apoi mai închisă, maronie spre centru, cu solzi concentrici Fragilă, albă, fibroasă longitudinal, inel trecător
Agaricus cbionodermus Da - - - Albă Albă
Agaricus essettei Da Se îngălbenește - - Albiciosă, se ăngălbenește la apăsare, cu timpul prinde o nunață portocalie, cu suprafața fibroasă Albă, se îngălbenește la apăsare, cu timpul devine maronie, prezintă bulb
Agaricus haemorrhoidarius Da - După tăiere se decolorează brun-roșcat - Ocru-maronie, fibroasă, solzoasă Albă, roșcat-maronie la apăsare, poate avea bulb
Agaricus macrosporus Da - După tăiere se decolorează brun-roșcat - Albicioasă, radial fibroasă sau solzoasă Albă, deasupra inelului cu nuanțe rozalii.
Agaricus maleolens Nu - La apăsare se decolorează în roșcat - Inițail albă, aboi cenușiu-ocru-albicioasă, cu sozli de culoare mai închisă Albicioasă, deasupra inelului cu nuanțe rozalii
Agaricus maskae Da - După tăiere se decolorează roșcat - Inițail albă, aboi cenușiu-ocru-albicioasă, inițial netedă apoi ușor solzoasă sau crăpată Albicioasă, ușor solzoasă, cu inel trecător
Agaricus pequinii Da - După tăiere se poate decolora brun-roșcat - Albicioasă, sau ocru-albicioasă, cu suprafața netedă Albicioasă, cu solzi cenușii-ocru, bulbos
Agaricus pilatianus Nu Se îngălbenește rapid la baza piciorului - - Albicioasă, gri-ocru-albicioasă, se îngălbenește la apăsare, ușor solzos spre centrul pălăriei Albă, la bază se îngălbenește rapid, inelul e ocru-maro pe margine
Agaricus porphyrizon Da Se îngălbenește ușor - Da Inițial roșiatec-auriu, cu timpul devine tot mai spălăcită, albă, radial fibroasă-solzoasă Albicios-maronie, fibroasă, la apăsare se îngălbenește
Agaricus praeclaresquamosus Nu Se îngălbenește rapid - - Pe fond alb, cu solzi concentrici de culoare ocru-maroniu, mai închisă Bulbos, alb, după tăiere de un galben strident
Agaricus semotus Nu Se îngălbenește ușor - - Violet-maronie fibroasă sau cu solzi pe un fond cenușiu-maroniu Albicioasă, fibroasă, goală pe interioar, ușor bulboasă
Agaricus silvicola Da Se îngălbenește rapid la baza piciorului - - Albă, apoi ocru-gălbuie, la atingere se ăngălbenește Finroasă, bulboasă, la atingere se îngălbenește
Agaricus squamuliferus Da - După tăiere se decolorează roșcat - Albicioasă, cu solzialbi-maronii marunți și deși Albă, solzoasă sub inel
Agaricus sylvaticus Da - după tăiere se decolorează rapid în roșcat - Pe fond alb cu solzi maronii-roșcate Albă, netedă sau solzoasă
Agaricus vaporarius Da - după tăiere se poate decolora brun-roșcat - Maronie, netedă, in timp fibroasă sau solzoasă Cu partea superioară albă, cea inferioară maronie
Agaricus xanthoderma Nu Se îngălbenește rapid - - Albicioasă, central ocru, la atingere se îngălbenește, netedă Bulboasă, albă, la atinegere se îngălbenește strident
Agaricus xanthoderma genevier v.grisea Nu - Se îngălbenește rapid la baza piciorului - Cenușiu-maronie-ocru, radial fibroasă, apoi solzoasă Netedă, bulboasă, la atingere se îngălbenește.

3 comentarii :

  1. Un foarte bun material documentar pentru ciupercari asa cum mereu primim de la Dumneavoastra.
    Multumim !

    RăspundețiȘtergere
  2. Deci daca gasesc un Agaricus si nu se decoloreaza galben ori rosiatic la taierea piciorului - este comestibil?

    RăspundețiȘtergere