Champignonul văratic (Agaricus augustus)

agaricus_augustus
Agaricus augustus by Jozef Pavlík
A trecut vara și am rămas în urmă cu ciupercile pe care le-aș fi dorit a v-i le prezenta, dar sezonul încă nu s-a terminat, așa că niciodată nu e prea târziu. Ca să prind din urmă timpul, azi doresc să mă opresc la o ciupercă ce tocmai își încheie sezonul fructificării, dar care nu e mai prejos cu nimic decât cele prezentate până acuma: Champignonul văratic (Agaricus augustus), ba chiar mai mult, este și ea o ciupercă regală ...
Nu doresc să lungesc foarte mult subiectul de azi, de acea m-aș opri le nivelul denumirii ciupercii și la modul cum sa ales cu aceasta. Denumirile științifice, oricât de sofisticate ar părea, în totdeauna înseamnă ceva (doar că în latină, limbă care pentru mulți nu ne spune mare lucru). Astfel și epitetul de augustus, provine mai mult ca sigur de la luna anului: August, când este cel mai probabil să întâlnim acestă ciupercă deosebită (fiind una estivală).

Dar știți luna August cum și-a dobândit numele? Bine-nțeles că de la Caesar Augustus, dar cunoașteți mai mult despre aceasta? Împăratul Augustus a finalizat calendarul început de către împăratul Julius, iar în acest proces el a redenumit sextilis mensis (a șasea lună) în Augustus mensis (luna August). În același timp el a mai adăugat o zi lunii sale, furând una de la luna Februarie, exact cum a făcut predecesorul său Julius Caesar și astfel egalând cu 31 de zile luna Julie (Julius mensis) pentru că fiind rege nu putea fi mai prejos decât predecesorul său. Mai multe despre acest subiect găsiți pe A history of the months and the meanings of their names și How August became so August.

Cum sa ales ciuperca cu acest nume? Practic există două posibile asocieri cu Caesar Augustus. Prima se datorează faptului că ciuperca este una masivă, impunătoare, la fel cum și împăratul August a fost la vremea sa. Și a doua posibilitate este că probabil, Fries când a întâlnit și descris ciuperca în 1838, probabil că era în vară și luna august, iar ciuperca probabil i s-a părut foarte de "august". Dacă a avut sau nu dreptate, judecați-l voi.

Descrierea ciupercii:
Regnul: Fungi
Diviziunea: Basidiomycota
Clasa: Agaricomycetes 
Ordinul: Agaricales
Familia: Agaricaceae
Genul: Agaricus
Specia: Agaricus augustus
Sinonime: Agaricus augustus var. perrarus, Agaricus peronatus, Agaricus perrarus, Fungus augustus, Fungus peronatus, Pratella augusta, Psalliota augusta, Psalliota peronata, Psalliota perrara
Specie protejată: comună

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII












•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••
Pălăria: de 5-30cm diametru, inițial convexă, tinde să se aplatizeze la maturitate. Cuticula este uscată și prezintă niște solzi brun-maronii dispuși concentric pe un fundal albicios-crem și mai deși spre centrul pălăriei. Odată cu vârsta tinde să se decoloreze în gălbui.
Lamele: dese dar fără a fi agglomerate, libere, subțiri și înalte. De culoare initial rozalie, tind să se coloreze într-un violet-brun odată cu maturizarea. Lamele initial sunt protejate de un văl universal, care cu vârsta se va transforma într-un inel ca o fustă  în jurul piciorului.
Culoarea sporilor: violet-maronie.
Sporii: de dimensiune 7-10x5-6,5 microni, sunt netezi și elipsoidali.
Piciorul: 10-25cm lungime și 2-5cm grosime, este de culoare albă și netedă deaspura inelului, respective gălbuie și lânos-solzoasă dedesubtul acesteia, De formă mai mult sau mai puțin cilindrică sau cu baza ușor mai umflată, deseori înfipt adând în pământ. Cu inel bine dezvoltat și care atârnă ca o fustă în jurul piciorului.
Carnea: albă, compactă și care se poate oxida ocazional în brun-maroniu.
Gustul și mirosul: prezintă un miros dulceag, specific de migdale amare precum un gust specific și plăcut de champignoane.
Reacții chimice: se colorează în gălbui în urma reacției cu KOH pe suprafața pălăriei. Precum are o reacție roșiatică la testul Schaeffer.
Distribuția: este o specie saprofită, relative rară, care fructifică în zonele deschise din pădurile de conifer sau la marginea acestora (Pinus radiate sau surate ale acesteia), precum ocazional în parcuri sau grădini, dar tot sub conifer. Perioada de dezvoltare este din iulie și până prin noiembrie.
Comestibilitatea: comestibilă, dar a se acorda atenție locului de colectare întrucât poate acumula metale grele ca și Cadmiul.
Specii asemănătoare:
  • Agaricus bernardii – este o specie de dimensiuni mai mici și care crește pe dealuri nu prea înalte.
  •  Agaricus subrufescens – este și ea o specie asemănătoare, dar sporii săi sunt de dimensiuni mai mici.

5 comentarii :

  1. :)) Întotdeuna e prea târziu. Iar timpul nu-l poţi prinde din urmă. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cineva spunea ca totul este relativ, chiar si timpul... atunci pot sustine ca inca nu e prea tarziu.

      Ștergere
  2. You have very nica foto. burle

    RăspundețiȘtergere
  3. Puteti preciza care sunt locurile unde ciuperca acumuleaza cadmiu?Eu o gasesc in aceleasi locuri din pudure an de an.adica in fagetul Clujului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu cred ca e cazul clujului, e vorba de zone unde se prelucreaza astfel de minereuri, topitorii, langa centrale atomice ...sau locuri in care au fost dezastre cum e Cernobil ...

      Ștergere