Limba boului (Fistulina hepatica)

Fistulina hepatica

Limba boului (Fistulina hepatica) zis și Bureții de stejar sau Păstrăvul roșu de stejar, este o ciupercă ce o țin în congelator de astă toamnă, pentru că deși știu că este o ciupercă comestibilă foarte bună, încă nu i-am căutat o rețetă pe măsură. Denumirea populară "limba boului" nici că se putea mai pe măsură, deoarece seamănă foarte bine cu organul al cărui nume îl poartă; însă denumirea de bureți mă duce în totdeauna cu gândul la ceva ciuperci marunte, ceea ce nu este cazul la această ciupercă...

Mă tot uit la imaginea pe care am atașat-o și mă minunez de norocul celui ce a făcut această fotografie, pentru că nu e ușor să găsești ciuperca atăt de sănătoasă, curată și frumos colorată. De obicei (este și cazul meu) îl găsești plină cu frunze și resturi de material lemnos lipite peste ea, având inclusiv o culoare mai închisă, iar sub această înfățișare ciuperca în sine este relativ ușor de trecut cu vederea.

Denumirea științifică a ciupercii, mai exact epitetul de "hepatica" nu i se trage de la hepatită ci de la aspectul ca de ficat a ciupercii mature (atât culoarea, forma, cât chiar și textura "spongioasă", moale a cărnii). Este una din cele mai sigure specii de ciupercii consumabile de la noi în țară, dar cu toate astea este de multe ori ocolită din lipsa informațiilor și transmiterea acestora urmașilor. În cuvinte simple aș zice ca "baba Nica" n-a mâncat în viața ei așa ceva și dacă o vei întreba, ai șanse 100% să îți zică că este o ciupercă otrăvitoare și ai face bine să o arunci. Acestui motiv datorez și eu norocul să fi găsit ciuperca într-o zonă arhi-umblată de ciupercari dar ocolit de către toți.

Ca și mod de preparare azi vă pot prezenta una pe "viu" mai completă, adică pornind de la recoltare până la degustare. Poate o să vă placă și vouă:

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea ciupercii Fistulina hepatica:

Aparatul fructifer relativ mare 10-30 cm diametru, 2-6 cm înălţime, de formă neregulată, asemănătoare cu o limbă (deunde și numele) sau evantai, uneori contopit cu exemplarele vecine, cu suprafața catifelată, netedă, cu marginile ușor lobate, cu vârsta va deveni umedă, gelatinoasă. De un colorit roșiatec, portocaliu sau chiar mai închis, de culoarea ficatului.

Porii, destul de mari şi rotunjiţi, încep să apară numai atunci când ciuperca a ajuns la dimensiuni considerabile. Tuburile sunt foarte scurte şi cilindrice, moi şi cărnoase de aproximativ 1,5cm. Sunt relativ înghesuite unul într-altul, dar rămân separate. De culoare albicioasă sau roșiatică, care cu vârsta va fi tot mai inchisă la culoare. La atingere se colorează în maroniu. Spori de culoare rozalie sau rozaliu-maronie.

Piciorul aproape inexistent; este scurt, bont, ferm şi prins excentric de aparatul fructifer. Prezintă coloritul aparatului fructifer

Carnea este compactă, roşietică, cu vinişoare subţiri galbene şi când este tăiată, emană un suc gros, roşu-sângeriu. Este aproape inodoră şi are gust acru-acidulat, dar plăcut.

Distribuția: specie saprofită, uneori ușor parazită, creşte pe trunchiuri de foioase, în special stejar, de la câmpie la munte, cauzând așa zisul putregai roșcat. Crește în grupuri mici sau solitar, din iunie până în noiembrie. Nu poate fi confundată cu nici o altă ciupercă. 

Comestibilitatea: comestibilă, de calitate bună.