Puiul pădurii (Laetiporus sulphureus)

Laetiporus sulphureus

Omul a urmat din totdeauna tendințele (trend-ul), atât în modă cât și în celelalte aspecte ale vieții: mașini, telefonie, locuințe ... și de ce nu în alimentație. Vegetarienii; au existat de când îi lumea, iar în ultimi ani au existat chiar "campanii de convertire" la vegetarianism. Cât este de sănătos acest mod de viață nu o discut, mie personal îmi place carnea; dar Puiul pădurii (Laetiporus sulphureus) poate fi compromisul prin care și vegetarienii pot consuma "carne"...

Această ciupercă sub aspectul gustului cel puțin, imită foarte bine gustul cărnii de pui, motiv pentru care unii îl și numesc Puiul pădurii, dar să nu uităm că la urma urmei este un "polypore" și ca atare odată cu înaintarea în vârstă ea va deveni fibroasă, lemnoasă și necomestiblă. Din acest motiv unii îl catalogează ca fiind de la bun început necomestibilă și o numesc mai nepretențios: Polița sulfuroasă, denumire ce și-a dobândit-o datorită coloritului gălbui-sulfuros și a dispunerii pe verticală a aparatului fructifer de forma evantaiului.

Până nu demult s-a spus despre această ciupercă cum că este una cu o răspândire mare, specifică Europei și Americii de Nord, însă studiile recente de ADN au dezvăluit cum că cel puțin la nivelul Americii ar exista cel puțin 7 specii de Laetiporus diferite, în funcție de înălțimea la care se dezvoltă, (la baza copacului sau la înălțime), specia copacului pe care se dezvoltă ... astfel separânduse specii ca Laetiporus cincinnatus, Laetiporus gilbertsonii, Laetiporus conifericola, Laetiporus huroniensis. Toate desprinzându-se din specia "mamă" Laetiporus sulphureus, ca și caracteristici fizice sunt identice și ca atare și cu aceași comestibilitate. Iar specia Laetiporus sulphureus în America, astăzi este limitată la zona pădurilor cu lemn de esență tare de pe Coasta de Est.

De unde știm când este ciuperca tânără și comestibilă și când este deja prea târziu de a fi colectat în scop culinar? Ciuperca tânără este moale și dacă este presată (apăsată) secretă un lichid destul de abundent. Dacă lichidul lipsește, înseamnă că ciuperca este deja bătrână. Cu toate că este un deliciu pe placul căprioarelor, nu este recomandat consumul ei în stare crudă, deoarece poate provoca alergii și deranjări gastrointestinale. Tot pe fugă v-aș mai aminti cum că este și ea o ciupercă cu efecte curatorii și chiar se poate cultiva (cei drept nu cu aceași eficiență ca și Champignioanele sau Pleurotus-ul.

Know your chicken

Fiind comestibilă Puiul (găina) pădurii, haideți să vedem cum o putem păcăli s-o prindem și s-o gătim. Ce ziceți dacă am îmbăta-o prima dată, n-am reuși oare s-o prindem mai ușor? N-ar da și o aromă aparte "cărnii"? Găina beată a pădurii. Ingrediente: 500g de Laetiporus sulphureus (curățată și feliată subțire), 1/2 cană de vin alb sec, 1 ceapă medie (mărunțită), 3-4 căței de usturoi (tocate mărunt), 2 linguri de ulei de măsline, sare, piper (și opțional frunze de oregano, pătrunjel, cimbru ...). Modul de prepare: Într-o tigaie medie, puneți uleiul de măsline la foc mediu, când acesta s-a încins adăugați feliile de ciuperci pregătite, amestecând-le în continu, timp de cirac 5 minute. Adăugați apoi sarea, piperul, usturoiul (și ierburile pregătite) și țineți incă aproximativ 5-7 minute pe foc mediu până când ceapa începe să se rumenească. Adăugați apoi vinul și setați pe foc mic flacăra, lăsați pe foc mic până ce lichidul este absorbit. În cazul în care ciuperca nu s-a înmuiat suficient, adăugați mai mult vin și fierbeți în continuare. Când ciupercile s-au înmuiat suficient, luațile de pe foc și serviți calde pe bruschette simple sau cu unt, sau chiar presărate cu ierburi aromative proaspete și tocate.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea speciei Laetiporus sulphureus:

Aparatul fructifer poate atinge dimensiuni de 10-60 cm și este compus din multe pălării suprapuse. Pălării în formă de evantai, de dimensiuni individuale mai mici, între 5-30cm, separate, sunt deseori greu de diferenţiat deoarece cresc suprapuse, aproape unite, astfel încât formează adevărate conglomerate care cântăresc zeci de kilograme. Recordul de greutate al unei acestei ciuperci este de 45kg și datează din 1990, Mare britanie. Bordura este relativ ondulată şi crestată, astfel încât formează lobi de diferite dimensiuni. Sunt întotdeauna acoperite de o pulbere galben-crem. Coloritul pălăriei variază între galben-deschis şi galben-portocaliu, culori ce pălesc odată cu avansarea în vârstă a ciupercii.

Porii sunt mici, rotunzi şi zimţaţi, secretând din abundenţă un lichid apos. Porii sunt galbeni la culoare, cu tuburi de până la 5mm lungime. Spori de culoare albă.

Piciorul: lipsește cu desăvârșire.

Carnea este moale şi suculentă, relativ fragilă, cu miros slab, nespecific şi gust ca de pui când ciuperca este tânără și fibroasă, lemnoasă și amară odată cu vârsta.

Distribuția: Specie parazită și saprofită în același timp, creşte în "etaje" suprapuse (grupuri mai mici sau mai mari) pe trunchiuri de diferite foioase sau conifere. Copacii parazitatți se vor usca după câţiva ani din cauza "putregaiului maroniu" cauzat de această ciupercă la rădăcinile și tuplina copacilor. O regăsim de la câmpie la munte din iunie și până toamna târziu, uneori chiar și iarna dacă iernile sunt blânde.

Comestibilitatea: Comestibilă condiționat. Pericol de confundare a ciupercii cu alte specii nu există.