Astraeus hygrometricus |
Steluța barometru (Astraeus hygrometricus) nu întâmplător este denumită barometru, dar în schimb este eronat considerată a fi un barometru autentic. Atâta timp cât unele animale au un al șaselea simț pentru a prevesti de exemplu ploaia (cazul broscuței de copac (Hyla arborea)), această ciupercă este exact opusul acestuia, în sensul că nu prezice vremea ci o confirmă pe aceasta și ne arată ce șanse avem de a găsi ciuperci datorită umezelii din sol ...
Cum poate fi un indicator al umezelii? Inginerilor le este familiar termenul de bimetal, adică două straturi de materiale (metale) diferite, lipite una peste alta, dar care se dilată diferit sub acțiunea temperaturii. Și astfel una o forțează pe cealaltă spre dilatație, iar cum aceasta nu o poate urma, are loc încovoierea cuplului de materiale. (profu' meu de rezistența materialelor să-mi ierte exprimarea dacă am greșit). La fel și această ciupercă; brațele sale functionează pe același principiu, dar nu sub acțiunea temperaturii ci a umidității. Pe vreme uscată se închide, iar după precipitații se deschide iarăși pentru a-și elibera sporii.
Astraeus hygrometricus |
Ciuperca este una comună și cu răspîndire mare în emisfera nordică, ea se găsește din belșug și pe la noi. Însă ciudățenia ei nu se oprește doar la aspectul de senzor al umidității ci continuă cu aprecierea culinară. Ciuperca matură este fibroasă și lemnoasă, improprie consumului și din acest punct de vedere este considerată a fi o ciupercă necomestibilă (mai ales în America și Europa), dar în orient (China) lucrurile stau (parțial) altfel. Nici asiaticii nu consumă ciuperca matură, însă o consideră o delicatesă în faza imatură, faza de ou și asemuiesc gustul acesteia cu cel al trufelor. Aici este consumată atât proaspătă în diferite preparate cât și conservată în saramură. Și ca și cum cele de mai sus nu ar fi îndeajuns, are și efecte curatorii.
Gang Hed Pop |
Pentru cine vrea să încerce, îi supun atenției Supa Thai cu trufe false (Thai Truffle Soup sau Gang Hed Pop). Ingrediente: 100g de ciuperci Astraeus hygrometricus, 3-5 Chilli, 3 căței de usturi, 2 cepe roșii, mai mărunte, sare, 2 linguri de ulei de pește, 270-300ml apă, frunze de coriandru, frunze de ceapa verde, frunze de tamarind. Modul de preparare: Mărunțiți chilli, usturoiul și ceapa, apoi amestecați-le cu sarea. Într-o oală puneți apa la fiert la care adăugați amestecul de mai sus și uleiul de pește. Fierbeți în clocot aproximativ 2 minute după care luați-l de pe foc. Adăugați apoi coraindru, frunzele de ceapă, frunzele de tamarind și ciupercile și serviți. Poftă bună.
I | II | III | IV | V | VI | VII | VIII | IX | X | XI | XII |
Caracterizarea ciupercii Astraeus hygrometricus:
Aparatul fructifer de 4-12 cm
diametru și 2-6 cm înălțime este la început ca o mică biluță
albicioasă, uneori cu fire de pământ încrustate în ea și cu înveliș
destul de scorțos. Puțin câte puțin, cuticula tinde să se despice,
formand 6-15 lacinii, care se extind către exterior ca niște petale mici
dispuse ca razele unei stele.
Fiecare lacinie (6-15 lacinii) începe să se
răsucească spre exterior și în jos, astfel încât ridică și ciuperca de
la sol sau din pământ, în mijlocul acestei „flori’ neobișnuite se află sacul
sporal neted, membranos și semănând cu hârtia. În partea de sus se
poate observa un mic gurgui care la maturitate se deschide ca un crater
minuscul, cu marginea franjurată pentru a permite sporilor să iasă.
La început, laciniile au o consistență cărnoasă și sunt alb-murdare, ocru, apoi
devin din ce în ce mai lemnoase și maronii. Laciniile sunt sensibile la umezeală, se deschid în prezența umezelii și se închid în lipsa acesteia. Partea superioară a laciniilor este acoperită de obicei cu o rețea atractivă de crăpături maronii mai închise la culoare pe un fond mai deschis.
Sacul sporal (1-3cm) la început este cenușiu ca apoi de culoarea cojii de alună spre măsliniu.
Gleba inițial este albă și fibroasă, apoi devine de culoarea tutunului și prăfoasă. Miros specific plăcut de "ciupercă".
Distributia: specie micorhiză, poate fi
intalnita frecvent in padurile de foioase si de conifere, pe terenuri nisipoase de la deal sau munte de la începutul toamnei și până ce apar zăpezile.
Comestibilitatea: comestibilă condiționat (vezi mai sus).
Mai jos este o prezentare a sensibilității acestei ciuperci la umezeală, sper să vă placă:
Mda! Iar mi-e foame! :)
RăspundețiȘtergereTamarind ştiu de unde să iau dar ciupercile astea chiar nu! :(
Mă consider eu deschis la nou, dar nici chiar în așa măsură.
ȘtergereAsiatici sunt cu miliardul; "n-au" ce mânca și mănâncă tot ce mișcă, deci oricât de lăudat ar fi, eu sar peste această ciupercă.
Dat cu lac este un decor frumos, mai degrabă o atârn de bradul de crăciun decât să îl mănânc.