Gyromitra esculenta |
Zbârciogul gras (Gyromitra esculenta) este o ciupercă despre care v-am mai amintit de câteva ori, tocmai pentru că necesită o atenție deosebită atât începătorilor care îl pot confunda cu zbârciogii adevărati (Morchella spp) cât și celor profesioniști care ignoră faptul că este totuși o ciupercă otrăvitoare...
Băieților în totdeauna le-au plăcut mașinuțele, avioanele, rachetele ..., cu toții ne-am jucat cu așa ceva în copilărie, iar o parte dintre noi am visat chiar la mai mult. Unii au reușit să își împlinească acest vis, alții au rămas doar cu visele. Și păstrând această idee de a ne juca cu rachele v-aș întreba cum că: știați că rachetele zboară datorită acestei ciuperci? Aveți dreptate, exagerez un pic, dar în același timp sunt aproape de adevăr, deoarece această ciupercă produce giromitrină (de unde și numele) care se descompune într-un produs chimic foarte toxic și volatil monometilhidrazină; iar aceasta a fost folosit în trecut ca și combustibil la rachete.
În Europa de Est și de Nord această ciupercă încă se consumă în cantități însemnate în ciuda faptului că este toxică. Cei ce practică acest "sport extrem" fierb ciuperca cel puțin în două ape înainte de a o consuma, dar chiar și așa nu garantează nimeni pentru comestibilitatea sa 100%. Simptomele otrăvirii apar în decurs de 6-12 ore și se manifestă prin: greaţă, vomă şi diaree, urmate de icter, afecţiuni ale ficatului
şi rinichilor şi, în final, chiar dacă destul de rar, comă şi moarte. În
stare crudă, este foarte otrăvitoare dar după fierbere
capătă un gust destul de plăcut, cu toate că toxinele sale par a se descompune în produși volatili dacă sunt tratați termic, nu recomand nimănui aceste experimentări.
Poate fi confundată cu alte surate ale ei, în special Gyromitra gigas
(zbârciogul uriaş), mai deschis la culoare şi dar la fel de periculos.O altă caracteristică ce o diferențiază de restul Gyromitrelor este piciorul mai puțin robust în comparație cu pălăria, care la celelalte specii este vizibil mai mare. Această ciupercă în sezon secetos se poate deshidrata și rezista vreme foarte îndelungată, putând crea impresia cum că ar fi apărut chiar pe timpul verii.
Ironia sorții face ca aceasta ciupercă să poarte numele de "esculenta" ceea ce înseamnă comestibil.
I | II | III | IV | V | VI | VII | VIII | IX | X | XI | XII |
Caracterizarea ciupercii Gyromitra esculenta:
Pălăria este de 3-12 cm, goală în interior, de formă neregulată şi deseori
împărţită în mai mulţi lobi, are numeroase cute întortocheate care o fac
să semene cu un creier. Marginea este aderentă la picior. Coloritul pălăriei poate varia între
brun-gălbui şi brun-roşcat. Spori de culoare cream.
Piciorul de 3-9 cm.
Acesta este gol în interior, este bont, acoperit cu negi şi cu nervuri
longitudinale, destul de îngroşat la bază şi cu suprafaţa flocoasă. Piciorul la început este albicios apoi
capătă nuanţe de roz din ce în ce mai evidente.
Carnea este foarte fragilă şi apoasă, cu aspect cerat şi cu gust şi
miros slab dar plăcut.
Distribuția: Specie saprofită cu tendințte micorhize, creşte solitară sau în
grupuri pe solurile nisipoase, în special prin pădurile de conifere, la
munte. Este o specie de primăvară care apare din aprilie până în mai,
câteodată până în iunie.
Comestibilitatea: otrăvitoare.
Păi cum e otrăvitoare şi se mănâncă?
RăspundețiȘtergereAceastă ciupercă produce giromitrină care prin tratare termică se descompune într-un produs chimic foarte toxic și volatil monometilhidrazină, fierberea ei in cel puțin 2 ape pare să asigure volatilizarea acestei toxine (dar nu o poate garanta 100%). Asa că sunt amatori de senzații tari care ignoră acest detaliu și se aventurează pe tărâmuri nesigure jucânduți norocul.
ȘtergereCazurile de deces datorate acestei ciuperci sunt extrem-extrem de rare dar nu înseamnă că nu există ...
Am inclus-o între cele mai periculoase ciuperci tocmai din acest motiv, pentru că poate fi înșelătoare.
in Banat este o delicatesa !
RăspundețiȘtergeresi nu se fierbe caci sa sfarama ! se face pane !
Dupa gust este o delicatesa (ii spune si numele),
Ștergerecine cum o consuma (si daca o consuma) tine de propria raspundere.
Eu insa ma simt dator a atrage atentia asupra posibilului pericol si nimic mai mult. De aici incolo fiecare raspunde de prorpiai viata (si a celor dragi).
In momoentul de fata consum o mancarica din ciuperca respectiva :P. Delicatesa nu stiu de ce e considerata, pt ca fara smantana si sare nu are nici un gust si poate daca citeam acest articol inainte sa depun efortul sa le curat nu le mai mancam :), dar avand in vedere ca parerile sunt impartite, mergem inainte, ce o fi o fi :D. Le-am fiert in 2 ape ( nu se sfarama la fiert ) apoi le-am prajit un pic cu smantana, nu se compara cu hribii sau galbiorii dar sunt ok. De acum poate (POATE) mai revin cu un comment dupa 6-12 ore :)))
RăspundețiȘtergere:)) asta cea mai buna pe ziua de azi (am avut parte doar de nervi de dimineata), pai sa vedem ce vor aduce urmatoarele ore (desi nu cred ca vor aduce nimic neplacut). S-a consumat si acum ceva vreme si nimeni n-a patit nimic dupa doar cateva ore. Eventualele otraviri sunt convins ca se datorau neatentiei tratarii ciupercii ....
ȘtergereOfff, nu stiu ce sacred. Am cules ieri (11 mai) de la munte 2 ladite cu aceasta ciuperca, acum nu stiu ce sa mai cred: este sau nu otravitoare sau este sau nu buna de mancat?!!
RăspundețiȘtergereEste și-și; adică se știe că această ciupercă conține gyromitrină (toxină), dar cu toate astea se consumă în unele zone. Alegerea este exclusiv a dvs. ce faceți cu ele.
ȘtergereȘi tocmai din acest motiv am fost introdus acceptarea obligatorie a termenilor de folosire a informațiilor de pe Ciupercomania...
la mine in zona ( banat) e considerata delicatese. o mananc de când eram mic. Gătita pane. e foarte buna .
RăspundețiȘtergerese maninca nu doar in zona noastra ... dar cu toate astea trebuie atentionat asupra toxicitatii sale ... la urma urmei fiecare isi ia deciziile pentru sine ...
ȘtergereDupa descrierea dvs nu imi dau seama exact ce ati cumparat. Puteti sa imi trimiteti vreo poza cu vreuna dintre acesti zbarciogi? (ciupercomania@gmail.com)
RăspundețiȘtergere