Mesteacănul și ciuperile sale

Betula sp.

Mesteacănul, copac de talie mică spre medie, cu coajă albă caracteristică, ce crește în zona temperată; ca atare este prezentă și pe teritoriul tării noastre, formând păduri pure sau mixte cu alți arbori. Este un copac ce prezintă flori monoice, (adică va avea atât flori femele cât și flori masculi, numiți și "amenți"; trei flori femele la câte un ament mascul ... (atenție, nu dați glas imaginației)) ...

Mesteacănul, asemeni copacilor prezentați până acum, este un copac la care nimic nu se aruncă, totul se refolosește (atât de către noi, oamenii, căt și de către "mama natură"). Astfel mestecenilor le sunt folosite: sucul (seva), coaja, frunzele, lemnul, crenguțele și rădăcina; în domenii ca: construcții, industria hârtiei, tobe (instrumente muzicale), tratamente medicale (dintre care notabil este cu cura de mesteacăn), industria uleiurilor ...Dar nici mesteacănul nu este lăsat de izbeliște de către mama natură, existând și în jurul ei o micro-faună compusă din furnici, insecte, ciuperci... ce îi asigură buna dezvoltare și recilarea rapidă.

Dintre ciupercile ce răspund direct de sarcinile mai sus menționate, aș menționa câteva, mai mult sau mai puțin în vreo ordine anume:

Muscărița (Amanita muscaria), este o ciupercă micorhiză otrăvitoare, probabil cea mai cunoscută și răspândită ciupercă posibilă. Prezentă atât în povești și legende cât și in viața noastră de zi cu zi; Coincidență sau nu, ori de câte ori suntem rugați a desena o ciupercă, ea impicit va fi roșie cu puncte albe. Dar repet, atenție la caracterul său otrăvitor.

Văloasa cu inel (Cotinarius armillatus), este o altă ciupercă micorhiză și otrăvitoare. Ciupercă de vară târzie și toamnă, este ușor de recunoscut datorită zonei inelare de un maroniu-portocaliu specifică aceste specii. Dacă nu vi se pare îndeajuns, indicii asupra naturii ciupercii vă poate da și culoarea maroniu-ruginie a sporilor, pecum baza mai groasă a piciorului, vălul specific familiei...

Iasca (Fomes fomentarius), specie saprofită și parazită în același timp; ea este utilizată în manufactură pentru crearea de obiecte artizanale (cu valoare mai mult sentimentală), precum este folosită și în medicina tradițională. Este o ciupercă necomestibilă, fibroasă, lemnoasă, cu răspândire mare în toată emisfera nordică; este o ciupercă perenă.

Chaga (Inonotus obliquus), este tot o specie parazită, specifică Americii de Nord, Europei și Rusiei (îm rusia este numită și Ciuperca neagră de mesteacăn sau Chaga). Este o ciupercă foarte populară în ciuda faptului că este necomestibilă, popularitate ce i se trage din caracterul medicinal al acesteia. Printre aceste proprietăți enumerăm: anti-cancerigen, tonificator, imunizant, genoprotector etc...

Pitarca aspră (Leccinum scabrum), specie micorhiză (axclusiv mesteacănului) și comestibilă, valoarea culinară a acestor specii nu se ridică la nivelul celor de la speciile Boletus, însă rămân și ele apreciate în lipsa acestora. Denumirea de aspru și-a dobândit-o datorită aspectului piciorului, specific intregii familii Leccinum de altfel.

Râșcovul bărbos (Lactarius pubescens) uneori menționat ca și Râșcovul pufos,este o ciupercă necomestibilă datorită gustului său acru, usturător. Este o ciupercă micorhiză asociată exclusiv mesteacănului și ușor de recunoscut datorită coloritului albicios-gălbui a ciupercii și al aspectului "bărbos", pufos a ciupercii. Este a ciupercă relativ rară.

Râșcovul jegos (Lactarius turpis), specie micorhiză și Europeană (și Siberiană). Considerată comestibilă în trecut, azi e pus sub semnul întrebării, fiind acuzat de efecte cancerinogene. Denumirea  o și identifică, ea adunând mizeria pe pălărie, iar latexul maroniu decolorează lamele; global privit are aspect de murdar toată ciuperca.

Râșcovul flocos (Lactarius torminosus), deasemeni specie micorhiză asociată mesteacănului, de obiceiîntâlnită în zonele ierboase, deschise de la marginea pădurilor de pe la sfârșitul verii și toamna. Ușor de indetificat după latexul ce secretă, coloritul ciupercii și puful ce o acoperă. Netratat corespunzător poate provoca "colici", epitetul numelui însemnând "cauzator de colici".

Buretele porcesc (Paxillus involutus), specie de ciuperci micorhiză și saprofită în același timp, odinoară considerată ciupercă comestibilă, astăzi ea este declarată totuși a fi una dintre ciupercile otrăvitoare și este una dintre ciupercile foarte răspândite în pădurile noastre. Se recunoaște ușor după mirosul acru și precum carnea sa gălbuie se oxidează în maroniu în contact cu aerul...

Urechea mesteacănului (Piptoporus betulinus), este o ciupercă saprofită (cu suspiciuni de a fi chiar parazită) întâlnită exclusiv pe mesteceni. Este o ciupercă perenă destul de răspîndită, și chiar dacă nu este comestibilă, ea este foarte apreciată în medicina radițională. Datorită texturii ca "de piele", a fost folosită de către bărbieri multă vreme în trecut pentru a ascuți briciul...

Și am ajuns și la ultima pe ziua de azi; Jeleul auriu (Tremella mesenterica),  denumit uneori "greșit" Untul Vrăjitoarei, (Dacrymyces palmatus), este o ciupercă parazită pe lemnul mort de mestecăn, care se dezvoltă pe miceliul ciupercilor din familia Peniophora (atenție, nu pe copac, ci pe ciuperci patogene de pe scoarța copacului). Considerată comestibilă de unii autori, declarată a conține psilobicină de către alții, este o ciupercă controversată, care datorită dimensiunii reduse oricum nu prezintă mare interes culinar; aș recomanda la rândul meu a fi lăsată să se dezvolte liber.