Buretele porcesc (Paxillus involutus)

Buretele porcesc
Paxillus involutus
Cine nu a intilnit-o in padurile noastre? As spune ca este una cintre ciupercile noastre de padure cele mai comune si nu cred sa fiu doar eu acel "norocos" care s-a intilnit frecvent cu aceasta ciuperca. Si totusi este otravitoare.

Buretele porcesc este o ciuperca cu lamele inrudita totusi cu hribii, dar in acelasi timp mult mai periculoasa decat acestea. Originara emisferei nordice, a fost introdusa involuntar in Australia si Noua Zeelanda odata cu transporturile de pomi caracteristice Europei, si astfel azi cunoaste o raspindire mult mai larga. Acest burete ca si hribii, creaza o legatura micorhiza, simbiota cu copacii, iar din acest motiv recomand ca sa o lasati la locul sau daca va intilniti cu ea. Pe noi nu ne ajuta, dar e un partener de incredere pentru padurile noastre.

Daca pana prin anii 1944 s-a crezut ca este comestibila, moartea mycologistului Julius Schaffer a pus sub semnul intrebarii calitatile acestei ciuperci si astfel s-a descoperit ca este o ciuperca care ataca celulele rosii din sange si duce poate duce la diferite insuficiente cum ar fi: insuficienta renala, respiratorie sau chiar coagulare intravasculara diseminata. Totusi, vor fi persoane care vor spune ca au consumat aceasta ciuperca si nu au patit nimic, si este partial adevarat, deoarece tratamentul termic descompune una dintre toxinele sale, dar in timp si aceste persoane vor fi afectate, descoperind brusc alergii pe care nu le-au avut piana atunci ca mai apoi acestea sa se transforme in cazurile descrise mai sus.

Printre alte caractiristici as aminti despre faptul ca putem intilni acesta ciuperca atat in padurile de foioase cat si in padurile de conifere, dar cu toate ca acesti bureti porcesti vor fi identici ca si caracteristici fizice vizibile, la nivel de ADN ele vor fi diferite si vor fi incapabile de incrucisare.

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII













Caracterizarea ciupercii Paxillus involutus: 
Palaria de 4-12 cm, la inceput convexa si apoi din ce in ce mai plata, cu o adancitura larga in mijloc. La exemplarele tinere marginea este rasucita in jos. Cuticula este catifelata in special pe marginea exterioara, lucioasa si putin lipicioasa pe vreme umeda. Coloritul palariei variaza de la ocru la galben, la brun-masliniu si chiar roscat.
Lamele mult decurente de-a lungul piciorului, sunt foarte dese, putin dezvoltate in inaltime, relativ despicate si unite intre ele prin firisoare subtiri care formeaza din loc in loc mici scobituri. Se detaseaza cu multa usurinta de palarie. Lamele sunt galben-deschise sau ocru, iar cand sunt frecate intre degete capata o culoare brun-roscata, care se ia pe pielea degetelor.Sporii sunt de culoare maroniu-mov sau maroniu-galbui.
Piciorul are 4-7 cm, este conic, relativ subtiat la baza, bont, cateodata curbat si uneori prins de palarie in pozitie usor excentrica. Piciorul are aceleasi variatii coloristice cu palaria, dar este uneori patat in nuante mai inchise.
Carnea este moale si apoasa, cu miros acru-acidulat sau de fructe si cu gust amarui. Carnea este galbuie, dar in contactul cu aerul devine bruna, iar prin fierbere se innegreste. 
Distribuie: este o specie micorhiză și saprofită în același timp, raspandita si obisnuita, poate fi intalnita in padurile de foioase si de conifere, in grupuri mici pe lemnul putred, la deal si la munte,  de la inceputul verii si pana toamna tarziu. 

Prin aspectul sau exterior poate fi confundata cu unele specii din genul Lactarius, dar se deosebeste de acestea prin faptul ca nu secreta sucul laptos tipic.

Imaginile le-am luat de aici: Paxillus involutus

Niciun comentariu :

Vă rog fără comentarii anonime pentru că nu vor fi publicate!
Demonstrați ca dețineți coloană vertebrală!

Trimiteți un comentariu