Hribul regal (Boletus regius)

Boletus regius vs. Boleus pseudoregius

Nu știu de ce, dar imaginea atașată mă duce cu gândul la celebra vorbă: "Regele a murit, trăiască regele!" sau mai corect spus: "Le roi est mort, vive le roi !"; dar în continuare nu va fi vorba nici  de regele Charles al VII-lea, nici de Elvis Presley sau vreo altă celebritate, ci de Hribul regal (Boletus regius); regele hribilor și "pretendenții săi"... Considerată una dintre cele mai frumoase ciuperci, Boletus regius, poartă cu "mândrie" titlul de rege al hribilor, nu doar ...

datorită coloritului său dar și al gustului său pe măsură. Iar cum tocmai sa "deschis" sezonul hribilor, nu pot trece cu vederea peste această ciupercă deosebită, care din păcate apare destul de rar sau în cantități moderate. Cei ce o găsesc sunt într-adevăr norocoși, vor avea un festin pe cinste; însă să nu ne grăbim în etichetarea hribului, pentru că pretendenții "cu sânge albastru" stau la pândă după fiecare colț. Culmea este că dacă în cazul nobilimii acest sânge albastru se înțelegea la modul figurat, în cazul nostru este adevărat mot à mot, deoarece semnul cel mai distictiv ce diferențiază Boletus regius de cele ce vor doar să pară este în primul rând lipsa oxidării acesteia în vreo culoare (se vede foarte bine în imaginea de mai sus).

Am întâlnit denumirea de Buretele domnesc pentru acest hrib, dar o consider eronată deoarece Buretele domnesc este Amanita caesarea, iar denumirea de Burete în sine mă duce cu gândul la o ciupercă în sens clasic, adică cu lamele. Din acest motiv, orice altă denumire m-i se pare mai potrivită, dacă păstrează legătura cu hribii: Hribul regal, Untoasa regală, Mânătarca regală, Regele hrib ... (iertat să-mi fie cârcoteala).

Hribul pretendent (Boletus pseudoregius), după cum puteți vedea și voi în imaginea de mai sus, este copia fidelă a B. regius și este la fel de "rară" sau chiar mai rară ca aceasta. Diferențele sunt nesemnificative între cele două, ba chiar mai mult, dacă varietatea de B. regius Europeană nu se oxidează în albăstriu, variatatea Americă se oxidează, făcând identificarea și mai dificilă. Din punctul de vedere al ciupercarului care le adună pentru "stomac" aceste diferențe nu contează, dar dacă dorim a știi mai multe despre aceste specii, diferențele încep să conteze. Depinde doar de noi, ce urmărim.

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

Boletus regius

Boletus pseudoregius

Boletus regius Hribul regal (stânga)

Boletus pseudoregius Hribul pretendent (dreapta)

Regnul: Fungi Diviziunea: Basidiomycota Clasa: Agaricomycetes  Ordinul: Boletales Familia: Boletaceae Genul: Boletus Specia: Boletus regius Sinonime: Boletus appendiculatus var. regius, Boletus subtomentosus ssp. cerasinus Specie protejată: comună ••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••• Pălăria: 5-20 cm, foarte cărnoasă şi compactă, la început globuloasă ca apoi să se aplatizeze ușor. Cuticula este netedă, lucioasă şi la exemplarele mature are deseori o reţea fină alburie, ale cărei ochiuri au mai multe laturi. Coloritul pălăriei variază de la roşu-aprins, la roz şi câteodată la brun-roşcat-deschis, cu nuanţe ori galbene, ori măslinii. Porii: sunt mici şi colţuroşi. Tuburile sunt lungi, strâmte şi aproape niciodată aderente la picior. Porii şi tuburile sunt la început galbene şi apoi verzui. Culoarea sporilor:măslinie Piciorul: 5-15 cm, foarte puternic, ovoidal sau în formă de măciucă, întotdeauna cu baza destul de îngroşată şi având în partea superioară o reţea fină, galbenă. Carnea: foarte compactă şi tare, cu gust şi miros plăcut, de culoare gălbuie. În general nu se oxidează, dar pot fi și cazuri cănd se oxidează ușor în albăstriu. Distribuția:specie micorhiză în pădurile de foioase, în special în parteneriat cu fagul și castanul. O regăsim pe soluri nisipoase, la deal și la munte de la începutul verii până toamna târziu. Comestibilitatea: comestibilă Specii asemănătoare: Boletus rubellus, e de dimensiuni mai reduse și se găsește în grupuri cu exemplare mai numeroase. Diferența majoră este dat de faptul că are piciorul mai mult striat decât reticulat. Boletus edulis care are plăria maronie și nu roșiatică. Boletus pinophilus are porii palizi , pe când Boletus regius are porii galbeni (ca de lămâie), precum reticulatia de pe picior e maronie și nu roșcată. Boletus rubripes, la care ăi lipsește cu desăăvârșire reticulația de pe picior și are un gust mai amărui. Boletus apendiculatus care are deasemeni pălăria gălbui-maronie în loc de roșiatică.

Regnul: Fungi Diviziunea: Basidiomycota Clasa: Agaricomycetes  Ordinul: Boletales Familia: Boletaceae Genul: Boletus Specia: Boletus pseudoregius Sinonime: Boletus appendiculatus subsp. Pseudoregius, Butyriboletus psuedoregius, Boletus fuscoroseus Specie protejată: comună ••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••• Pălăria: 5-18 cm, foarte cărnoasă şi compactă, la început globuloasă ca apoi să se aplatizeze ușor. Cuticula este netedă, lucioasă şi la exemplarele mature are deseori o reţea fină alburie, ale cărei ochiuri au mai multe laturi. Coloritul pălăriei variază de la roşiatic, la roz şi câteodată la brun-roşcat-deschis, maroniu sau chiar ocru cu nuanțe roz. Porii: sunt mici şi colţuroşi. Tuburile sunt lungi, strâmte şi aproape niciodată aderente la picior. Porii şi tuburile sunt la început galbene şi apoi verzui. Se oxidează în albăstriu la apăsare. Culoarea sporilor:măslinie Piciorul: 4-16 cm, foarte puternic, ovoidal sau în formă de măciucă, întotdeauna cu baza destul de îngroşată şi având în partea superioară o reţea fină, galbenă. Parte inferioară (1/3) fiind de culoare roșiatică, sau maroniu-roșiatică. Se oxidează în albăstriu dacă este frecat, tăiat. Carnea: foarte compactă şi tare, cu gust şi miros plăcut, de culoare gălbui-albicioasă sau albă în pălărie dar care se oxidează în albăstriu după câteva minute; gălbuie în picior și rozalie la baza piciorului. Fără miros sau gust specific. Distribuția:specie micorhiză, destul de rar întâlnită, asociată stejarului, fagului sau castanului (păduri de foioase). Preferă deasemeni solurile nisioape în sezon de varăm toamnă la deal și la munte. Specie Europeană, întâlnită mai mult în pareta sudică a Europei; prezentă și pe teritoriul țării nostre. Comestibilitatea: comestibilă Specii asemănătoare:  Boletus regius a cărui carne este monocoloră și în general nu se oxidează în albăstriu. Boletus kluzakii, care prezintă același colorit dar are un gust mai amărui. Boletus appendiculatus care prezintă culori mai maronii ... Boletus aemilii care prezintă un colorit mai omogen a pălăriei cu piciorul... Toate speciile amintite la Boletus regius și vice-versa.