Buretele domnesc (Amanita caesarea)

Amanita caesarea

Buretele domnesc (Amanita caesarea) este o altă ciupercă a împăraților, fiind foarte apreciată de romani; în Roma antică nu puține au fost asasinatele (otrăvirile) folosinduse ca acoperire această ciupercă (mai exact asemănarea sa cu Buretele Viperei, a Muscăriței sau chiar a altor ciuperci otrăvitoare) și bazate pe pofta mare a liderilor față de această specie cunoscută și sub numele de Crăița, Roiniță sau Ciuperca lui Cezar...

Este și cazul binecunoscutului împărat roman Nero, fiul Agripinei, care a ajuns pe tron datorită complotului mamei sale, Agripina și a doctorului personal a lui Claudius, împotriva soțului său Claudius (împăratul vremii); care au ascuns în mâncarea cu buretele domnesc, ciuperci buretele viperei, pentru ca apoi când au apărut semnele otrăvirii, doctorul Xenophon în loc de purgative să îi administreze lui Claudius medicamentație fără nici o legătură cu intoxicația ... și uite așa a ajuns Nero să domnească, cu toate că nu era urmaș de drept pentru tron.

Dar cu toate legendele incluse, este o ciupercă "mediteraniană" a cărui teritoriu se extinde până la noi (și o pot confirma personal pentru zona Clujului); și își extinde teritoriul odată cu încălzirea globală; este una dintre speciile de Amanita de dimensiuni mari, pălăria sa cărnoasă  (spre bucuria ciupercarilor) poate depăși 20cm în diametru.Cu toate că spunem despre ea că este o ciupercă europeană, se găsește un echivalent al său și în america, sub numele de Amanita jacksonii. Dar la nivel molecular, cele două sunt specii diferite, însă din punctul de vedeer al ciupercarului amator, vorbim de același Burete domnesc.

Culmea este că această familie (Amanita) găzduiește două specii din capetele opuse pe grila de comestibilitate. Găzduiește ciuperca cea mai apreciată din punct de vedere culinar: Crăița; respectiv ciuperca cea mai otrăvitoare Buretele viperei. Crăița se aseamănă foarte bine cu alte specii de amanita otrăvitoare în diferitele stagii ale dezvoltării sale, astfel în stadiu de ou, se poate confunda relativ ușor cu buretele viperei, dar dacă suntem atenți vom observa cum ca Crăița își arată culoarea pălăriei portocalie încă din stadiu de ou pe când buretele viperei rămâne tot albă. În stadiu de maturitate poate fi confundată relativ ușor cu muscărița, deoarece putem întâlni exemplare de muscăriță care și-au pierdut urmele de volvă de pe pălărie, în acest caz însă ne vine în ajutor faptul ca Crăița are lemele de culoare galbenă spre portocalie tot timpul, pe când muscărițe le are albe sau cel mult crem. Dacă suntem atenți la detalii e imposibil de confundat, ca să nu mai amintesc de "greutatea"ciupercii. Din experiență vă pot spune ca Crăița este mult mai corpolentă, mai cărnoasă ca și cele mai sus amintite (dar acest aspect poate să depindă foarte mult de condițiile în care se dezvoltă ciuperca.

Ca și multe alte specii de ciuperci, și această ciupercă are capacitatea de a lega diferite metale și de a le reintroduce în circuitul naturii sub o formă neutră, astfel ciuperca lui Cezar va lega metale ca: arseniu, cadmiu, mercur, plumb sau seleniu, dar aceast aspect nu se poate lega nicicum de zonele sale preferate de dezvoltare.

Simple Cesar

Fiind o delicatesă chiar și în stare crudă, vă propun o salată simplă și rapidă, care îi va soate în evidență aroma și nu necesită absolut nici o pregătire, dar vă oferă o masă regală. Crăița simplă. Ingrediente: Ciuperci crăițe, ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare și piper. Modul de preparare: se curăță ciupercile bine, după care se taie în felii subțiri. Sărați ușor ciupercile și lăsați-le aproximativ 5 minute ca să tragă în ele sarea, după care sezonați după gust cu ulei, zeamă de lămâie și piper. Lăsați încă câteva minute să se cunoască după care serviți ca atare. Poftă bună.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea ciuprecii Amanita caesarea:

Pălăria de 6-18 cm de culoare portocalie. În stadiul iniţial de dezvoltare această ciupercă pare un ou din cauza volvei membranoase şi elastice care o înfăşoară complet, în secţiune longitudinală se pot distinge pălăria şi piciorul de culoare galbenă, asemănătoare gălbenuşului de ou. Volva se rupe apoi în partea superioară şi ovulul începe să crească. Pălăria este la început globuloasă, apoi convexă şi la maturitate deplină, complet plată şi uneori uşor concavă. Cuticula este netedă, lucioasă, puţin lipicioasă şi se poate desprinde cu uşurinţă de pălărie. Datărită temperaturii calde preferate de această ciupercă, ea pierde apa foarte rapid, cauză din care pălăria sa va fi crăpată radial în majoritatea cazurilor. Pălăria nu prezintă urme de volvă. 

Lamele sunt dese, foarte înalte, cu marginea puţin pufoasă, de culoare galben-portocalie. Se observă şi numeroase lamelule. Spori de culoare albă.

Piciorul 8-12 cm lungime și 1,5-2,5cm grosime, de culoare galbenă sau galbe-portocalie, este cilindrică, uşor umflată, cu baza înfăşurată în volva scorţoasă, cărnoasă şi cu numeroşi lobi pe margini. Pe partea superioară a piciorului se află un inel lat, membranos şi liber în partea inferioară, cu suprafaţa uşor striată, de aceeaşi culoare cu piciorul. 

Carnea este foarte fragedă, cu miros slab, nespecific dar plăcut. Carena este albă cu excepţia zonei de sub cuticulă pălăriei, unde capătă o culoare galbenă evidentă

Distribuția: Specie micorhiză, se dezvoltă în locuri calde şi destul de uscate, în special pe soluri nisipoase şi cu pietriş mărunt, în pădurile de foioase, în special sub stejari în păduri mixte, atât la munte cât şi la câmpie. Apare din iunie și până în noiembrie.

Comestibilitatea: comestibilă, de calitate foarte bună.