Buretele viperei (Amanita phalloides)

Amanita phalloides

Una din ciupercile otravitoare care provoaca mortalitatea cea mai ridicata si cu raspindire prin tinuturile noastre este Buretele viperei (Amanita phalloides); anual isi culege tributul printre culegatorii care ignora semnele ei specifice sau nu le cunosc pe acestea. Toxina (amatoxina) ei desi omoara in cele mai multe cazuri, totusi exista si supravietuitori de pe urma ei care raman marcati pe viata  deoarece toxina ataca puternic ficatul si rinichii. Simptomele unei otrviri cu buretele viperei apar relative tarziu 8-40 ore de la consumare si sunt:

voma si diareea puternica, dar acestea deja sunt simptome “secundare”; deoarece cand acestea apar, otrvirea deja e in a doua faza, faza in care ficatul si rinichii deja au fost supusi degradarii. Penrtu a evita orice otravire cu buretele viperei este indeajuns sa retinem 3 principale caracteristici ale ei pe care pe putem recunoaste cu usurinta:

• Lamele albe.
• Inelul alb (poate fi trecator).
• Bulbul alb, pronuntat.

Daca totusi le-am omis pe acestea; inelul lipseste; bulbul a ramas in pamant si totusi am cules ciuperca, mai avem o sansa daca suntem atenti la inca doua detalii: piciorul care in totdeauna aminteste de pielea sarpelui, este usor “solzos” sau irizat ca marmura si mirosul slab, ca de cartof sunt detalii care ne pot salva viata. Regula de aur este si va fi in totdeauna: Sa nu culegem niciodata ciuperci pe care nu le cunoastem 100%.

Cu toate ca este o ciuperca otravitoare omului si este bine sa o evitam, Buretele viperei (Amanita phalloides) nu aceasi periculozitate o prezinta naturii, unde este chiar benefica si binevenita; deoarece este o ciuperca simbiota, miceliul sau nu patrunde in radacinile copacului partener ci o imbratiseaza, creeand o adevarata retea in jurul lor, de multe ori ajungand ca aceasta retea sa fie chiar mai mare ca si radacina copacului partener. Ciuperca ofera partenerului umiditate si minerale pe cand copacul ii va oferi in schimb substante organice care vor ajuta ciuperca sa-si creasca “fructul”, ceea ce numim noi: ciuperca. De aici decurge si dificultatea culturii ciupercilor simbiote, deoarece in totdeauna vor avea nevoie de copacul partener cu care sa traiasca.

Recomand ca ori de cate ori ne intilnim cu Buretele viperei (Amanita phalloides), sa nu o distrugem; sa o lasam la locul ei, deoarece ajuta padurea in supravietuire si indirect ne ajuta pe noi; daca traieste padurea, avem si noi o sansa.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea ciupercii Amanita phalloides:

Palaria: 5-15 cm, este, început, convexă, apoi se lateste si se aplatizeazs, de obicei maslinie cu cuticula lipicioasa usor dungata radial cu o nuanta mai inchisa. Coloritul palariei variaza in foarte multe nuante de verde, dar cateodata, este si cafenie, galbuie sau complet alba, fara striatii caracteristice, intr-o nuanta mai inchisa.

Piciorul: 6-12 cm, este cilindric, pronunţat bulbos la baza, este invelita intr-o volva mare, alba, intreaga sau crestata. Inelul, este alb si membranos, striat si de obicei se pastreaza, dar are tendinta sa coboare spre baza piciorului.

Lamele: sunt inegale, foarte dese, albe, cu usoare reflexe verzui. Spori: cu forma de la ovoid la eliptic de culoare alba, 7-12x6-10um.

Carnea: este alba, densa, apoasa si fibroasa, cu un miros slab  ca de cartof sau aproape inodora si cu un gust acidulat.

Distributie: este o specie tipic silvicola, intalnita cel mai des in padurile de stejari, fagi, castani sau de aluni cu unele cazuri chiar de paduri de coniferi. Nu apare la altitudine prea mare, crescand din abundenta in padurile umede din zona de deal, dar rezistand si in padurile cu un sol mai saracacios. Ca si sezon o intilnim vara si toamna.

Buretele viperei poate fi usor confundata cu Amanita silvicola si Amanita ovoidea, amandoua comestibile, precum cu Tricholoma auratum, Tricholoma portentosum, Tricholoma sejunctum, Russula heterophylla, Russula virescens (vineţica pestriţă) si cea din urma comestibila.

Imaginea am luat-o de aici: Amanita Phalloides