Buretele domnesc (Amanita caesarea)

Amanita caesarea
Buretele domnesc (Amanita caesarea) este o altă ciupercă a împăraților, fiind foarte apreciată de romani; în Roma antică nu puține au fost asasinatele (otrăvirile) folosinduse ca acoperire această ciupercă (mai exact asemănarea sa cu Buretele Viperei, a Muscăriței sau chiar a altor ciuperci otrăvitoare) și bazate pe pofta mare a liderilor față de această specie cunoscută și sub numele de Crăița, Roiniță sau Ciuperca lui Cezar...

Este și cazul binecunoscutului împărat roman Nero, fiul Agripinei, care a ajuns pe tron datorită complotului mamei sale, Agripina și a doctorului personal a lui Claudius, împotriva soțului său Claudius (împăratul vremii); care au ascuns în mâncarea cu buretele domnesc, ciuperci buretele viperei, pentru ca apoi când au apărut semnele otrăvirii, doctorul Xenophon în loc de purgative să îi administreze lui Claudius medicamentație fără nici o legătură cu intoxicația ... și uite așa a ajuns Nero să domnească, cu toate că nu era urmaș de drept pentru tron.

Dar cu toate legendele incluse, este o ciupercă "mediteraniană" a cărui teritoriu se extinde până la noi (și o pot confirma personal pentru zona Clujului); și își extinde teritoriul odată cu încălzirea globală; este una dintre speciile de Amanita de dimensiuni mari, pălăria sa cărnoasă  (spre bucuria ciupercarilor) poate depăși 20cm în diametru.Cu toate că spunem despre ea că este o ciupercă europeană, se găsește un echivalent al său și în america, sub numele de Amanita jacksonii. Dar la nivel molecular, cele două sunt specii diferite, însă din punctul de vedeer al ciupercarului amator, vorbim de același Burete domnesc.

Culmea este că această familie (Amanita) găzduiește două specii din capetele opuse pe grila de comestibilitate. Găzduiește ciuperca cea mai apreciată din punct de vedere culinar: Crăița; respectiv ciuperca cea mai otrăvitoare Buretele viperei. Crăița se aseamănă foarte bine cu alte specii de amanita otrăvitoare în diferitele stagii ale dezvoltării sale, astfel în stadiu de ou, se poate confunda relativ ușor cu buretele viperei, dar dacă suntem atenți vom observa cum ca Crăița își arată culoarea pălăriei portocalie încă din stadiu de ou pe când buretele viperei rămâne tot albă. În stadiu de maturitate poate fi confundată relativ ușor cu muscărița, deoarece putem întâlni exemplare de muscăriță care și-au pierdut urmele de volvă de pe pălărie, în acest caz însă ne vine în ajutor faptul ca Crăița are lemele de culoare galbenă spre portocalie tot timpul, pe când muscărițe le are albe sau cel mult crem. Dacă suntem atenți la detalii e imposibil de confundat, ca să nu mai amintesc de "greutatea"ciupercii. Din experiență vă pot spune ca Crăița este mult mai corpolentă, mai cărnoasă ca și cele mai sus amintite (dar acest aspect poate să depindă foarte mult de condițiile în care se dezvoltă ciuperca.

Ca și multe alte specii de ciuperci, și această ciupercă are capacitatea de a lega diferite metale și de a le reintroduce în circuitul naturii sub o formă neutră, astfel ciuperca lui Cezar va lega metale ca: arseniu, cadmiu, mercur, plumb sau seleniu, dar aceast aspect nu se poate lega nicicum de zonele sale preferate de dezvoltare.

simple cesar
Simple Cesar
Fiind o delicatesă chiar și în stare crudă, vă propun o salată simplă și rapidă, care îi va soate în evidență aroma și nu necesită absolut nici o pregătire, dar vă oferă o masă regală. Crăița simplă. Ingrediente: Ciuperci crăițe, ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare și piper. Modul de preparare: se curăță ciupercile bine, după care se taie în felii subțiri. Sărați ușor ciupercile și lăsați-le aproximativ 5 minute ca să tragă în ele sarea, după care sezonați după gust cu ulei, zeamă de lămâie și piper. Lăsați încă câteva minute să se cunoască după care serviți ca atare. Poftă bună.

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII













Caracterizarea ciuprecii Amanita caesarea:
Pălăria de 6-18 cm de culoare portocalie. În stadiul iniţial de dezvoltare această ciupercă pare un ou din cauza volvei membranoase şi elastice care o înfăşoară complet, în secţiune longitudinală se pot distinge pălăria şi piciorul de culoare galbenă, asemănătoare gălbenuşului de ou. Volva se rupe apoi în partea superioară şi ovulul începe să crească. Pălăria este la început globuloasă, apoi convexă şi la maturitate deplină, complet plată şi uneori uşor concavă. Cuticula este netedă, lucioasă, puţin lipicioasă şi se poate desprinde cu uşurinţă de pălărie. Datărită temperaturii calde preferate de această ciupercă, ea pierde apa foarte rapid, cauză din care pălăria sa va fi crăpată radial în majoritatea cazurilor. Pălăria nu prezintă urme de volvă. 
Lamele sunt dese, foarte înalte, cu marginea puţin pufoasă, de culoare galben-portocalie. Se observă şi numeroase lamelule. Spori de culoare albă.
Piciorul 8-12 cm lungime și 1,5-2,5cm grosime, de culoare galbenă sau galbe-portocalie, este cilindrică, uşor umflată, cu baza înfăşurată în volva scorţoasă, cărnoasă şi cu numeroşi lobi pe margini. Pe partea superioară a piciorului se află un inel lat, membranos şi liber în partea inferioară, cu suprafaţa uşor striată, de aceeaşi culoare cu piciorul. 
Carnea este foarte fragedă, cu miros slab, nespecific dar plăcut. Carena este albă cu excepţia zonei de sub cuticulă pălăriei, unde capătă o culoare galbenă evidentă
Distribuția: Specie micorhiză, se dezvoltă în locuri calde şi destul de uscate, în special pe soluri nisipoase şi cu pietriş mărunt, în pădurile de foioase, în special sub stejari în păduri mixte, atât la munte cât şi la câmpie. Apare din iunie și până în noiembrie.
Comestibilitatea: comestibilă, de calitate foarte bună.

25 de comentarii :

  1. Îmi place reţeta ta. Vreau şi euuu! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că mai simplu nici că se poate o rețetă care să fie și delicatesă pe deasupra.

      Ștergere
    2. http://luise-ciuperci.blogspot.com/2011/01/amanita-caesarea-craita-burete-domnesc.html

      Ștergere
  2. In zona unde locuiesc, Ilia -Hd.cunosc cateva locuri unde cresc craite.Anul trecut am gasit la sfarsitul lui octombrie craite .Prefera cum ai afirmat padurile de stejar si creste de obicei in acelasi locuri .Trebuie cautata si atunci cand este gasita ofera o surpriza placuta.Nu am stiut de reteta asta la rece .La vara am s-o incerc si eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, voi sunteti mai la sud de noi si e mai calda zona voastra.... aveti sanse mai mari

      Ștergere
  3. Confirm si eu ce spune domnul Florea Mircea mai sus. In zona Ilia ( Gurasada, Bacisoara, Ulies, Sacamas) se gasesc craite din belsug (in locuri consacrate si... ascunse profanilor :) ) incepand cu sfarsitul lunii iunie si pana in octombrie. Anul trecut pe data de 12 octombrie am cules ultima plasa de craite (ronite le spune pe la noi). Este adevarat ca toamna nu le mai gasesti in padure, le gasesti in poienite in locuri bine batute de soare. Sunt ciuperci de calitate, eu le consum la gratar si daca ar fi sa fac un clasament dupa cat sunt de delicioase le-as pune in top trei alaturi de buretii de roua si de hribi. :) Sper sa mai vorbim despre ele la timpul potrivit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. vă rugăm să vă prezentați capturile (toată lumea) când va fi cazul :)
      vă ajut eu cu "link"-uirea dacă trebuie.

      Ștergere
  4. Si... da. :) Prima intalnire pe anul asta cu regina! De fiecare data, in fiecare an ma trec fiorii la prima intalnire cu craitele. Si... da! Este sfarsit de mai, nu au aparut inca (conform cartilor) dar... totusi in locuri tainice prin locuri pe unde umbla doar duhurile padurii :))) pot fi gasite. :)

    [IMG]http://thumbnails109.imagebam.com/32959/35196b329587867.jpg[/IMG]

    De data asta doar fiica-mea are dreptul sa manance astfel de bunatati.

    [IMG]http://thumbnails110.imagebam.com/32959/e94f18329587932.jpg[/IMG]

    :)

    RăspundețiȘtergere
  5. [IMG]http://thumbnails112.imagebam.com/33780/0d969f337793322.jpg[/IMG]

    [IMG]http://thumbnails109.imagebam.com/33780/cfd467337793329.jpg[/IMG]

    [IMG]http://thumbnails110.imagebam.com/33780/5d25db337793335.jpg[/IMG]

    [IMG]http://thumbnails111.imagebam.com/33780/39ef85337793342.jpg[/IMG]

    [IMG]http://thumbnails111.imagebam.com/33780/05e4c9337793351.jpg[/IMG]

    [IMG]http://thumbnails110.imagebam.com/33780/9a441f337793357.jpg[/IMG]

    [IMG]http://thumbnails112.imagebam.com/33780/40dd0f337793360.jpg[/IMG]


    Suntem in plin sezon. Se pare ca apar si anul asta din belsug. A fost ploaie multa dar si caldura, exact ce le place ronitelor. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa este, frumoase exemplare, dar din pacate eu inca nu le-am gasit anul acesta, (inca sunt optimist, vara abia a inceput)

      Ștergere
    2. probabil datorita faptului ca eu le caut mai in sud (zona Deva) unde in mod teoretic ar trebui sa fie usor mai cald.

      Ștergere
    3. nu, probabil pentru ca ajung destul de rar prin padure si daca umblu cumva pe unde au mai recut si altii .... intelegi tu ...

      Ștergere
    4. acum... nu-i vorba, ele se fac iar dupa 48 de ore, exact in aceleasi locuri. eu am niste locatii mai indepartate de drumuri si lumea nu se prea avanta pe acolo. rar am avut surpriza sa constat ca mi-au cules altii ciupercile. :)

      Ștergere
    5. cand ai padurea langa tine este altfel, pentru mine inseamna zeci de km buni ...

      Ștergere
  6. Chiar si astazi 19 octombrie am gasit craite. In rest plina padurea de laba ursului, palaria sarpelui si flocosel. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. tocmai ne pregatim si noi sa vedem ce a mai ramasa necules de altii

      Ștergere
  7. Craitele isi merita din plin numele. Sunt delicioase. Uleiul de masline afecteaza negative gustul ciupercilor. Preferabil folositi pe cel de floarea soarelui sau porumb. Categoric NU otet! Nici piper nu recomand, dar nici nu exclude categoric. Pentru Dumnezeu: mancati CRAITE daca aveti ocazia. Pofta buna!

    RăspundețiȘtergere
  8. anul asta nu am gasit nici o craita. a fost an destul de slab pentru ciuperci. in vremea asta (30.09.2015) este plina padurea de "ghebe fara inel" dar... cam atat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu a fost u an atat de slab, au fost totusi ciuperci destule ...

      Ștergere
  9. Bună, Eu am găsit astăzi citeva bucăți sper să mai găsesc pe viitor.💕💕

    RăspundețiȘtergere
  10. Frumos articol. Mulțumim pentru toate informațiile. Anul acesta 2020 s-au făcut crăițe din belșug. Se găsesc și in SV mai exact Reșița, Caraș-Severin.

    RăspundețiȘtergere