Fagul și ciupercile sale

Fagus grandifolia
Fagus grandifolia
Fagul (Fagus sp.) este un arbore de zonă temperată, a cărei coroană deasă rareori permite razelor soarelui să ajungă până la sol, motiv pentru care sub fagi nu prea reușește să crească nici o plantă. Dar asta nu exclude posibilitatea existenței oricărei forme de viață. Ciupercile (micorhize, saprofite sau chiar parazite) trăiesc foarte bine în aceste condiții "severe" oferite de fagi și chiar se bucură de parteneriatul acesteia...

Fagul se bucură de un interes mare și din partea oamenilor, deoarece din fructele sale (jirul) se făcea în antichitate un anumit tip de untdelemn, era folosit ca și hrană pentru porci, coaja sa este folosită medicinal ca febrifug și tonifiant (este echivalentul european al chininei), gudronul se folosește la tratarea bolilor de piele și al afecțiunilor respiratorii, iar lemnul este foarte apreciat atât în construcții cât și în industria mobilieră (fiind lemn de esență tare, are durabilitate mare)...

Dar să rămânem lângă ciuperci și să vedem cam care ciuperci se asociază cu acest copac. Înainte de a vă prezenta câteva din cele mai des întânite ciuperci de sub fagi, doresc să vă spun cum că se asociază peste 2,000 de specii de ciuperci cu acest tip de copac. Multe dintre ele fiind foarte rar întâlnite, motiv pentru care dacă sunteți destul de norocoși a le găsi, admirați-le dar nu le distrugeți/culegeți.

Hypsizygus tessellatus
Scoica fagului (Hypsizygus tessellatus) este o ciupercă saprofită, rar întîânită în natură, dar mult mai des cultivată. În stare crudă puțin amară, dar gustul amărui dispare după gătire, devenind o delicatesă, gustul său amintind gustul scoicilor, de unde și-a primit și numele. Rețetă pentru cultivarea acestei ciuperci pentru cei interesați, vă prezintă cei de la Shroomery...

Boletus satanas
Hribul dracului (Boletus satanas) este o ciupercă micorhiză otrăvitoare, dar în ciuda numelui nu este atât de periculoasă precum s-ar crede. Consumată in cantități mari poate provoca vomă sau tulburări gastrointestinale trecătoare. Este destul de rară și ea, întâlnindu-se pe perioada verii și la început de toamnă.
Russula nobilis
Vinețica nobilă (Russula nobilis) seamănă cu Vinețica focului (Russula emetica) și este considerată și ea necomestibilă; consumată în cantități mari s-ar putea (nu este confirmată) să provoace și ea deranjări gastrointestinale. Dar asemănarea fiind foarte mare, oricând este posibil să culegem R. emetica în loc de R. nobilis. O vom întilni cu precădere toamna.
Oudemansiella mucida
Ciuperca de porțelan (Oudemansiella mucida) denumirea îi descrie foarte bine aspectul (ciupercă albă ce parcă strălucește din cauza mucusului ce o acoperă); este o ciupercă saprofită pe lemnul mort, (rareori pe copacul viu), relativ comună, în perioadă  de vară târzie și până la începutul iernii, este comestibilă doar după îndepărtarea (spălarea) glutenului ce îl acoperă.
Coama leului (Hericium erinaceus), este o ciupercă saprofită și ea, cu efecte curatorii; este o specie ce crește mai mult solitar pe lemnul mort de fag; este cultivabilă și ea și la fel cu scoica fagului, este mai des întâlnit în forma cultivată decât în mediul natural. Cei ce vor să o cultive, găsesc informații pe aceeași pagină a celor de la Shroomery.
Păstrăvul de fag (Pleurotus ostreatus) specie saprofită, cel mai des întâlnită în culturi controlate, există numeroase subspecii și hibrizi ale ei, omul căutând să îi modifice astfel ADN-ul încât să obțină culturi cât mai mari și specii cât mai rezistente. Este considerată delicatesă, gustul său amintind de cel al păstrăvului și în același timp este un reciclator desăvârșit.
Daldinia concentrica
Prăjitura regelui Alfred (Daldinia concentrica), legenda spune cum Regele Alred refugit la țară din cauza războiului, a fost rugat să scoată prăjiturile de la cuptor când acestea vor fi copate, El a adormit iar acestea s-au ars ... de aceea se mai numesc si Ciupercile cărbune. Sunt saprofite, necomestibile și foarte bune pentru a porni și întreține focul.
Morchella esculenta
Zbârciogul galben (Morchella esculenta) este o specie micorhiză ce o vom regăsi primăvara, printre primele ciuperci, este comestibilă și foarte apreciată, ușor de recunoscut datorită golului unicameral, al piciorului ce se continuă direct cu pălăria și al pălăriei specifice. Datorită fragilității sale, necesită prelucrarea sa cât se poate de repede după colectare.
Morchella elata
Zbârciogul negru (Morchella elata) altă specie de zbârciogi, micorhiză, comestibilă și apreciată; specifică Europei. Zbârciogii nu se consumă niciodată în stare crudă, ele rebuiesc tratate termic înainte de gătire, altfel se riscă intoxicații gastrointestinale datorită conținutului lor de hidrazină. Este ceva mai rar întâlnită ca și surata sa precedentă, dar compensează cu durata de fructificare puțin mai lungă (până prin iunie).
Inocybe erubescens
Buretele cărămiziu (Inocybe erubescens), este o ciupercă a cărei toxinî atacă sistemul nervos, ca de altfel și toxina suratelor sale din familia Inocybe, datorită conținutului de muscarină. O vom găsi primăvara târziu și vara în pădurile de foioase (fag). Ușor de recunoscut după pălăria fibroasă ce se colorează în cărămiziu odată cu înaintarea în vârstă a ciupercii.
Boletus edulis
Hribul delicios (Boletus edulis), lăsat la urmă dar nu cel din urmă, este unul dintre hribii noștri cei mai apreciați, atât ca și gust cât și ca și aspect. Este o specie micorhiză, comestibilă, ce se pretează foarte bine oricări modalități de conservare, este specifică și ea doar Europei. Printre caracteristici specifice amintesc toleranța foarte mare față de nivelul toxic de diferite metale.

8 comentarii :

  1. Buna seara.In articolele.dvs ne aratati si spuneti informatii interesante despre lumea destul de necunoscuta a ciupercilor.Art, de fata f interesant ,am aflat de ciuperci care le-am vazut dar nu le cunosteam.Chiar am facut confuzie la scoica fagului cu pastravul de fag.De scoica f am gandit ca o fi un pastrav mai ofilit,ca e un pic creata.Am gasit-o in padure in stare buna pana iarna tarziu-bineinteles inghetata.De actualitate ar fi un articol despre buretii de spin si buretii de prun.Zilele trecute am gasit o portie din cei de prun.Spor la postari va doresc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bureţi de prun? Ar fi interesant dacă aş putea afla ceva despre ei.

      Ștergere
    2. despre buretele de spin (buretele de mai) am scris deja in articolul:
      http://ciupercomania.blogspot.com/2014/02/buretele-de-mai-calocybe-gambosa.html

      cat despre buretele de spin este tema zilei de azi:
      http://ciupercomania.blogspot.com/2014/04/scutul-pieptanusului-entoloma-clypeatum.html
      dar se pare ca am o porblema in sensul ca mi-a disparut articolul ...

      dureaza putin pana aflu ce s-a intimplat ...

      Ștergere
    3. Din pacate nu pot cuprinde si optimiza fiecare denumire a unei ciuperci in titlul articolelor... trebuie sa fac unele compromisuri ...

      dar sper ca cei ce cauta sa gaseasca informatiile dorite ...

      Ștergere
  2. Nu am ştiut că există atâtea ciuperci de fag. Deh, omul căt trăieşte are ce învăţa.
    Hribul delicios chiar îşi merită numele, părerea mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ai dreptate (cat traim invatam si asta este valabil pentru orice domeniu)

      Ștergere
    2. am gasit un burete foarte mare de forma unei urechi pe o cioata de fag(seamana cu pleurotusul dar din aceas tulpina pleaca mai multe urechi ,culoarea este maro iar dedesupt alb) am taiat cu cutitul din el si dupa ceva timp s-a inegrit si sa lemnificat am facut fotografii. poate cineva sa -l identifice dupa descriere

      Ștergere
    3. Nu incercati sa ne aratati si pozele facute?

      Ștergere