Păstrăvul de fag (Pleurotus ostreatus)

Pleurotus ostreatus

Ce aș putea să vă spun nou despre Păstrăvul de fag cunoscut și sub numele de Negrişori sau Buretele negru de fag, pe care voi să nu o cunoașteți deja? Nu greșesc dacă afirm că este a doua specie de ciuperci cultivată și comercializată pe la noi și in lume, prima fiind familia Agaricus; ca atare există foarte multă informație disponibilă despre ea. Insă ceea ce cred eu că poate nu știți incă este ...

faptul că această ciupercă, la fel ca și Flammulina velupites sau alte câteva cuperci de iarnă care datorită proteinelor pe care le dezvoltă, au capacitatea de a controla cristalele de gheață, în sensul că pot încetini inghețarea și coborî temperatura de ingheț a ciuperci până spre -10 grade Celsius. De aceea ciuperca, dacă este vreme mai moale, în caz de dezgheț, nu se distruge ci își poate continua ciclul de viață nestingherit.

Păstrăvul de fag este o ciupercă răspândită și cultivată la scară industrială; dar în culturi cel mai des vom întîlni doar hibrizi ale acesteia, care sunt "îmbunătățite" față de cea din flora spontană. Această manipulare de ADN că este bună că este rea, nu sunt eu persoana potrivită să o judec și să o comentez. Cu "jumate" de gură aș mai spune despre ea că este o ciupercă medicinală deoarece conține statină respectiv lovastatină, ambele jucând rol important in scăderea nivelului de colesterol din organism. Am pus in ghilimele "jumatea de gură", deoarece la urma urmei toate ciupercile sunt sub o formă sau alta medicinale, datorită conținutului lor de antioxidanți sau alte substanțe.

Să nu uităm insă nici de capacitățile sale de a recicla unele reziduri petroliere sau ca și folosire a miceliului împreună cu substratul de dezvoltare ca și material ce ar putea inlocui materiale  obtinute din petrol cum ar fi polistirenul expandat sau folosirea sa ca și material antifonic. Mai multe in acest sens vă pot oferi cei de la compania Americană Ecovative design, companie care caută soluții ecologice la problemele cu care se confruntă lumea nouă.

ciorbă de burtă falsa

Numele și-l trage  de la gustul său, care imită foarte bine pe cel a păstrăvului; deci da, e comestibilă și de calitate foarte bună, iar rețeta de azi n-il comentează Radu și nu are nimic a face cu gustul de păstrăv atât de lăudat. Sper să nu dezamăgesc nici cu această alegere:  Ciorba de burtă (falsă) cu păstrăvi de fag. "Se taie pălaria  cam aşa de-un deget grosime, dar nu degeţel din cel finuţ de domnişoară ci din cel mai gros de cioban muncit pe la stână. Picioruşele se toacă, mărunt ca trădarea, că tocmai ăsta-i rostul lor, să dea gust şi grosime la zeamă. Se pun la fiert cu oleacă de sare, piper boabe şi o frunză din aia uscată de dafin. Trei boabe de ienibahar pot doar completa. Ahh, era să uit oţetul, după inimă şi după poftă. După treizeci de minuţele iau un polonic cu apă din ele, o las un pic să se răcească, amestec cu usturoiul făcut pasta şi desigur cu smântana si cu-n ou sau două, depinde după oală. Pun acea apă peste ele, amestec cu putere şi redau acest amestec, ciorbei! 

Mai din timp: 

leuştean, tăiat bine, 

pătrunjel dacă te ţine, 

cinci minute lasă-n în oală, 

cu capac să năduşească

şi aroma să îi iasă. 

Şi-un ardei kapia sau gogoşar, copt, de-ai pune numai câştig vei avea! Asta la sfârşit! :) La năduşeală!" Da, Radu este și poet, nu doar bucătar și de "aia-i iasă zama așa de bună".

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea ciupercii Pleurotus ostreatus:

Pălăria este de 5-15 cm, foarte cărnoasă, groasă chiar adâncită, la început convexă ca mai apoi odată cu vârsta să devină aplatizată, având suprafaţa netedă şi lucioasă, deseori ondulată.  Colorat de la gri-închis cu nuanţe violete la maroniu deschis şi poate ajunge până la brun. Are marginea adunată la exemplarele tinere.

Lamele sunt albicioase sau cu nuanţe crem, decurente și dese. Spori de culoare albă.

Piciorul de 3-6 cm,  poate fi foarte scurt ori relativ mare, este foarte compact şi solid, îngroşat în partea de sus şi subţiat la bază, uneori, este acoperit de un puf fin, alb. Se atasează de pălărie întotdeauna excentric sau chiar complet lateral.

Carnea este cu miros și gust plăcut, compactă, fragedă și albă. Cu un miros plăcut specific, greu de descris, dar propriu speciilor de Pleurotus.

Distribuția: specie saprofită, poate fi întâlnită în grupuri mici cu exemplare dese pe trunchiurile de fag, dar și a multor altor foioase, chiar la înălţimi considerabile de la sol. O vom găsi din zona de la deal și câmpie până la munte; din toamnă și până în iarnă, când vremea este deja răcorită dar nu este înghețată.