Pălăria libertății cu pungă (Psilocybe weraroa)

Psilocybe weraroa

Acum că suntem în pragul întâlnirii cu Moș Crăciun; și an de an sunt și oameni care susțin că l-au văzut zburând cu sania sa trasă de reni cu nasul roșu. M-am gândit că dacă nu suntem copii, asemenea efecte putem obține doar consumând ciuperci magice. Așa că pentru azi mi-am propus ceva mai deosebit: Pălăria libertății cu pungă (Psilocybe weraroa), o ciupercă din Noua Zeelandă, despre care unii susțin că ar fi cea mai halucinogenă ciupercă magică.

Cum la noi pe vremea asta nu prea mai sunt ciuperci în flora spontană, pe partea cealaltă a globului, în Noua Zeelandă, abia acum începe sezonul ciupercilor. Noua Zeelandă, face parte dintre puținele zone încă neatinse de mâna omului, despre care știm foarte puține până în prezent și are biodiversitatea pe care nu o mai putem întâlni nicăieri în altă parte, pe un teritoriu atât de restrâns. În prezent este descoperită doar o mică parte a acestei biodiversități unice, dintre care nu pot lipsi nici ciupercile.

Pălăria libertății cu pungă (Psilocybe weraroa); cunoscut pentru o perioadă scurtă și sub numele de Psilocybe novae-zelandiae, este o apariție relativ nouă printre ciuperci, deoarece prima sa descriere datează abia din 1924

Weraroa virescens

Această ciupercă totuși seamănă izbitor cu o altă specie deloc halucinogenă și anume: Weraroa virescens. Diferența între cele două fiind:

• W. virescent nu se pătează în albastru, ea se albăstrește natural pe când P. weraroa doar la bătrânețe sau dacă este rănită.
• pe de altă parte P. weraroa are gleba maronie (sepia) pe când W. virescens nu.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

O caracteristică a ambelor specii este caraterul lor secotioid, și anume; ambele specii au sacul cu spori închis și împrăstierea sporilor se bazează exclusiv pe insecte, melci sau cale mecanică, când peridiumul este deschis și astfel sporii pot fi împrăstiați mai departe de insecte, melci, vânt sau ape.

Caracterizarea ciupercii  Psilocybe weraroa:

Peridiumul: de 1-5cm înălțime si 1-3cm diametru, iregulat globular sau eliptic, cu marginea pliată spre interior, de culoare maronie ce se colorează in albăstriu odată cu matiruzarea sau dacă este rănită. inițial cu pufoasă, devine rapid netedă și ușor vâscoasă. La uscare îsi schimbă culoarea intr-un maroniu murdar.

Gleba: de culoare maroniu-ciocolatie, prezintă niște camere in care vom găsi niște structuri lamelare contorsionate. Spori de culoare maronie.

Piciorul: de 4-6cm, subțire și cilindric, cartilaginos, de culoare albicioasă, gălbuie sau maronie ce se colorează in albăstriu dacă este rănită.

Carnea: maronie, fragilă, cu un gust dulce-amărui, cu o aromă pământoasă când este mestecată în stare crudă. Cu un miros ca de ferigă, sau ușor ca de cauciuc.

Distribuția: în Noua Zeelandă; crește solitar sau în grupuri mici pe lemnul aflat în descompunere, îngropat sub frunzele căzute, deseori pe resturi de Melicytus ramiflorus și de multe ori asociat cu prezența ferigilor aflate și ele în descompunere. Deasemenea este asociat și cu prezența conurilor de brad de pe substrat, dar fără ca ciuperca să crească în păduri exclusiv de conifere. Destul de abundent în toamna târzie și în lunile de primăvară în zonele de câmpie, la temperaturi de 10-15 grade Celsius.

Comestibilitatea: necomestibilă, halucinogenică