Gheba cu picior solid (Armillaria solidipes)

Armillaria solidipes by Jaroslav Malý

Omul caută nemurirea de când e lumea ... dar dacă stăm și urmărim puțin speranța de viață a omului, observăm că aceasta a scăzut mult (cel puțin) în ultima perioadă (pe la noi). Cauzele sunt multiple, nu intru în detalii ... Însă ce mi-a atras atenția este faptul (cel puțin aparent) cu cât un organism este așa zis mai "evoluat", speranța sa de viață este cu atât mai redusă ...

Deasemenea putem observa că deși ne-am adaptat la el, nici "aerul" nu face foarte mult "bine", deoarece tot ceea ce crește la suprafață are deasemeni ciclu de viață relativ redus. Animalele au ciclul de viață cel mai scurt, în top10-ul lumii animalelor, primele locuri sunt deținute de viețuitoare al căror existență depinde de prezența apei. Scoica Quahog, ocupă locul întâi printre ele (deși e nevertebrat) și are până în prezent circa 400 de ani de viață dovediți. Plantele par a fi mai avantajate, însă nici ele nu suportă foarte bine atmosfera, preferând și ele apa. Planta cea mai bătrână este considerată a fi o plantă din Marea Mediterană (Posidonia oceanica), a cărei vârstă este aproximată la circa 200,000 de ani. (Însă lucrurile sunt puțin mai complicate, așa cum bine se subliniază și în acel articol).

mycelium rhizome

Ciupercile au regnul lor; ele nu sunt nici animale, nici plante. Sunteți curioși cum stau lucrurile printre ele? Ei bine, așa cum combină structura chitinoasă a insectelor cu viața "înrădăcinată" a plantelor; și în cazul longetivității se pare că sunt undeva la mijloc. Dovada o constituie o ciupercă gigant, Armillaria solidipes, care trăiește în America de Nord, în parcul Național Malheur, și pe care specialiști au evaluat-o ca având circa 2,400 de ani. Ea impresionează nu doar prin vârstă ci și prin mărime, rizomorfele sale întânzându-se pe aproximativ 9 km² și este aproximată la circa 605 tone greutate. Vârsta mare i se atribuie în primul rând calității sale de a se "reproduce" în primul rând, prin extinderea rizomorfelor ... Ca să v-o puteți imagina, atașez acest mic sketch pe care o consider foarte grăitor, deși a fost creat în alt scop.

Gheba cu picior solid (Armillaria solidipes), deși a atras atenția lumii științifice prin vârsta și mărimea sa; totuși (pare să) aibe o aură de mister prin faptul că unii specialiști o amintesc ca fiind sinonimă cu specia europeană Armillaria ostoyae, pe când altții susțin că ar fi vorba de specii total diferite. Nefiind specialist, nu pot demonstra nici una din ipoteze, ca atare până se vor decide și specialiști, voi trata cele două specii ca fiind una și aceași specie. Ba chiar mai mult, Michale Kuo atrage atenția și asupra speciei Armillaria gemina, care e morfologic inseparabilă de Armillaria solidipes, atât macro- cât și microscopic, dar cu toate astea cele două specii sunt incompatibile reproductiv.

Un alt aspect interesant este că Gheba cu picior solid (Armillaria solidipes), poate rămâne în stadiu latent până la 50 de ani așteptând după gazda potrivită. Motiv pentru care (fiind considerată o boală pentru copaci) este foarte greu de luptat împotriva ei. Până în prezent metoda cea mai eficientă este replantarea zonelor infectate cu specii rezistente la acest parazit (cu alte cuvinte nu avem cum curăța o zonă infectată).

Descrierea ciupercii:

Regnul: Fungi

Diviziunea: Basidiomycota

Clasa: Agaricomycetes 

Ordinul: Agaricales

Familia: Physalacriaceae

Genul: Armillaria

Specia: solidipes

Sinonime: Armillariella solidipes, Armillaria ostoyae, Armillariella ostoyae

Specie protejată: comună.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

Pălăria: 3-10 (15) cm diametru. Inițial bombată, se aplatizează tot mai mult, pentru ca la final să poatș fi chiar ușor adâncit în zona centrală. Suprafața sa este uscată sau ușor lipicioasă, este acoperită cu solzi maroniu-negricioase ce se pot îndepărta ușor; la final solzi pot dispărea de pe marginea pălăriei, acesta devenind chiar striată. Coloritul variază între gălbui-maroniu-roșiatic, în ttodeauna cu o combinație de maroniu.

Lamele: foarte pușin decurente și aglomerate, de culoare albicios-crem, dar care vor dezvolta pete roșiatice-maronii.

Culoarea sporilor: albă.
Sporii: 8-11 x 5-7 µm, elipsoidali, netezi, inamiloizi.

Piciorul: 5-12cm înalțime și 0,5-1cm grosime, mai mult sau mai puțin egal, cu un inel dublu bine dezvltat și care pe parte inferioară prezintă solzi maroniu-negricioși tipici pentru această specie; precum marginea inelului este deasemeni maroniu-negricioasă. Deasupra inelului, piciorul este alb, dedesubt tinde de la albicios spre maroniu  sau chiar negricios la bază, precum este acoperit de solzi mici și lânoși albi sub inel.

Carnea: albă, uneori cu tentă rozaliu-maronie fermă.

Gustul și mirosul: plăcut, dar fără a fi caracteristic. În stare crudă are un gust puternic acidulat.

Bioacumulare: este predispus a bioacumula mercur, atenție de unde o culegem.

Distribuția: specie saprofită și parazită relativ comună în zona temepartă spre rece a emisferei nordice. Crește in mănunchiuri mari pe conifere (în special pe molid), dar ocazional e întâlnit și pe foioase; fructifică din Iulie până la finele lui Noiembrie.

Comestibilitatea: comestibilă doar după tratare termică de 15-20 minute

Specii asemănătoare:

•  Armillaria mellea, are pălăria mai solzoasă și inelul gălbui fără solzi închiși la culoare.
•  Armillaria tabescens, nu prezintă inel, iar lamele devin rozaliu-maronii la maturitate.
•  Armillaria gallica, are picior cu bulbși un inel trecătordin fire răzlețe.
•  Pholiota squarrosa, marginea pălăriei este laminată spre interior, precum prezintă miros și gust de ridiche.
•  Pholiota limonella, este o ciupercă similară dar fără rizomorfe negre.