Ciuperca fără inel (Amanita vaginata)

Amanita vaginata byViliam Ridzon

Pentru câți bărbați se potrivește descrierea: caucazian, blond și de 180cm înălțime? Pentru foarte mulți și cu toate aceste asemănări ei sunt diferiți sub multe alte aspecte: culoarea ochilor, formatul sprâncenelor, formatul gurii, formatul capului, al nasului ... și nenumărate alte caracteristici. La fel se întâmplă și în lumea ciupercilor. Când v-am povestit despre genul Russula, mi-ați sărit în cap că vreau să vă zăpăcesc, dar acest gen nu este unic...

Aș putea să vă spun că aproape fiecare gen de ciuperci are și subgenuri ale sale. Nu mai departe de familia Amanita, despre care vreau să vă povestesc câte cuvinte, are specia "arhicunoscută" Ciuperca fără inel (Amanita vaginata). Nu ar fi nici o problemă cu aceasta, dacă nu ar exista foarte multe specii foarte asemănătoare, care pot fi descrise cu caracteristicile comune ale acestei specii: specie de culoare gri-maronie, cu volvă și fără inel. Ca atare în identificarea acestei specii trebuie să ținem cont de o analiză mult mai adâncă.

Micologul specializat pe studiul speciilor de Amanita, Rodham E. Tulloss a arătat că doar în America există cel puțin 46 de specii distincte care se încadrează în descrierea generală al acestei specii. Și atunci de ce am crede că în Europa avem doar o singură specie astfel caracterizată; ne bazăm pe ignoranță? Pe faptul că dacă nimeni nu a studiat "speciile"  europene de Amanita vaginata, atunci sigur există doar una "și bună"? Mă îndoiesc de acest aspect, ca atare vă recomand atenția când culegeți (și) această specie de ciupercă.

Sub aspectul denumirii, atât denumirea științifică căt și cea populară m-i se par prea "sărăcăcioase", (deși cea științifică poate părea vulgară); nu știu ce denumire i s-ar potrivi mai bine, dar Ciuperca fără inel îmi spune foarte puține și e mult prea generală. Identic se întâmplă și cu denumirea științifică. Denumirea genului Amanita nu se știe cu exactitate de unde se trage, se presupune însă că ar avea o legătură cu muntele Amanon din Cilicia; însă în cazul epitetului vaginata, lucrurile sunt mai clare însă foarte generale. Se trage din latină unde are însemnătatea de teacă, husă, în cazul nostru cu referire la volva ce protejează piciorul. Dar mă repet, numind o ciupercă ca fiind cu volvă este iarași un termen general descriind o multitudine de specii ...

Ciuperca fără inel (Amanita vaginata) este comestibilă, de valoare mediocră; însă datorită multitudinii de specii foarte asemănătoare, precum a toxicității sale în stare crudă, voi trece mai departe fără a vă recomanda vreo rețetă prin care s-o puteți savura. Decât să greșim și să consumăm vreo specie toxică cu aspect similar, mai bine o lăsăm în pace și culegem ceea ce putem recunoaște 100%.

Descrierea ciupercii:

Regnul: Fungi

Diviziunea: Basidiomycota

Clasa: Agaricomycetes 

Ordinul: Agaricales

Familia: Amanitaceae

Genul: Amanita

Specia: vaginata

Sinonime: Agaricus vaginatus, Amanitopsis vaginata,Agaricus urceolatus, Amanitopsis endochorda, Agaricus plumbeus, Amanitopsis plumbea, Agaricus hyalinus, Amanita livida, Fungus phalloides, Agaricus fungites, Agaricus albus, Vaginata livida, Amanitopsis albida, Agaricus urceolatus, Amanitopsis urceolata, Agaricus strangulatus, Amanita strangulata, Amanitopsis strangulata, Agaricus hyperboreus, Amanitopsis hyperborea, Amanita hyperborea, Pseudofarinaceus hyperboreus, Vaginata hyperborea, Amanita violacea.

Specie protejată: comună

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

Pălăria: de 5.5-10.0 cm diametru, inițial bombată, se destinde tot mai mult, pnetru ca la final să devină omplet plată sau chiar ușor răsturnată, prezentând un mic umbo (cucui) central. Marginea inițial aplecată, se ridică și ea cu vârsta și devine tot mai striată, striațiile putând atinge si 1,2 cm spre centrul pălăriei. Cuticula este netedă, inițial lipicioasă și prezintă resturi albicioase spre ocru ale vălului universal; cuticula variază în colorit de la gri la cenușiu-brun.

Lamele: sunt libere, agglomerate, subțiri, adânci (chiar și 1 cm), de culoare albă, cu marginile ușor franjurate; și prezintă până la serii a câte 5 lamelulae (jumătăți de lame).

Culoarea sporilor: albă.
Sporii: 8.0-11.5 x 7.5-10 µm, sferice sau aproape sferice, netede, translucide și cu pereșii subțiri; au un conținut granular.

Piciorul: are 6-13 cm lungime și 1.2-2.0 cm grosime, este mai mult sau mai puțin cilindric, însă fărăr a prezenta bulb. Cu interiorul plin sau gol, este de culoare alba, ornat cu solzi albi, uneori greu vizibili, în partea superioară făinoasă mai ales la exemplarele tinere. Vălul universal este membranos, albicios și se va transforma în volvă. Nu prezintă inel.

Carnea: albicioasă, nu se schimbă la culoare în urma tăierii, erlativ fermă și groasă. Uneori cu aspect apos.

Gustul și mirosul: nu este characteristic.

Bioacumulare: este predispusă acumulării mercurului din sol, atenție de unde o culegeți.

Distribuția: specie micorhiză, comună, cu răspândire largă (Europa, Asia, Australia, America de Nord), unde crește în păduri de foioase (în speță stejari) precum și de rășinoase, und efructifică solitar sau în grup din Iunie până în Octombrie.

Comestibilitatea: comestibilă, mediocră, toxică în stare crudă.

Specii asemănătoare:

• Amanita constricta,  de culoare ceva mai deschisa și care bate mai mult spre maroniu , cu văl universal ce se pătează ocru-maroniu și volvă ce urcăși se strange mult peste picior.
• Amanita pachycolea, este o specie mai robustă, cu văl universal gros.
• Amanita protecta, vălul universal este cu aspect de vată și protejează piciorul ca o teacă, lăsând ersturi pe aceasta ca niște mici solzi. Volva este foarte scundă, mai mult ca un inel la baza piciorului.
• Amanita ceciliae, cu pălărie ce joacă în nuanțe de portocaliu, resturi de văl universal de culoare cenușie și cu o textură solzoasă a piciorului bine vizibilă. 
• Amanita phalloides, are pălăria de culoare verzui-cenușie, precum prezintă inel bine definit.