Cașul ciorii (Lycoperdon perlatum)

Lycoperdon perlatum by Viliam Ridzon

Ciuperca Cașul ciorii (Lycoperdon perlatum), este consumată de veverițe și alte rozătoare, dar n-am auzit să fie consumată și de către ciori. Deasemenea am aruncat o privire și peste fabule, dar nici acolo n-am găsit nici o legătură între cele două. Așa că, vă spun sincer; nu știu de unde și-a primit denumirea populară; în shimb știu cum și-a dobândit-o pe cea științifică...

V-am mai povestit și cu ocazia precedentă că Lycoperdon înseamnă flatulența lupului, nu voi insista asupra ei și de data aceasta. Iar epitetul de perlatum vine din latină și înseamnă cu răspândire mare, cosmopolitană; ceea ce în cazul ciuperci este perfect adevărat.

Printre alte curiozități aș aminti o de o superstiție. În unele triburi încă persistă superstiția conform căreia această ciupercă poate cauza orbire... Nu m-aș duce chiar până la orbire, dar aș spune că există un sâmbure de adevăr în această credință, deoarece sporii ciupercii sunt ornați cu spini. Iar acețti spini mărunți pot provoca iritații faringeale sau pe plămâni, dacă sunt inhalate de către om sau de animale (în special câini). Iar dacă pot crea astfel de iritații interne, de ce n-ar fi deranjante și extern? Ca atare dacă ar ajunge în ochii cuiva, în mod sigur ar putea cauza iritație ... dar de la iritație și până la orbire mai este cale lungă  ...

Parmesan puffballs

În stadiu tânăr este o ciupercă comestibilă, aromată, care se pretează cel mai bine unui mic dejun cu ouă sau în stare crudă în salate. Cu toate astea eu v-aș recomanda-o puțin mai altfel. Parmezan cu Cașul ciorii. Ingrediente: 1 linguriță de sare, 1 cană de făină, ciuperci Lycoperdon, curățate și feliate în felii de aproximativ 1cm grosime, 1 ou bătut ușor cu 2 linguri de apă, o cană de brânză parmezan rasă mărunt, 4 (sau mai multe) linguri de unt de masă, 2 (sau mai multe) linguri de ulei. Modul de preparare: amestecați sarea și făina, apoi scăldați feliile de ciuperci în acest amestec de făină; după care le treceți și prin oul bătut iar la final prin brănză. Într-o tigaie încingeți uleiul și untul  apoi prăjiți feliile de ciuperci obținute până primesc o culoare auriu-roșcată. Scurgeți-le de ulei și consumați cât încă sunt calde. Poftă bună.

Descrierea ciupercii:

Regnul: Fungi

Diviziunea: Basidiomycota

Clasa: Agaricomycetes 

Ordinul: Agaricales

Familia: Agaricaceae

Genul: Lycoperdon

Specia: perlatum

Sinonime: Lycoperdon gemmatum, Lycoperdon lacunosum, Lycoperdon bonordenii.

Specie protejată: comună

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

Aparatul fructifer: de 2-9 cm înălțime și 2-4 cm grosime, este în formă de pară sau chiar alungită. Inițail de culoare alba, va trece rapid în crem, apoi tot mai închis pînă se face maronie. Suprafața sa este formată dintr-o membrană tare şi friabilă, uşor de înăturat, numită exoperidiu; care este acoperită de niște spini mărunți, 1-2mm înălțime, care dacă sunt îndepărtați, lasă zone inelare cu mici negi pe muchiile acestora. La maturitate se va sparge, formând o gaură centrală numită opercul, prin care va elibera sporii.

Gleba: initial alba și fermă şi uşor spongioasă, se închide la culoare asemenea pălăriei, trecând prin faza de apoasă, gelatinoasă înainte de a se usca complet şi deveni prăfoasă și maronie.

Culoarea sporilor: maronie.
Sporii: dimensiuni de 3-4.5 µm, sunt sferice, cu pereții groși și ornate cu țepi ce pot provoca iritații atât la om cât și animale, dacă sunt inhalate. Basidia este alungiă, în formă de maciucă, conține 4 spori, are dimensiuni de 7–9 x 4–5 μm.

Piciorul: pedunculul (pseudopicioul) de la bază este neted şi acoperit de un strat fin de pulbere asemănătoare cu mătreaţa, iar în partea superioară sunt întotdeauna prezenţi ţepi (aculei) foarte mici, rigizi şi albi, care se detaşează uşor.

Gustul și mirosul: inițil este plăcut dar fără a fi specific, devine acru și acidulate, neplăcut la finalul perioadei.

Proprietăți medicinale: extrasele din această ciupercă prezintă proprietăți antibacteriene și fungicide.
Bioacumulare:  este indicatorul ideal pentru măsurarea nivelului de poluare din sol, precum este soluția cea mai potrivită pentru regenerarea solurilor poluate, deoarece are capacitatea de a bioacumula metale grele ca seleniu, mercur … Atenție de unde colectăm aceste ciuperci în scopul consumului.
Distribuția: specie saprofită foarte comună, cu răspândire în întreaga lume, eset întâlnită solitar,  în grup sau în cercuri mari în păduri de foioase, rășinoase, prin zone cu iaba, la marginea drumurilor sau în parcuri … uneori chiar pe butuci în putrefactive toată vara și toamna (din iulie până în noiembrie).

Comestibilitatea: comestibilă.

Specii asemănătoare:

• Oul imatur de Amanita, poate semănă cu această ciupercă, dar acestea au suprafața netedă, iar dacă sunt tăiate în două, în interiorul lor se distinge pălăria și piciorul ciuperci viitoare.
• Lycoperdon expuliciforme, are dimensiuni mai mari, este de culoare mai cenușie, iar la maturitate nu prezintă opercula ci se desface cu crăpături largi.
• Lycoperdon marginatum, se distinge prinmodul aleatoriu în care spinii de pe suprafața sa sunt dispuși.
• Lycoperdon echinatum, este de culoare mai închisă, cu nuanțe roșiatice; este de asemenea acoperită de spini.
• Lycoperdon mammiforme, initial albă, apoi suprafața sa se crapă cu plăci mari de culoare crem.
• Lycoperdon nettyanum,specie Nord Americană, este acoperită de granule în loc de spini, care aderă mult mai puternic de suprafața sa.
• Lycoperdon umbrinum, spinii odată îndepărtați, nu lasă urme pe suprafața aparatului fructifer; gleba are deasemeni nuanțe de violet.
• Lycoperdon muscorum, crește în prezența mușchiului, este o specie rară.
• Lycoperdon peckii, spini au o nuanță de levănțică în stadiu tânăr a ciupercii.
• Lycoperdon rimulatum, are spori de culoare violet iar suprafața sa este aproape complet netedă.