Hribul cenușiu (Boletus edulis)

Boletus edulis by Marjan Kustera

Fiecare familie își are proprii preferați; așa și printre boletaceae, speciile de Boletus sunt cele mai apreciate din punct de vedere culinar. Iar Mănătarca cunoscută și sub numele de Hribul cenușiu (Boletus edulis) fiind una dintre aceste ciuperci foarte apreciate. Din această cauză cunoaște o multitudine de denumiri populare. Italienii au creat o adevărată cultură în jurul acestor ciuperci (pe care le numesc porcinii) ...

declarând sus și tare cum că cele culese în Italia nu pot fi egalate ca și aromă de cele culese în restul țărilor europene. Dar tot ei cad în extrema cealaltă, deoarece consumul de porcinii al italienilor se bazează în primul rând pe importurile masive din țările învecinate, inclusiv România.

Ciuperca este bine cunoscută încă din antichitate, fapt demostrat prin însăși epitetul edulis (însemnând comestibil), pe când denumirea de boletus i se trage din grecescul bolos însemnând bucată de lut. Denumirea nu e întâmplătoare, deoarece ciuperca în general prezintă pălăria de culoarea maronie, ca a lutului; precum este grea (plină de apă) și ca atingere crează aproape aceași senzație ca atingerea lutului.

Familia boletaceae-lor este una foarte mare și încă nesortată, în viitorul apropiat vom asista la multe schimbări în structura acestor ciuperci, dar ceea ce este cert și nu se va schimba este că aceste ciuperci sunt micorhize. Plecând din acest punct, părerile încep să fie împărțite, astfel avem cercetători care leagă această ciupercă exclusiv prezența molidului, pe când alții sunt mult mai permisivi și declară legături în primul rând cu fagul și mesteacănul dar fărăr să excludă alte foioase sau rășinoase. În aceste clasificări, totul se reduce la cât de adânc dorim a analiza această ciupercă, deoarece vor exista în totdeauna mici variații (de colorit, dimensiune ...) în funcție de legătura partenerială.

Boletus edulis se distinge de ceilați membri ai grupului boletus printr-o serie de caracteristici ca: dimensiunea substanțială, pălărie zbârcită, ridată de o culoare maronie spre roșu-brun, pori de culoare alb-cenușii devenind măsliniu-gălbuie odată cu vârsta, picior în formă de măciucă un o rețea albicioasă reticulată specifică, gust plăcut și lipsa oxidării în albastru sau altă culoare a cărnii. Specia cu care se poate confunda este tot una comestibilă și apreciată, Hribul reginei (Boletus regineus) dar care se diferențiază prin pălăria de culoare mai închisă dar cu nuanțe albicioase la exemplarele tinere și care se întâlnește în păduri mixte de foioase. Altă specie asemănătoare poate fi Tylopilus felleus care va prezenta un picior mai închis la culoare, un colorit rozaliu la deschiderea porilor, precum un gust amar. 

Hypomyces chrysospermus

Hribul cenușiu nu este "iertat" nici de către prădători, deseori ajunge să fie infestat de o ciupercă parazită, Mucegaiul hribului (Hypomyces chrysospermus), care va crea o crustă albicioasă, gălbuie sau roșcată peste Hribul nostru. (Unele rapoarte menționează această ciupercă ca și cauzator de dureri de stomac). Specii de Hypomyces v-am prezentat deja, nu voi inssita asupra acestuia întrucât nu are nimic notabil ce nu ar fi deja menționat în articolele anterioare.

Printre prădători mai amintim viermii muștelor de pădure, precum diferite insecte, gândaci, ba chiar mai mult, o specie încă neidentificată de virus care afetează dezvoltarea pălăriilor acestor cuperci; ciupercile păstrând piciorul relativ gros, dar "pierzând" pălăria. Alți consumatori fideli ai Hribului cenușiu sunt melcii (Ariolimax columbianus), șoarecii (Abrothrix longipilis), veverițele (Sciurus vulgaris) și nu în ultimul rând vrăbiuțele (Passerella iliaca).

Roast turkey with porcini

Și deoarece printre metodele de conservare a ciupercilor, prima amintită este metoda uscării; iar cum încă nu m-am folosit de ea, acum a venit vremea valorificării și a acestei metode prin rețeta: Curcan aromat cu hribi. Ideea e simplă și la îndemâna oricui. Înpănați curcanul cu bucăți mici de hribi uscați, imediat sub piele; precum adăugați un pumn de hribi rehidratați la umplutura curcanului., apa în care s-au hidratat hribii uscați folosiți-o pentru a umezi umplutura dacă este necesar. Aroma puternică a hribilor va pătrunde bine carnea, creând un mixt de arome unic. Poftă bună.

Cei care doresc ceva mai elaborat, pe aceași temă (curcan și hribi), găsesc o rețetă mai complexă în linkul de la imagine.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea ciupercii Boletus edulis:

Pălăria: 10-30 cm în diametru, destul de cărnoasă şi consistentă, la început este emisferică şi apoi, convexă sau aproape plată, cu bordură răsfrântă în jos, spre picior și de obicei mai decolorată. Cuticula este catifelată, dar pe vreme umedă, devine lipicioasă. Pălăria este gălbui-brun-închisă şi câteodată negricioasă. (uneori ajungând să câtărească 1kg doar pălăria, idem piciorul_

Porii: sunt mici şi unghiulari. Tuburile sunt de dimensiuni diferite şi de obicei aderente la picior. Stratul poros, albicios, gălbui sau verzui, când este atins, nu se pigmentează. Tuburile sunt galbene sau măslinii și se pot îndepărta foarte ușor.Spori de culoare măslinie.

Piciorul: 10-20 cm lungime, robust, bont, tare şi cărnos, având pe suprafaţa sa firişoare subţiri care îi dau un aspectreticulat; rețea albicioasă . Coloritul piciorului variază între albicios-crem sau cu nuanțe cenușii, maronii sau roșcate.

Carnea: relativ tare şi compactă, cu miros slab de fructe şi gust dulceag. Carnea este albăși nu se colorează la tăiere.

Distribuția: Este o specie micorhiză destul de obişnuită şi creşte în pădurile de conifere şi foioase, în special de fag, mesteacăn, molid, pin ...; la deal şi la munte. O vpm găsi pe toată perioada verii și toamna 

Comestibilitatea: comestibilă

Sinonime: Boletus rex-veris, Boletus pinophilus, Boletus pinicola,