Zbârciogul ceh (Verpa bohemica)

Verpa bohemica

Zbârciogul ceh (Verpa bohemica) sau Ciuciuletele de plop este al patrulea tip de zbârciog despre care v-am amintit la început. În unele zone i se mai spune greșit și Zbârciogul timpuriu, întrucât apare mai repede ca zbârciogii adevărați (Morchella) și fructifică pe toată durata sezonului zbârciogilor; ea arată ca un zbârciog doar pe jumătate fiindcă asta și este ...

un zbârciog doar pe jumăta; deoarece ea prezintă o pălărie independetă, liberă și un picior bine definit. Speciile de morchella știm deja ca pezintă o pălărie și un picior ce se contopesc una în cealaltă. O altă caracteristică ce separă speciile de morchella de speciile de verpa este interiorul lor. Pa când speciile de morchella au interiorul gol, la speciile de verpa, piciorul "gol" este umplut cu un țesut spongios, un fel de "vată".

Numele de "bohemica" i se trage de la zona Bohemia (parte al actualei Cehia), unde a fost prima dată descrisă de către micologistul Julius Vincenz von Krombholz in 1828. Zbârciogul ceh (Verpa bohemica) deși raportat ca fiind specie comestibilă, comestibilitate sa este îndoielnică; deoarece există rapoarte cum că  consumată în stare crudă sau în cantități mari sau zile consecutive poate cauza intoxicații gastrointestinale cu simptome identice intoxicării cu giromitrină. De unde se presupune cum că și această ciupercă poate sintetiza giromitrina, dar la un nivel mult mai scăzut față de speciile Gyromitra.

Zbârciogul ceh (Verpa bohemica) se poate confunda cu specii ca Verpa conica, care are o pălărie mai netedă; Morchella semilibera care până la urmă e tot un semi-zbârciog, pălăria sa tinde să se separe de picior. La nivel microscopic Verpa bohemica se distinge foarte u;or de suratele sale ]n primul r\nd prim m[rimea mult mai mare a sporilor (dar aici noi ca și amatori care ne bazăm în primul rând pe carateristici vizuale, ne adâncim pe un tărâm tabu).

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea ciupercii Verpa bohemica:

Pălăria este de 1-5 cm, de formă conică, neregulată, cu numeroase cute întortocheate longitudinale. Coloritul pălăriei poate varia între brun-gălbui şi brun-roşcat.Cu suprafața interioară palidă, mult mai deschisă la culoare.

Piciorul de  6-15 cm înalțime și 0,5-3cm grosime, mai mult sau mai puțin cilindric. Pe interior umplut cu un țesut spongios cu aspect de vată. De culoare crem-albiciosă, uneori cu nuanțe maronii, și foarte des cu granulație de culoare mai închisă.

Carnea este foarte fragilă, fără miros specific dar cu un gust ușor ca de "pământ" care nu aduce nicidecum cu gustul aromat al zbârciogilor.

Distribuția: Specie micorhiză în parteneriat cu copaci de esență tare (uneori sub conifere), creşte solitară sau în grupuri de la deal la munte, în Europa, Asia și America de Nord. Este o specie de primăvară care apare timpuriu, încă din luna martie și până în iunie.

Comestibilitatea: comestibilă, dar de calitate mediocră.