Bonețica măslinie (Mycena olivaceomarginata)

Mycena olivaceomarginata
Dumincă, împreună cu fetițele mele, am cules o oală mare de Bureți de rouă. Trebuia să le vedeți încântarea când găseau câte un petic de pășune plin cu ciuperci ... a fost o experiență ce nu se poate descrie prin cuvinte. Întorcându-ne acasă, a urmat somnul de amiază bine meritat (pentru ele), timp în care am verificat ce se mai întâmplă în lumea digitală a ciupercilor. Astfel am descoperit că putem fi tentați a confunda acești bureți cu o altă ciupercă mai puțin prietenoasă: Mycena olivaceomarginata ...

Speciile de Mycena, în ciuda faptului că sunt prezente și în țara noastră într-un număr relativ destul de mare, sunt destul de sumar prezentate în publicațiile de specialitate în limba Română. Fapt pentru care; chiar dacă există; denumirile populare ale acestora sunt foarte puțin cunoscute. Nici denumirea genului: Mycena, nu este una foarte clară, ea se trage din vechea greacă μύκης și înseamnă "ciupercă", care, în teroie poate cuprinde toate ciupercile, dar totuși este folosită doar în cazul ciupercilor mărunte, fragile, cu pălărie mai mult sau mai puțin conică, mai mult sau mai puțin translucidă și cu un fel de mucus pe pălărie în stadiul tânăr.

Bonețica măslinie (Mycena olivaceomarginata) este o astfel de ciupercuță, măruntă, fragilă, neînsemnată; dar care poate ridica probleme începătorilor, deoarece seamănă foarte mult cu Bureții de rouă. Confundarea lor este cu atât mai probabilă, cu cât își îmăpart atât zonele de dezvoltare și perioada de fructificare, iar exemplarele mai mari pot să arate ca niște Bureți de rouă atrăgători. Totuși există anumite diferențe pe baza căreia identificarea este relativ simplă: M. olivaceomarginata are pălăria ușor mucoasă când ciuperca este tânără, piciorul ei se rupe foarte ușor, este gol pe interior, apare doar toamna (cu perioada de fructificare aș fi precaut în zilele noastre, deoarece poate prezenta surprize...), are miros ca de azot.

Bonețica măslinie este o ciupercă Europeană, a cărui colorit poate varia foarte mult, motiv pentru care cercetătorii cred că ar fi vorba de fapt de mai multe specii; dar lipsa datelor științifice face ca acestea să fie recunoscute sub numele generic de M. olivaceomarginata.

V-am fost arătat Bonețica luminii eterne (Mycena luxaeterna), ca fiind una dintre ciupercile a cărui picior e bioluminiscent. Asemănător acestuia, și M. olivaceomarginata prezintă bioluminiscență, dar în cazul acesteia este vorba despre miceliul ciupercii (nu mă întrebați cum arată noaptea, că nu am văzut-o până acum, dar vă puteți face o idee, dacă vă uitați la proiectul britanicilor de la Paradise).

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII













Caracterizarea ciupercii Mycena olivaceomarginata:
Pălăria:5-20mm diametru (uneori poate ajungechiar la 4-5cm diametru), inițial conică, se aplatizează mai mult sau mai puți pe măsura maturizării, de culoare maronie, măsliniu-marinie, cu marginea mai gălbuie, deschisă la culoare și zonă centrală mai închisă, brăzdată sau canelată, cu striații translucide. Perzintă o pălărie umedă, cu un fel de mucus pe el, în stadiu tânăr al ciupercii, dar care pe măsura maturizării sau pe vreme uscată, poate să dispară.
Lamele: prezintă lame întregi și jumătăți în același timp, lame relativ rare, se unesc cu piciorul sau ușor adnate, de culoare albicioasă dar cu muchii gălbui-măslinii. Acest colorit al muchiilor uneori este sesizabil doar pe lângă picior. Spori de culoare crem.
Piciorul:50-80mm lungime 2-3mm grosime, cilindric, gol pe interior, fragil, de culoarea pălăriei, cu baza acoperită de fibre lungi, albicioase.
Carnea:subțire, nesemnificativă, fragilă, albicios-maronie, fără gust specific și cu miros oarecum ca de azot sau ridiche.
Distribuția:specie saprofită, pe pajiști sau zone cu iarbă neîngrijite (netratate chimic) din Europa, unde apare de obicei în grup, formând inele ale ielelor. Sezonul de fructificare este toamna.
Comestibilitatea: otrăvitoare.
Sinonime: Agaricus olivaceomarginatus, Mycena avenacea var. olivaceomarginata, Agaricus avenaceus
Specie protejată: comună.

2 comentarii :

  1. Nu am vazut-o pe niciunde pana acum. Oricum brazdele alea de pe palarie si eventual faptul ca este "baloasa" m-ar fi facut sa o ignor. Dupa parerea mea, dupa ce culegi saci de bureti de roua in cursul anilor cu greu poti face confuzii in privinta tipului asta de ciuperca. Dar... da! Este bine de stiut, mai ales pentru incepatori. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. tocmai în ideea asta atrag și eu atenția, mai bine să o cunoaștem dar să n-o întâlnim, decât să o culegem și să nu avem habar de ea ...

      Ștergere