Păhăruțe (Helvella acetabulum)

Helvella acetabulum

Ploile au trecut; se anunță iarăși zile călduroase de vară, chiar caniculă. Iar cum temperaturile urcă peste media "normală" pentru această perioadă a anului, vânătorii de zbârciogi vor trebui să se reprofileze către specii mai de vară (gălbiori, hribi etc). Totuși în zilele acestea am văzut extrem de multe anunțuri privitoare la apariția ciupercii Cupa de oțet (Helvella acetabulum), cunoscută de mulți, sub denumirea mai simplă de Păhăruțe...

Genul Helvella, este unul deosebit, deoarece ea cuprinde ciuperci; pe care (eu) sub aspectul vizual le-aș clasifica în două grupe; dacă ar fi după mine, le-aș denumi Mitre și Păhăruțe. Diferența între cele două este forma pălăriei, mai exact orientare acesteia: se curbează și se zbârcește în jos sau se ridică în sus și va forma un fel de cupă. Totuși cercetătorii nu au fost impresionați de forma exterioară a acestor ciuperci și le-au clasificat în același gen pe baza unor criterii mult la obictive: structura AND-ului ...

Analizând denumire acestei ciuperci: Helvella semnifică ceva aromat, în antichitate era folosită pentru o plantă aromatică; iar epitetul de acetabulum (æsɨˈtæbjʊləm), poate avea dublu sens: poate să descrie o suprafață concavă, în cazul nostru explicând denumirea de Păhăruțe sau să se tragă tot din latinul acēt (um) seminificând oțet, iar sufixul -bulum indicând vasul, recipientul, păhăruța. În cazul nostru probabil semnificând "cupa de culoarea oțetului" ... Important rămâne, nu cum ne referim la ea, ci să o recunoaștem corect.

Păhăruțele (Helvella acetabulum) au fost descrise pentru prima dată în 1753 de către Carl Linnaeus, iar de atunci, ca majoritatea ciupercilor, s-au perindat dintr-un gen în altul, purtând diferite denumiri. Aceste ciuperci sunt răspândite în Asia, Europa și America de Nord, unde le vom întâlni pe solurile nisipoase din pădurile de foioase și conifere. Făcând parte din genul Helvella, implicit conțin giromitrină ca restul suratelor sale, ca atare în stare crudă vor fi otrăvitoare, dar agentul termic va descompune această toxină.

Deoarece nu există date concrete cât timp trebuie tratate termic aceste specii de Helvella, precum concentrația de giromitrină diferă de la exemplar la exemplar; eu personal nu recomand consumul acestora; cu toate că în părțile noastre aceste ciuperci sunt consumate de multă lume. Vorba din bătrâni spune că trebuie fierte cel puțin 20 de minute înainte de a fi consumate. Nu pot nici confirma nici infirma acest detaliu; o las la decizia fiecăruia cum va privi aceste ciuperci.

Descrierea ciupercii:

Regnul: Fungi

Diviziunea:  Ascomycota

Clasa: Pezizomycetes

Ordinul: Pezizales

Familia: Helvellaceae

Genul: Helvella

Specia: Helvella acetabulum

Sinonime: Paxina acetabulum, Peziza acetabulum, Octospora acetabulum, Macroscyphus acetabuliforme, Acetabula sulcata, Acetabula vulgaris, Paxina sulcata, Peziza sulcata

Specie protejată: comună.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

Aparatul fructifer: de 1-12 cm diametru, în formă de cupă, care  se lărgește pe măsură ce ciuperca se maturizează, devenind uneori aproape plată. Prezintă marginea ondulată, neregulată și crestată. Suprafață interioară (superioară) este cea care va produce sprorii, care la cea mai mică adiere de vânt se vor ridica ca un fum abicios. Această suprafață este mai închisă la culoare, de un maroniu-ocru și este netedă la atingere. Suprafața exterioară (inferioară), este de culoare mai deschisă, chiar albicioasă cătyre bază, prezintă o serie de nervuri și este foarte fin păroasă, flocoasă.

Piciorul: are 2-4cm înălțime și până la 5mm grosime (în pereți), este foarte scurt, bont și prezintă o suprafață cu nervuri și zgrunțuroasă. De culoare albicios-gălbuie.

Carnea: subțire, fragilă, albicioasă. Fărăr miros sau gust specific.

Distribuția: specie micorhiză atât cu specii de foioase cât și rășinoase, crește printre frunzele moarte pe soluri nisipoase, calcaroase în sezon de primăvară-vară timpurie. Apare solitar sau în grupuri mici. Cel mai des a fost întâlnit sub specii de stejar.

Comestibilitatea:otrăvitoare (în stare crudă).

Specii asemănătoare:

• Disciotis venosa se deosebește prin forma de castronaș și miros de clor.
• Helvella leucomelaena se deosebește prin cupă de culoare mai închisă, picior scurt cu pliuri în loc de nervuri
• Helvella quelettii se deosebește prin piciorul bine dezvoltat și nervuri ce rareori se extind căre pălărie.
• Helvella costifera se deosebește prin lipsa culorii gălbui pe de aparatul fructifer, este mai degrabă gri-maroniu, precum nervurile sunt boante.