Buretele cărămiziu (Inocybe erubescens)

Inocybe erubescens
Inocybe erubescens
Vă spuneam mai demult despre faptul cum că am avea 16 specii de ciuperci pe care le putem întâlni în Europa și la noi în tară; și care ar putea provoca intoxicații ce pot duce chiar la deces. Ciuperci otrăvitoare avem chiar mai multe, dar astea 16 sunt cele mai periculoase; și astfel am ajuns azi să vă prezint încă una dintre ele și anume: Buretele cărămiziu (Inocybe erubescens). Speciile de Inocybe sunt declarate a fi toate otrăvitoare (și chiar nu cunosc nici măcar una care să fie comestibilă)...

iar Inocybe patouillardii în particular este probabil cea mai periculoasă dintre ele. Această ciupercă face parte din micul grup al Inocybe-lor a căror carne se oxidează în roșiatic atunci când sunt tăiate și este un motiv în plus pentru a ne ridica semne de întrebare atunci când ajungem acasă cu ciupercile proaspăt culese și constatăm acest detaliu printre ciupercile din coș. 

Deși diferențele sunt evidente, ocazional se poate confunda cu specii ca Buretele de mai (Calocybe gambosa) (a cărei carne nu își schimbă culoarea sub acțiunea vreunui factor extern), specii de champignioane sau chiar Văloasa ridată cunoscută și sub denumirea de Văloasa țiganilor (Cortinarius caperatus) care este o altă ciupercă comestibilă foarte apreciată...

Și-a primit numele după caracteristicile sale principale (se poate recunoaște ușor ținând cont de acestea): Inocybe însemnând pălărie fibroasă, pe când epitetul erubescens vine de la proprietatea sa de a se înroșii sub acțiunea vreunui factor extern (tăiere, apăsare, rupere...).

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII













Caracterizarea ciupercii Inocybe erubescens:
Pălăria 2.5-10 cm diametru, la început bombată, se aplatizează treptat cu înaintarea în vârstă; prezintă un gurgui mare, foarte proeminent şi ascuţit în mijloc. Cuticula este netedă, fibroasă, cu reflexe mătăsoase şi foarte uscată. Marginea are tendinţa de a se crăpa adânc, radial. Coloritul pălăriei variază de la alb la gri şi chiar la maroniu- ocru, ce se va colora în întotdeauna în cărămiziu-roșcat. de-a lungul fibrelor (radial)
Lamele sunt dese şi nu foarte înalte, au muchia albă, rotunjită şi cu puf; la început de culoare alb-rozaliu ca apoi să tindă către un brun-roșcat. Se pătează și ele în cărămiziu la atingere. Spori de culoare cărămiziu-roșcate.
Piciorul, 3-10 cm lungime, 1-2cm grosime, este bont, robust, uşor îngroşat la bază, cu aspect fibros şi cu striaţii longitudinale, fără inel, de culoare alb-murdar, se colorează în roşcat când este atins şi cu timpul capătă diferite nuanţe de galben-rozaliu-roşcat.Culoare tinde să fie spălăcită dacă ciupercă crește expusă la soare.
Carnea este albă, se oxidează în roșiatic la tăiere, aproape fără miros şi cu gust uşor iute. Nu prezintă miros caracteristic.
Distribuția: specie micorhiză, frecvent întâlnită în pădurile de foioase (este asociată exclusiv fagului), în parcuri şi grădini, în special pe sol calcaros, solitar sau în grupuri mici, în zona de deal şi la munte. O întâlnim din primăvară până le finele verii. Este o specie specific Europeană.
Comestibilitatea: otrăvitoare.
Sinonime: Inocybe patouillardii, Inocybe trinii var. rubescens, Inocybe lateraria

2 comentarii :