Trufa albă de deșert (Tirmania nivea)

Trufa_albă_de_deșert_Tirmania_nivea
Tirmania nivea
Trufa albă de deșert (Tirmania nivea), o putem numi chiar Mana cerească? Să analizăm puțin detaliile, ca apoi fiecare să își tragă propria concluzie. Cu toții cunoaștem povestea lui Moise și cum acesta și-a condus afară poporul din Egipt; îndreptându-se către muntele Sinai, unde Moise urma să primească tablele celor Zece Porunci. Dar acest peregrinaj, nu a fost unul ușor; a fost supus unori încercări prin care poporul israelit trebuia să își dovedească credința ...

Pata albastră (Grosmannia clavigera)

Mountain Pine Beetles attack
Ciclul vieții este însăși esența naturii, iar legea junglei cea care o guvernează. Însă există și cazuri în care și natura și-o "ia în cap" și duce la extrem aceste lucruri, iar atunci (dacă putem) intervenim noi; oamenii; pentru a-l proteja pe cel "slab" și fără de apărare. Însă de cele mai multe ori ne dăm seama de aceste lucruri abia în ultimul moment. Dar, cu toate astea, niciodată nu este prea târziu pentru a ne aduce concursul pentru salvarea vreunei specii amenințate ...

Buretele de mică (Coprinellus micaceus)

Buretele cu mică, Buretele sclipitor (Coprinellus micaceus)
Coprinellus micaceus
Buretele de mică (Coprinellus micaceus) cunoscut și sub denumiri ca Buretele sclipitor sau Buretele strălucitor; face parte din grupa Bureților de cerneală; o grupă aproape la fel de controversată ca cea a hribilor; ciuperci inițial grupate pe baza unor caracteristici minimale în grupa "mare" Coprinus, în ziua de azi sunt recategorisite pe baza studiilor de ADN, fiecare fiind mutat în grupe mult mai relevante în ceea ce privește caracteristicile individuale...