Bureciorul emisferic (Protostropharia semiglobata)

Protostropharia_semiglobata
Protostropharia semiglobata
Bălegarul; oricât de respingător ar suna, este o sursa de hrană importantă a multor viețuitoare: insecte, gândaci, ciuperci, plante... Printre ciuperci avem foarte multe specii care preferă traiul în preajma acestor exceemente. Dintre acestea deja v-am prezentat câteva: Buretele de rouă, Roua bălegarului, dar mai sunt foarte multe. Astăzi m-aș opri tot la o astfel de ciupercă: Bureciorul emisferic (Protostropharia semiglobata)...
care este o ciupercuță neînsemnată, a cărei existență este legată deasemeni de prezența bălegarului. Am întâlnit de nenumărate ori situația în care căutând dupa bureți de rouă să observ căte o ciupercuță izolată, de culoare gălbuie, care părea a fi un burete de rouă mai deshidratat, dar întocând-o să descopăr că de fapt avea lamele maroniu-violacee, cu tentă chiar negricioasă. Nu le-am acordat mare atenție niciodată, nici măcar pentru a le fotografia, deoarece știam că nu sunt ceea ce caut (și oricum erau prea mărunte ca să conteze).

Înainte de ai pune orice etichetă, să vedem de fapt ce este cu acest Burecior emisferic (Protostropharia semiglobata). Cunoscut în unele zone ca Ciuperca rotundă de bălegar, această ciupercă își explică denumirea prin: Stropharia, ceea ce înseamnă, centură și probabil se referă la inelul prezent pe picior în stadiu tânăr a cupercii (ulterior a fost mutat în genul Protostropharia, dar denumirea e tot strâns legată), precum prin epitetul semiglobata, care înseamnă jumătate de glob, jumătate de sferă, emisferă; și se referă direct la forma pălăriei acestei ciuperci.

Descris pentru prima dată de către germanul August Johann Georg Karl Batsch în anul 1786, ca fiind Agaricus semiglobatus, și-a tot schimbat denumirea și genul de-a lungul vremii, pentru ca azi să fie recunoscută ca Protostropharia semiglobata, denumire primită in 2013 din partea micologistului Scott Redhead și a colegilor săi.

Nici sub aspectul comestibilității, lucrurile nu stau mai ușor, ciuperca fiind menționată în majoritate îndrumarelor ca fiind o specie comestibilă, aspect contestat în zilele noastre și etichetat ca fiind necomestibilă. Chiar dacă (încă) nu s-a evidențiat nici un agent toxic pentru această ciupercă, precum, nu sunt nici cazuri de intoxicatie cunoscute și datorate acestei ciuperci; dar dacă ținem seama că majoritatea speciilor din genul Stropharia sunt moderat toxice, recomandarea ar fi evitarea acestei specii care datorită dimesniunii sale mărunte, ar fi oricum nesemnificativă din punct de vedere culinar.

Descrierea ciupercii:
Regnul: Fungi
Diviziunea: Basidiomycota
Clasa: Agaricomycetes 
Ordinul: Agaricales
Familia: Strophariaceae
Specia: Protostropharia semiglobata
Sinonime: Agaricus semiglobatus, Agaricus nitens, Coprinus semiglobatus, Stropharia semiglobata, Geophila semiglobata, Psalliota semiglobata, Fungus semiglobatus, Psilocybe semiglobata
Specie protejată:comună.

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII












•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••
Pălăria:1-3cm diametru, subțire, fragilă, inițial globuloasă pentru ca odată cu maturizarea să treacă in convexă, de culoare palidă, gălbui-ocru, gălbui-verzui, cu bordura întotdeauna mai deschisă, cu suprafață netedă; vâscoasă pe vreme umedă, lucioasă și uscată pe vreme caldă. Ocazional prezintă rămășite ale vălului inițial pe marginea pălăriei.
Lamele: inițial de un gălbui-maroniu deschis, se închid rapid la culoare maroniu închis (ca de scorțișoară) pe măsura maturizării, pentru ca în final să primească o tentă de violaceu-maroniu cu puncte negricioase. Prezintă lame moderat distanțate, adnate, relativ înalte (până la 8mm). Spori de culoare violaceu-maroniu închis.
Piciorul: 5-10cm, 2-3mm grosime, păstrează coloritul pălăriei, este cilindric, neted, puțin vâscos, cu un inel membranos incomplet. Zona inelară este albă la început, dar se colorează în mov-maroniu din cauza sporilor. Când inelullipsește, poate fi identificat printr-o zonă fibroasă negricioasă.
Carnea:subțire, nesemnificativă, de culoare albicios-gălbuie. Fără miros sau gust specific.
Distribuția:specie saprofită în Europa, Asia și America (a fost introdusă involuntar, chiar și în Australia), crește pe exrementele animalelor ierbivore (balegă), de la câmpie la munte, solitar sau în grupuri mici, în sezon de vară-toamnă imediat după ploi.
Comestibilitatea: necomestibilă
Specii asemănătoare:
  • Panaeolus semiovatus prezintă inel complet tot timpul, precum are spori de culoare neagră.
  • Stropharia dorsispora se deosebește în primul rând prin locul de dezvoltare.
  • Stropharia luteonitens se deosebește în primul rând prin locul de dezvoltare.
  • Psilocybe coprophila căruia îi lipsește inelul și prezintă o pălărie mult mai roșcată.
  • Panaeolus papilionaceus căruia îi lipsește inelul și prezintă o pălărie gri-maronie, fără a fi vâscoasă.
  • Agrocybe pediades căruia îi lipsește inelul și are lamele maronii fărăr nici o nuanță de violet.
  • Stropharia coronilla prezintă un inel striat
  • Bolbitius vitellinus căruie îi lipsește vălul inițial, lamele sunt de un maroniu-ocru, pălărie cu margine striată.

Niciun comentariu :

Vă rog fără comentarii anonime pentru că nu vor fi publicate!
Demonstrați ca dețineți coloană vertebrală!

Trimiteți un comentariu