Bășica cenușie (Bovista plumbea)

Bovista_plumbea
Bovista plumbea
Eram (cred) pe la vârsta de 7-10 ani, când începusem să remarc ciupercile (în general pe pajiște). Bine-nțeles că nu le cunoașteam, așa că întrebam și eu de la alții mai "deștepți" care ce specie este; nu pentru că aș fi fost interesat prea mult, dar la acea vârstă suntem mai curioși ca niciodată și orice informație este absorbită parcă cu sete; așa se face că răspunsul primit mă bântuie până în ziua de azi: Bășina calului. La vârsta acea un asemenea termen m-i se părea o grozăvie,...

așa că vă dați seama că o foloseam ori de câte ori aveam ocazia, pentru că era "aprobat și de părinți". Nici până în ziua de azi n-am aflat ce ciuperci erau cele găsite pe vremea aceea; însă în schimb am aflat căreia i se zice într-adevăr Bășina calului (Lycoperdon gemmatum). Tot așa am aflat că Bășicii cenușii (Bovista plumbea) i se mai spune atât Bășina porcului cât și Zburătoarea cenușie. Multitudinea denumirilor populare nu mă miră defel, deoarece denumirile științifice ale sale sunt și mai numeroase (le găsiți mai jos).

Continuând pe idea denumirilor, vreau să vă prezint și proveniența denumirii acestei ciuperci: numele speciei Bovista, vine din germanicul vohenvist -unde vohe, însemnă vulpe, iar vist este flatulație. Similar speciilor Lycoperdon îmsemnând flatulația lupului, speciile de Bovista înseamnă flatulația vulpii. Epitetul plumbea este mult mai la obiect și face referire la culoarea cenușie interioară a peridiumului. Amintind de grupa Lycoperdon, trebuie să amintesc și diferențele între cele două grupe: speciilor de Bovista le lipsește cu desăvârșire piciorul întâlnit la cele din grupa Lycoperdon și sunt atașate de sol, practic prin firele miceliale, care se vor desprinde la maturitatea ciupercii, permițând vântului să poarte "sacul cu spori" dintr-un loc în altu pentru perpetuarea speciei.

Bășina porcului (Bovista plumbea), este o ciupercă relativ comună zonelor noastre și aș spune că este mai degrabă versiunea în miniatura pentru Calvatia gigantea, dar care în stadiul tânăr se diferențiază de cel din urmă prin peridiumul său mult mai dur. La capitolul asemnănări, trebuie amintit că Zburătoarea cenușie (Bovista plumbea) este "identică" cu Bovista dermoxantha (Bășica scorțoasă), singura diferență ce le separă constă în numărul firelor miceliale ce le leagă de sol. B. plumbea se leagă de sol printr-un smoc de astfel de fire, pe când B. dermoxantha se conectează cu un singur fir micelial. O altă caracteristică ce le separă este culoarea, care pentru B. dermoxantha la maturitate este de un maroniu-ocru în loc de cenușiu.

Un alt posibil candidat pentru indetificarea eronată poate fi Bovista pila (Bășica de tabac), care seamănă cu B. plumbea la maturitate, dar e mult mai mare; are și ea doar un singur fir micelial ce o ține legată de pământ, dar își eliberează sporii prin crăpăturile peridiumului în loc de cavitatea centrală obișnuită (opercul). Cu această ocazie consider că practic parcurgem și descrierea ciupercilor: Bovista dermoxantha și Bovista pila. Dintre cele trei, Bovista plumbea este specia cea mai comună și cunoscută. Tot la capitolul asemănări, nu trebuie să uităm nici de falșii pretendenți, cum ar fi Scleroderma citrinum, oul de Amanita phalloides (buretele viperei) ...

Pui_pane
Pui pane cu aromă de ciuperci
Ciuperca tânără (cât timp gleba este albă) este comestibilă; ca atare, celor care doresc să o încerce, recomand folosirea sa în formă de pulbere (după cum deja bine cunoaștem această metodă de conservare, dar încă nu am folosit-o la nici o rețetă). Cu amabilitatea domnului Domokos Árpád o să vă prezint o rețeta: Pui pane cu aromă de ciuperci. Ingrediente: 150g făină, 2 ouă, 200g făină de ciuperci, 4-6 pulpe de pui, sare și piper, ulei. Modalitatea de preparare: puneți într-o pungă de hârtie de genul celor ce se găsesc în magazinele de panificație: 150g făină, 150g făină de ciuperci; după care scuturați bine amestecul pentru omogenizare. Puneți într-o farfurie ouăle, cu restul de făină de ciuperci, sare și piper după gust, după care bateți amestecul până se omogenizează. Puneți la încins într-o tigaie niște ulei, iar când ambele amestecuri sunt pregătite și uleiul este încins, introduceți pulpele în punga de hârtie, după care scuturați iarăși bine punga pentru a acoperi pulpele uniform și bine cu acest amestec făinos, urmând apoi să la puneți la prăjit în tigaie. Prăjiți pulpele până ce primesc o culoare frumoasă aurie (carnea va fi moale și ușor de înțepat cu fruculița). După care serviți când și cum doriți, cu sau fără garnitură.

Pentru cârcotașii care ar considera rețeta de mai sus prea simplă, recomand ceva mai condimentat prin: Sichuan stir-fried puffballs.

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII













Caracterizarea ciupercii Bovista plumbea:
Aparatul fructifer 1.5-5 cm diametru. Are o formă globuloasă, aproape sferică, cu mici filamente rizomorfe la bază.
Exoperidiul este neted, catifelat, cu scoarţa groasă şi membranoasă, iar endoperidiul este subţire şi asemănător cu hârtia. Exoperidiul, la început albicios şi apoi cu nuanţe de gri, odată cu trecerea timpului tinde să crape în fâşii late, lăsând descoperit operidiul de dedesubt, care are un colorit de gri, cenușiu mat.  La sfârşitul maturizării, ciuperca se desprinde de sol, fiind purtată de vânt, iar în partea de sus va deschide un orificiu (opercul) prin care se vor răspândii sporii de culoare maronie.
Gleba iniţial albă şi compactă, apoi galben-măslinie şi flască, iar după maturizare, devine brun-roşcată şi prăfoasă. Nu prezintă miros caracteristic.
Distribuția: Specie saprofită ce creşte izolat sau în grupuri mici prin iarba păşunilor, în luminişuri, pe narginea potecilor, în locuri uscate şi expuse la soare.O întâlnim în Europa și America de Nord, în zone de la şes la munte, din luna mai pâna la finele lui noiembrie.
Comestibilitatea: comestibilă.
Sinonime: Lycoperdon ardosiacum, Globaria plumbea, Bovista ardosiaca, Lycoperdon arrhizum, Lycoperdon arrhizon, Bovista tunicata, Bovista nuciformis, Bovista ovalispora, Bovista brevicauda, Bovista pallida, Bovista purpurea, Bovista nigra, Bovista sulphurea, Bovista macrospora.

4 comentarii :

  1. Cum se face făina de ciuperci?

    Semnat:
    Cârcotaşii! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ei, ei... cârcotașii într-adevăr sunt cârcotași.
      nu și-au făcut temele deloc, căci altfel observau linkul ce face trimitere la răspunsul aceastei întrebări (la care m-am așteptat dealtfel)

      rușinică să le fie! :)

      PS. te refaci dupa superblog? caci nu prea misti nimic pe la tine zilele astea :)

      Ștergere
    2. Da, ai observat bine! Mă refac după mai multe. E necesar.
      Până şi pe link-uri nu dau click. Să-mi fie ruşine!

      Ștergere
    3. sper ca toate sa fie bune si sa te avem prin zona cat mai curand

      Ștergere