Ciuperca de burgundi (Stropharia rugosoannulata)

Stropharia rugosoannulata

Ciuperca de burgundi (Stropharia rugosoannulata) zis și Saketsubatake sau Ciuperca grădinarului, este o altă ciupercă asupra căreia se concentrează cercetările lui Paul Stamets, de la Fungi perfecti. După cum v-am mai povestit, Stamets se ocupă cu cercetări în microremediere și o face și cu succes. Iar ciuperca, contrar speciilor din familia sa, este una condiționat comestibilă și cultivabilă...

Originară în Europa și America de Nord, ea a fost introdusă cu succes și în Orient și Noua Zeelandă datorită compatibilității sale foarte bune cu porumbul, protejând-o pe aceast de nematode ca Panagrellus redividus, pe care le  atacă, imobilizează și digeră. Ca și ciupercă este ușor de recunoscut datorită coloritului pălăriei de un roșu ca vinul de Burgundi, lamelelor de un cenușiu-mov, al inelului specific precum și a substratului de rumeguș și preferința urbană de dezvoltare. Este o ciupercă "prietenoasă" fără mari pretenții.

Însă atenția asupra sa se datorează unui cu totul alt motiv. Odată cu creșterea numărului populației a crescut și necesarul de hrană și astfel azi nu ne mai creștem de exemplu găinile în curtea casei și mai și vindem din ouăle rezultate, ci le creștem în crescătorii gigant și vindem oricui vrea carne de pui sau ouă ... asta în sine n-ar fi încă nici o problemă, dar calitatea acestora este din ce în ce mai slabă. Nu mă refer la utilizarea concentratelor sau altor stimulatori pentru creșterea păsărilor, ci la posibilitatea infectării atât a cărnii cât și a apei cu bacterii coliforme rezultate din găinaț, respectiv din rezudurile acestor păsări.

Paul Stamets are convingerea cum că această ciupercă este în măsură de a curăța și elimina unele forme de bacterii coliforme din aceste reziduri și pentru a dovedi aceasta cei de la treehugger, au realizat chiar și un experiment în urma căreia ei au inoculat în substratul de rumeguș așezat sub cotețul găinilor ciuperca Stropharia rugosoannulata, astfel au beneficiat de dublu efect: menținerea neinfectată a curții respectiv posibilitatea culegerii unei ciuperci apreciate culinar.

De-a  lungul vremii ciuperca a cunoscut și ea diferite denumiri, a fost mutată dintr-o familie în alta, astfel enumerăm: Geophila rugosoannulata, Naematoloma rugosoannulatum, Psilocybe rugosoannulata, Naematoloma ferrei, Stropharia ferrii, Stropharia Ammophila.

Mushroom meal

Cei ce au gustat această delicatesă spun cum că gustul ei este o combinație între aroma champignioanelor și savoarea păstrăvului de fag. Dar vă las pe voi să decideți dacă au sau nu dreptate, eu putând să vă ofer rețeta cea mai simplă pentru asta și anume: Ciuperci la grătar. Ingrediente: Ciuperca de burgundii și sos de barbeque. Modul de preparare: Prăjim la grătar ciupercile cu puțin sos de BBQ, după care servim la cald cu paste, spanac și ceai de plante. La alegere, putem opta pentru orice garnitură.

Dacă rețeta vi s-a părut prea simplă, puteți opta și pentru Risotto cu Ciuperci burgundi și vin alb. 

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caractrerizarea ciupercii Stropharia rugosoannulata:

Pălăria: de 4-15cm, dar poate ajunge chiar și la 30cm. exemplarele mari pot atinge chiar 0,5-1kg în greutate, convexă la început, se aplatizează destul de repede. Prezintă suprafața netedă și lipicioasă când ciuperca este tânără, dar se usucă relativ repede, odată cu vârsta. Cuticula de culoarea vinului, bordo-maroniu ce pălește odată cu vârsta și devine albicios-gălbui către bătrânețe. Uneori prezintă crăpături radiale, mai ales la exemplarele bătrâne. Pe marginea pălăriei prezintă resturi din voalul inelului.

Lamele: lipite de picior, de culoare la început cenușiu-albicioase apoi odată cu vârsta la negricios-mov. Spori de culoare maroniu-mov-negricioase.

Piciorul: de 7-15cm înălțime și 1-3cm grosime, uscat, cilindric, sau cu baza ușor mai groasă, netedă sau fibroasă,  de culoare albă sau cu unele pete gălbui sau maronii. Prezintă un inel încrețit radial în partea superioară, care de multe ori pare negricioasă din cauza sporilor. La baza piciorului este caracteristică prezentă firelor albe miceliale.

Carnea: consistentă, groasă, albă, cu gust și miros plăcut dar fără a fi specific.

Distribuția:specie saprofită, crește solitar sau în grupuri, uneori în masă pe resturi lemnoase, rumeguș, în grădini sau pe terenuri cultivate de la deal la munte, de la începutul verii (uneori chiar din aprilie) până toamna târziu. Originare din Europa și America de Nord, azi și în Asia și Noua Zeelandă.

Comestibilitatea: comestibile, de calitate foarte bună.