Comparație între speciile de Agaricus sp.


Agaricus bernardii
Agaricus bernardii by Fred Stevens
Datorită diversității formelor de relief din țară, avem implicit și o diversitate micologică fantastică, cu care puține țări se mai pot mândrii. De asemenea, diversitate este mare nu doar la nivelul familiilor ci și în cadrul genurilor. În ultima vreme au existat nenumărate reclasificări privind încadrarea unor specii în anumite genuri sau familii, dar în același timp multe altele încă își așteaptă rândul de a fi studiate mai detaliat.

Trehaloza - Zahărul produs de ciuperci

 

trehaloza
Trehaloza
Am crescut în preajma dulciurilor și acum sunt în fața faptului împlinit că nu rezist să nu mănânc ceva dulce măcar la 2-3 zile. Știu că risc un diabet, dar asta nu mă oprește din a consuma produse pe bază de zaharuri. Și ce bune sunt... Zahărul a fost menționat pentru prima dată prin anul 510 înainte de Hristos de către soldații lui Darius, dar a început să fie exploatat industrial abia prin anii 1400, iar de atunci a devenit tot mai accesibilă.

Ciuperci pretutindeni: Antarctica

Robert F Scott
Robert F. Scott
Antarctica, dacă lăsăm teoria conspirației deoparte, cu al său Hitler și baza sa militară secretă de pe acest continent, tot rămânem cu faptul că acest continent este cel mai sudic și de neatins de pe planeta nostră. De neatins nu datorită distanței față de alte continente ci datorită temperaturilor negative extreme care se înregistrează cu regularitate pe acest continent.

Comestibilitatea speciilor de Ramaria

Ramaria_botrytis
Ramaria botrytis by Jason Hollinger
Zilele acestea am fost întrebat dacă există criterii, semnalmente pe baza cărora putem spune rapid despre o specie de Ramaria dacă este sau nu: comestibilă. Ei bine, nu am știut ce să răspund așa pe nepregătite, așa că am început să ma documentez la rându-mi si am ajuns la concluzia că dacă analizăm întrebarea sub această formă, aș spune că nu: deoarece în toate îndrumarele pe care le-am întâlnit până acum, aceste ciuperci sunt clasificate în comestibile, necomestibile și toxice. În categoria celor necomestibile intră cele cu gust amar iar cele toxice fiind descrise cum că ar provoca tulburări gastrointestinale.

RomSpawn (A)

RomSpawn
Romspawn
Trăim vremuri grele și nu cred că cineva poate prezice ce ne așteaptă în continuare. Fie că suntem pe drumul cel bun, fie că nu, natura (Domnu') ne-a înzestrat cu o superputere care ne ajută să trecem mai ușor peste toate și anume puterea de a visa la mai bine. Totodată, în aceste vremuri de pandemie, din motive evidente, suntem îndrumați să încurajăm producătorii și economia locală, 

Ciuperci ștanțate (Timbre filatelice)

philately_logo
Filatelie
Cei de vârsta mea și cei mai în vârstă, știu în mod sigur ce sunt timbrele filatelice, însă copii din ziua de azi habar nu au.de ele. Am un clasor de timbre din acela, format mai mare decât A4, carton îmbracat în pânză gri, cu un timbru din mușama verde stanțat cu ceva "desen" auriu, lipit pe mijlocul coperții; de era la modă prin anii '80 și care mi-a picat în mână zilele acestea. L-am răsfoit cu plăcere și am prezentat-o și fetelor mele, care mirate m-au întrebat ce sunt timbrele.

Coralul cu coroană (Artomyces pyxidatus)

Artomyces_pyxidatus
Artomyces pyxidatus by hrib
În copilărie am citit foarte multe povești, povestiri, basme și legende cu și despre prinți, regi sau împărați, ba chiar mai mult, am și jucat roluri cu ocazia diverselor serbări de la grădiniță sau școala primară în care am purtat la rându-mi ca și eroii mei, coroană. Și am convigerea că fiecare dintre voi, la un moment dat în viață ați purtat la rându vostru o coroană, fie ea din carton, hărtie colorata sau chiar din aur... Eu cel puțin, fiind fascinat de acest obiect cu o putere mare simbolică.

Buretele comun (Coprinellus domesticus)

Coprinellus_domesticus
Coprinellus domesticus by Toffel
Unii mă critică, alții mă încurajează pentru formatul în care vă prezint informațiile pe acest blog.  De aceea; pentru a împăca pe toată lumea (ceea ce va fi imposibil), nu voi schimba nimic și voi urma în continuare  "inspirația" de moment a fiecărui articol. Cei, cărora nu le place; având în continuare trei opțiuni dintre care să aleagă:

Posibilă soluție la deșeurile de plastic...

Deseuri de plastic
Deșeuri de plastic
Deșeurile de mase plastice sunt una dintre marile probleme cu care se confruntă umanitatea în zilele noastre, deșeuri ce le regăsim pretutindeni pe unde mergem. și dacă nu sunt lăsate de noi, sunt purtate de curenții de aer sau ape... ca urmare, mare mi-a fost bucuria când am auzit prima dată că s-a descoperit o ciupercă care ar distruge/consuma mase plastice fabricate din derivate din produse petrochimice. 

Cum scăpăm de gustul amărui al Gălbiorilor

Chantarellus cibarius
Chantarellus cibarius
Mai multă lume m-a întrebat, cum putem scăpa de gustul amărui al gălbiorilor congelați. Motiv pentru care am studiat puțin acest capitol și am să vă prezint în continuare cele descoperite.

Determinator de plante și animale (A)

determinator_de_plante_si_animale
Determinator de plante și animale
V-am povestit oare? Îmi planific ieșirile la pădure în general atât în funcție de sezon, cât și în funcție de ce aș mai putea găsi prin pădure în sezonul respectiv. Însă niciodată nu am reușit să culeg ceea ce mi-am și propus. Dacă am căutat mure, am găsit coarne; dacă am căutat alune, am găsit cireșe amare; dacă m-am uitat după afine, am văzut zmeură ș.a.m.d.

Cursuri de Micologie (A)

teaching
Imagine preluata de pe course-view
Este vorba de un "guest post", prin care voi încerca să sprijin un prieten (Cristian)  în a-și promova Cursul Micologic, pe care a început să-l organizeze începând de anul trecut în colaborare cu Societatea Micologică Germană și care (zic eu) merită o încercare. Nu dețin toate informațiile care v-ar putea interesa, însă aveți disponibilă adresa de email pentru contact; pe care v-i se pot oferi informații suplimentare și dacă aveți nelămuriri, puteți contacta organizatorii. Așadar haideți să  vedem și ce ne oferă:

The girl with all the gifts (A)

The_girl_with_all_the_gifts
Pandora by freerunartists
În primul și în primul rând: La Mulți Ani! tuturor; celor ce citesc aceste pagini și nu numai. 

Fiind exagerat de frig afară; nu voi colinda prin păduri căutând după ciuperci; în schimb voi sta lângă soba caldă, sorbind ușor din vinul fiert cu aromă de scorțișoară și delectându-mă cu filme "promițătoare de mâna a doua". Da, de mâna a doua, deoarece nu este vreun blockbuster; în schimb este vorba de un film decent (asta dacă vă plac filmele de groază)...