Hribul zadei (Suillus grevillei)

Suillus_grevillei
Suillus grevillei by Marjan Kustera
Am tot vorbit despre Hribii adevărați (genul Boletus); l-am văzut și pe Măria Sa, Hribul regal, însă încă nu am prezentat rudele ce îi revendică moștenirea. Ca la orice curte regală; și în această "curte" găsim toate "culorile și naunțele" de înrudire posibile; avem chiar și hribi cu lamele (dar despre ele altă dată). Astăzi vreau să rămânem încă în apropierea tronului regal și al etajelor superioare și să vă prezint  rudele de gradul întâî, genul Suillus, cu al său Hribul zadei (Suillus grevillei),  ...

care între noi fie vorba; fie că vreau fie că nu; mă face să asociez această ciupercă cu porcii. Nu în sensul rău, bine-nțeles; dar oarecum inevitabil. Numele său generic Suillus, înseamnă porc și face referire la aspectul pălăriei sale "unsuroase" (la atingere); pe când epitetul de grevillei, este în cinstea micologistului scoțian Robert Kaye Greville. Revenind la purcei, cum și aceștia umblă în turmă, și Hribul zadei (Suillus grevillei), crește cel mai adesea în grupuri (liniare sau în cercuri) de cel puțin 10 exemplare și fructuficând de obicei câteva săptămâni la rând în același loc.

Este o ciupercă foarte atractivă estetic, datorită pălăriei sale de un colorit foarte viu (galben-portocaliu, cu nuanțe roșiatice), în schimb este acoperit de un strat ca de mucus care o poate face neatrăgătoare. Acest hymenium se poate înlătura foarte ușor, iar îndepărtând-o vom obține o ciupercă comestibilă apreciată (nu chiar de calitatea hribilor, dar nici de aruncat).

Hribul zadei (Suillus grevillei) face parte dintre ciupercile ușor de recunoscut, deoarece posedă o serie de caracteristici care o ajută la identificarea sa corectă. Aș menționa pălăria unsuroasă, lipicioasă, cu hymeniumul ușor îndepărtabil, piciorul cu inel și reticulat în partea superioară, prezența vălului universal mai ales la ciuperile tinere, existența porilor pe partea inferioară a pălăriei și nu în ultimul rând asocierea acestei ciuperci cu speciile de Zadă (Larix sp.).

dulceata
Dulceață de hribul zadei
Cum iarăși v-am neglijat pe partea de rețete, azi doresc să reînnoiesc acest capitol și să vă prezint rețeta unui prieten, (Cristian Tuculescu), rețetă ce cred că puțini dintre voi o cunosc, dar care cred că va fi apreciată pe măsură.  
Dulceață de hribul zadei. Ingrediente: Hribul zadei, zahăr, sare de lămâie, cuișoare, coajă de lămâie, conservant (salicilat). Modul de preparare: se curăță ciupercile și se îndpărtează cuticula lor apoi se toacă mărunt cu un mixer de bucătărie. Se pun la fierbere într-o oală cuprinzătoare și se adaugă zahăr un proporție de 1:1 cantității de ciuperci tocate, se adaugă câte o linguriță de sare de lămâie la fiecare kilogram de ciuperci și tot amestecul se pune la fiert. Penrtu a se aromatiza se poate adăuga cuișoare și coajă de lămâie rasă. Se fierge acest amestec circa 10 minute ametecând mereu după care se pun în borcanele încă fierbinți pregătite. Când s-au răcit se adaugă salicilatul, se leagă borcanele și se păstrează pentru iarnă.

Cei cu un buget mai mare, pot apela și la alte metode de a prepara dulceața din hribi de zadă; unde aroma ciupercilor poate fi păstrată mult bine. O astfel de metodă este cea a preparării la presiuni joase al amestecului mai sus menționat. Detalii mai multe puteți afla de la cei de la Sosa, Spania. Dar să nu uităm, deși comestibile, speciile de Suillus nu sunt tolerate de oricine, ele pot cauza dureri de stomac persoanelor "alergice" la aceste specii de ciuperci. De aceea se recomandă îndepărtarea nu doar a cuticulei ci și a stratului cu tuburi de sub pălărie, precum dacă nu cunoașteți sensibilitatea dvs. la aceste ciuperci, a consuma inițial doar o cantitate mică din aceste ciuperci.

Descrierea ciupercii:
Regnul: Fungi
Diviziunea: Basidiomycota
Clasa: Agaricomycetes 
Ordinul: Boletales
Familia: Suillaceae
Genul: Suillus
Specia: Suillus grevillei
Sinonime: Boletus grevillei, Suillus elegans, Boletus annularius, Ixocomus flavus var. elegans, Ixocomus elegans f. badius, Suillus grevillei f. badius
Specie protejată: comună

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII












•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••
Pălăria: de 4-12 (15) cm, foarte compactă şi cărnoasă, la început în formă de clopot ca apoi să tindă către convexă sau aproape plată, cu marginea răsfrântă în jos şi câteodată cu un gurgui (umbo) mare central, nu prea pronunţat. Cuticula este netedă, lipicioasă, unsuroasă şi aproape cleioasă, strălucitoare chiar și pe vreme uscată, de culoare ce poate varia de la galben-viu la portocaliu şi la brun-gălbui, cu nuanţe roşietice.
Porii și tuburile: Porii sunt mici, unghiulare; iar tuburile scurte, aderente la picior, mai mult sau mai puţin decurente. Stratul poros este, la început de un galben-lămâi ca apoi să treacă într-un măsliniu. Dacă este atins se colorează în maroniu. Tuburile au aceeaşi variaţie de culoare ca și porii și nu se schimbă la culoare când pălăria este tăiată.
Culoarea sporilor: ocru-maroniu
Sporii: sub-fusiformi, netezi, de 8-11x3-4 microni.
Piciorul: de 5-7 cm lungime și 1,2-2 cm grosime, este relativ compact şi solid, cilindric sau câteodată, îngroşat la bază și oferă elementul de identificare cel mai de folos prin vălul alb ce acopră porii în cazul ciupercii tinere și devine inel în cazul ciupercii mature. Dacă se pierde acest inel, o zonă mai palidă va maca această zonă. Pe porţiunea superioară are o reţea fină, iar pe cea de jos sunt numeroase punctişoare maronii, ca niște solzi. Piciorul are un colorit de galben şi portocaliu.
Carnea: este moale, spongioasă, albicioasă, iar în contact cu aerul carnea capătă pete roz-brune.
Gustul și mirosul:cu un gust dulceag și fără miros specific.
Distribuția: specie micorhiză asociat în totdeauna speciilor de zadă (Larix sp.) care crește cel mai des în grupuri numeroase sau șiruri lungi, cu cel puțin 10 exemplare. Este întâlnită la deal și munte în sezon de vară-toamnă.
Comestibilitatea: comestibilă
Specii asemănătoare:
  • Suillus granulatus - este asemănătoare dar nu prezintă inel.
  • Boletus flavus - care are un colorit ceva mai deschis și tot fără inel.

7 comentarii :

  1. Deoarece intre timp domnul Andras Malnasi mi-a atras atenția asupra sursei rețetei menționate în acest articol, mă simt obligat să o menționez și eu aici.
    Rețeta aceasta se găsește și în cartea "Gombaskonyv" a doamnei Veress Magda, publicat[ in 1982, de editura Kriterion.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu prea mă îngesuii la dulceţuri dar nu sună rău! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa cum odata in viata se gusta si puiul de balta si asta trebuie incercat

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Al doilea an de facut dulceata dupa reteta de aici, iese cam gelationasa. vad ca aparitia e marcata cu iulie, dar eu am gasit sigur exemplare batrane si la mijloc de iunie anul acesta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut,
      perioada de fructificare e mai mult orientativa, ea depinde foarte mult de zona, conditii meteo ... si poate sa difere de la deal la munte ...
      oricum ma bucur ca va place reteta si este lumea mai iasa la aer curat.

      Ștergere