Buretele primăvăratic (Amanita verna)

Amanita verna

Buretele primăvăratic (Amanita verna) poreclit de către englezi ca și Îngerul distrugător, este o ciupercă specific Europeană, (există asemănări cu specii Americane sau Asiatice, dar în esență vor fi diferențe între ele tot timpul). Denumirea populară engleză nu sunt întâmplătoare, deoarece este o ciupercă de un alb imaculat ca de înger, dar în același timp la fel de periculoasă ca și Buretele viperei...

Unii autori susțin cum că Buretele primăvăratic nici nu ar fi o specie de sine stătătoare ci doar o varietate a Buretelui viperei. Simptomele otrăvirii sunt identice, amatoxina atacă ficatul, iar simptomele apar abia după 6-24 ore de la consumare, prima dată doar cu niște crampe și diaree puternică, ce durează 2-3 zile, iar în a treia zi semnele par să dispară ceea ce duce la gândul revenirii victimei, dar este doar liniștea dinaintea ultimului val care în cele mai multe cazuri este fatală. Se consideră că pentru o persoană sănătoasă, matură ... doza letală este undeva la 30g din această ciupercă, dar ea va diferii mult pentru copii, vârstnici, bolnavi ... deci să fim foarte atenți la aceste specii de ciuperci.

Pentru începători poate ridica probleme deoarece se poate confunda cu specii de champignioane, Leucoagaricus leucothites, Volvariella volvacea, Volvariella speciosa ... dar dacă acordăm atenție detaliilor, le putem identifica relativ repede fără să ne expunem la un risc inutil. Nu trebuie să fim enciclopedie în ce privește ciupercile, dar este recomandat să le cunoaștem în primul rând pe cele otrăvitoare ca să știm de ce anume să ne ferim. Restul le putem sorta și acasă.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea ciupercii Amanita verna:

Pălăria, 2-15 cm, la început emisferică, apoi convexă ca în final să fie aproape plată, netedă, uscată sau ușor lipicioasă, albă, uneori cu nuanţe crem sau rozalii la exemplarele foarte bătrâne; cu marginea sinuoasă.

Lamele sunt foarte strânse una lângă alta, albe, intercalate cu foarte numeroase jumătăți de lamele. Spori de culoare albă

Piciorul, 5-14 cm înaltă și 0,5-2cm groasă, este albă, câteodată parcă brumată, puţin îngroşat la bază şi are o volvă membranoasă vizibilă care îl înfăşoară, inelul alb atârnă liber.

Carnea este albă, compactă, fără miros specific şi cu un gust destul de neplăcut.

Distribuția: Specie micorhiză, creşte în pădurile de foioase, în special pe soluri calcaroase. De la zona colinară până la munte. Specie primăvăratecă, dar poate fi întîlnită și pe durata verii sai chiar toamna în zone mai răcoroase.

Comestibilitate: otrăvitoare, foarte periculoasă.