Hribul cu lame (Phylloporus pelletieri)

Phylloporus pelletieri

Ceva nou, ceva vechi, ceva împrumutat. Vă sună cunoscută această expresie? De data aceasta nu este vorba de nici o nuntă sau mireasă, ci vreau să atrag atenția (din nou) asupra varietății; asupra "altfel"-ului; deoarece, până la urmă la asta se rezumă și conceptul de nuntă; mireasă ... nu? Începe ceva nou, clădit pe ceva vechi, în care din când în când mai adăugăm elemente împrumutate din mediul înconjurător și din acest amestec rezultă ceva ... altfel.

Unii susțin că în noaptea de anul nou este bine să mănînci pește (nu intru în detalii de ce, deoarece ține de superstiții și eu de felul meu nu mă consider superstițios); dar vroind ceva altfel, m-am lăsat dus de val și astfel am ajuns ca în ajun de anul nou, să pescuim prin supermarket; iar după ce au mușcat nada câteva file de păstrăv, ne-am hotărât să-i pregătim cu o garnitură de ciuperci. Aveam congelate Gălbiori, Trâmbița piticilor, niște Cuci și Pâinișoare; voi ce ați fi ales? Noi am ales fără să știm ce ne așteaptă Trâmbița piticilor. Și astfel ne-am apucat repede pe treabă: am stropit păstrăvii cu nițel vin căt să nu se înnece pe uscat, niște rondele de morcovi  le-au mai îmbujorat la față, dându-le culoare; iar ciupercile "feștite" din belșug cu smântână au finalizat opera. (Rețeta completă nu v-o dau, vă las doar să visați la ea.)

Ce să zic; am avut o surpriză mai mare decât ne așteptam. Deși știam că Trâmbița piticilor este foarte aromată; dar ne mai mâncând așa ceva, nu ne-am dat seama cât de bune pot fi. Pot să vă confirm însă că ceea ce a ieșit la final a fost mai mult decât divin. Chiar și eu care nu mă dau în vânt după pește, a trebuit să recunosc că a fost excelent.

Trecând însă peste această "degustare", am totuși undeva în subconștient o senzație că ciupercile parcă totuși nu s-ar potrivi cel mai bine cu peștele. Poate mă înșel (bucătarii sigur mă vor contrazice), cert este însă că am rămas cu ideea că: "da, se poate și altfel"...

Iar dacă deja începeți și voi a vă obișnui cu idea de "altfel"; ce spuneți dacă am vorbi în continuare despre hribi (știu că vă plac, nu mă puteți păcăli). Dar ce ar fi dacă am forța nota? Ce ar fi dacă în loc de tuburi/pori le-am pune lamele? Ar fi mai puțin atractive? Ar fi imposibile de imaginat?  Ar fi mai puțin gustoase? ... Vă răspund din start că nu. Natura a avut grijă să existe orice ne-am putea imagina; chiar și hribi cu lame. Un reprezentant al acestor specii prezent și pe la noi în țară este Phylloporus pelletieri. Nu e sunt niște ciuperci cu care o să vă întâlniți zilnic și tocmai din acest motiv, recomand menajarea lor, doar admirarea lor chiar dacă sunt comstibile ...

Descrierea ciupercii:

Regnul: Fungi

Diviziunea: Basidiomycota

Clasa: Agaricomycetes 

Ordinul: Boletales

Familia: Boletaceae

Genul: Phylloporus

Specia: pelletieri

Sinonime: Agaricus pelletieri, Clitocybe pelletieri, Paxillus pelletieri, Xerocomus pelletieri, Agaricus paradoxus, Boletus paradoxus, Flammula paradoxa, Phylloporus paradoxus, Phylloporus rhodoxanthus subsp. europaeus.

Specie protejată: protejată

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

Pălăria:de 3-8 cm diametru, inițial convexă, se aplatizează pe măsură maturizării, pentru ca la final să devină plată. Suprafața sa inițial este catifelată, dar odată cu avansarea in vârstă devine tot mai netedă, lucioasă. Coloritul pălăriei variază în nuanțe de roșcat-maroniu, uneori putând prezenta chiar și nuanțe de măsliniu.

Lamele: sunt ușor decurente, de culoare galbenă, auriu-gălbuieș lamele fiind relativ distanțate. Caracteristic acestor ciuperci sunt lamele ce sunt interconectate ăntre ele prin numeroase ramificații (sunt anastomozate).

Culoarea sporilor: crem-gălbuie.
Sporii: 10–14.5 × 4–5 μm, elipsoidali.

Piciorul: de 3-6cm lungime și 0,5-1,5cm grosime, este mai mult sau mai puțin cilindric sau ușor subțiat către bază, are o textură granulată, cu negi de culoare roșiatică. Coloritul piciorului este gălbui imediat sub pălărie iar către bază aceasta devine tot mai maronie. Miceliul de la baza piciorului este deasemeni de culoare galbenă.

Carnea: este moale, de culoare albă sau ușor gălbuie, în urma tăierii acesta se oxidează în roșiatic, brun-roșcat. La baza piciorului carnea este de un galben mai strident.

Gustul și mirosul: plăcut, dar nu prezintă un gust sau miros caracteristic.

Distribuția: specie micorhiză în parteneriat atât cu specii de foioase cum ar fi fagul dar și cu rășinoase precum bradul și pinul; poate fi întâlnită de la începutul verii și până toamna târziu, în păduri cu sol acidic sau nisipos. Cunoaște o răspândire largă în Europa, dar fiind foate sensibilă la poluare, este în continuă restrângere, motiv pentru care este inlusă pe lista roșie a speciilor amenințate, urmărită de ECCF.

Comestibilitatea: comestibilă.

Specii asemănătoare:

• Datorită lamelor specifice, se poate confunda doar cu suratele sale.