Consiliul European pentru Conservarea Ciupercilor

E.C.C.F.
Da, există și un astfel de consiliu; nu doar pentru a ocupa cine știe cine încă vreun post de conducere, ci chiar pentru a face ceva. Ce ar putea să facă o astfel de organizație? Din păcate prea puține, dar în acelați timp destul de mult. Nu poate opri ciupercarul amator în a culege sau distruge specii amenințate sau pe cale de dispariție, însă poate influența guvernele în adoptarea de legi, într-un final ajungând să terzească conștiința oamenilor în acest sens ...
Zilele trecute căutând după niște informații, am ajuns pe pagina Consiliului European pentru Protejarea Ciupercilor, E.C.C.F. unde am rămas (iarăși) dezamăgit. Dezamăgit nu din cauza a ceea ce se face acolo ci din cauza ca noi, România nu suntem prezenți în cadrul acestei organizații.

Sunt dezgustat de replici arhicunoscute, genul: "Nu ne vindem țara!", dar în același timp, pe ușa din dos, ne exportăm pădurile; ne vindem bogățiile subterane (aur, gaze ... tot ce găsim) ... le știți și voi foarte bine pe toate.

Cu tot interesul pentru binele propriu și absolut imediat al cetățeanului Român de după 1989;  în 2006, am reușit (ca popor) să obținem din partea guvernul, legea 30 din Ordinul 246, lege care încearcă să reglementeze culesul ciupercilor din fora autohtonă. Aceasta lege face referire la 35 de specii de ciuperci și din păcate cu toate că a fost votată, nu are aplicabilitate până în ziua de azi. De ce? Pentru că odată cu ea ar fi trebuit construită și o structură "administrativă", ar fi trebuit create locuri de muncă în piețe pentru specialiști în recunoașterea diferitelor specii de ciuperci, specialiști care apoi să acorde autorizații de comercializare... precum multe altele. Existând o astfel de structură, implicit ar trebui să se implice (scuzați cacofonia) în protejarea speciilor de ciuperci din flora spontană.

Dar neexistând, respectiv neaplicând legea, avem scuza cea mai bună: "Nu am știut!" că era pe cale de dispariție, nici măcar după ce specia a dispărut pe pe pământ. Și asta nu ar fi nici o noutate. Știm doar câte specii au dispărut doar în ultimele 200 de ani. Pe pagina E.C.C.F. există liste cu specii propuse și protejate în țările care le-au propus; ba chiar mai mult, dacă vă uitați pe aceste liste veți vedea și o anumită clasificare. Sunt specii dispărute, critic amenințate, amenințate, ușor amenințate, vulnerabile ... gradul de amenințare în sine pentru mine are prea puțină importanță, deoarece ele sunt amenințate sub o formă sau alta și ar trebui luate măsuri pentru a le proteja, dar ceea ce mi-a sărti în ochi este lista mare a speciilor marcate ca posibil dispărute.

Dacă nici asta nu este un semn pentru a ne trezi și de a proteja natura, nu știu ce alt semn mai așteptăm. Ma uimit și numărul mic al statelor care au aderat acestei organizații, practicla număr pe cele două mâini ale mele: Austria, Danemarca, Suedia, Elveția, Armenia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Estonia, MunteNegro, Norvegia, Marea Britanie, Ukraina și Rusia.

O altă organizație care urmărește aceleași scopuri este European Mycological Assciation, dar care și-a extins activitatea la nivelul întregii lumi. Pe listele lor figurează în plus câteva țări Europene care au astfel de liste cu specii protejate: Polonia, Estonia, Finlanda și Olanda; precum țări din întreaga lume.

Dacă suntem atât de mândrii de faptul ca suntem Români, încât "nu ne vindem țara";atunci ar trebui să ne preocupe și astfel de probleme, să ne protejăm noi speciile amenințate (căci pădurile noastre nu sunt nici de departe atât de "ecologice" precum am crede). Să arătăm lumii că suntem altfel de Români, precum ne este renumele. Oare putem așa ceva?

16 comentarii :

  1. Emod, nu ştiu ce să spun...
    În afară de tine cine mai militează pentru aşa ceva?
    Eu aş face-o, dar nu mă pricep.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Radu, sa nu crezi ca am fost mai altfel ca voi restul, nici macar acum nu sunt un ecologist dedicat, dar realizez ca ocrotind mediul nu doar mie imi fac un bine; si atunci de ce sa nu amintesc si altora ca putem cu totii sa ne facem un bine nearuncand deseuri prin paduri, prin educarea in acest sens a copiilor nostrii, prin ... multe alte modalitati care sunt scapate din vedere. Pentru asta nu trebuie sa ies desbracat in strada si sa blochez traficul manifestand ...

      Ștergere
    2. prin voi restul nu te inteleg personal pe tine, ci marea masa a romanilor.

      Ștergere
    3. Emod, eu doar am fost impresionat de ceea ce faci tu.
      Şi apreciez, mai mult decât ai crede!

      Ștergere
  2. Maria Marinela Pop22 septembrie 2014, 16:32

    Habar n-aveam ca exista un Consiliu European pentru conservarea ciupercilor sau cealalta organizatie! Dar nu-i o mare problema ca nu stiam eu, e problema ca nu stiu sau mai bine zis nu-i intereseaza, pe cei care ar putea face in asa fel, ca si Romania sa fie inclusa in acele organizatii !
    Ai mare dreptate in legatura cu: sa facem noi ceva...! dar, (pt.ca mereu exista si acel,"dar"), ce putem noi face decat sa ne enervam si revoltam!? Sau, sa iesim in strada cu replici de genul (Nu ne vindem tara!), sa semnam tot felul de petitii online pe care nu le baga nimeni in seama!?
    Noi nu ne-am vinde tara, dar o fac cei care"pot"sa faca asta! Noi, nu am taia masiv padurile, distrugand...multe, si inclusiv mediul propice cresterii speciilor de ciuperci! Aici am vrut sa ajung, cum sa nu dispara specii protejate cand se taie padurile in asa hal?! Asta e o poveste veche..., dar face cineva ceva...in sensul asta, sau nu stiu eu!? Cu asta ar trebui sa se inceapa sa se faca ceva!
    Crezi ca doare pe cineva capul de speciile de ciuperci pe cale de disparitie si nu numai!? Si, cum sa ne protejam noi padurile? "Noi" cativa, nu le distrugem, nu le poluam cu mizerii, "noi" cativa, chiar le curatam si nu distrugem ciupercile (revenind la ce ne doare...), dar o fac ceilalti...,cei mai multi! Din pacate, educatia lasa de dorit mult la noi in tara, si spun asta cu mare suparare in suflet, educatia de a te comporta civilizat nu numai cu oamenii ci si cu natura! Multi nu-si dau seama ca natura e vitala vietii, vietii normale si sanatoase a urmasilor nostrii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai sa o luam pe ocolite si nu felul acesta. ca nu ne pasa de ciuperci e una, ca nu mai avem nici ursul brun prin padurile noastre, nici asta nu ne incalzeste, dar cand (in curand) nu vom mai avea nici albine, insecte care sa ne polenizeze recoltele, (nu altceva), cum va fi?

      Si atunci de ce sa dam vina ca altii? ca eu am facut dar vecinul nu! e o scuza jalnica atata vreme cat ma duc cu masina si cel din fata tocmai isi arunca mucul de tigara (sa nu zic petul) la metrii distanta din mers si nimeni nici macar nu-i bate obrazul ... asta trebuie sa o schimbam. de aici porneste totul. si pentru asta din fericire avem si legi.
      crezi ca e greu de facut? gresesti amarnic.

      crezi ca neamtul sau alta natie sa invatat din tata in fiu? gresesti si aici, sa invatat din cauza legii... din cauza amenzilor pe care le-a luat pana sa invatat.

      problema noastra e de fapt ocolirea, neaplicarea legilor, aplicarea lor selectiva, doar la unii (cei saraci) ...nu ne trebuie revolte, manifestari, ci doar 2-3 "militieni" care sa taie niste chitante si nu doar din cand in cand ci tot timpul, cu norma intreaga ... sa vezi atunci cum va stii fiecare ce e voie si ce nu.

      Ștergere
    2. Aşa o fi cu nemţii, dar au împuşcat singurul urs care le-a intrat pe teritoriu. Probabil l-au considerat un fel de invadatorr sovietic, gen Putin. ;) Un sabotor, ceva pe-acolo.

      Ștergere
    3. Scuze, cred că am vrut să scriu Dmitri Medvedev

      Ștergere
    4. cred ca l-au confundat cy vreun evreu "undercover" :)

      Ștergere
  3. Maria Marinela Pop23 septembrie 2014, 11:03

    Ai mare dreptate ca se poate face"ceva" prin legi si amenzi...! Dar unde sunt legile astea de 25 de ani incoace?! Ca inainte de 89 aveam intradevar legi si o tara curata si nefurata si nepoluata !!! Tu nu vezi ca cei care ar trebui sa faca legi, fura, polueaza si vand pamantul tarii?! Nu te uiti la emisiunea "Romania te iubesc"? De ani de zile ii filmeaza cum distrug...ii arata la Tv, pe net, peste tot, si tot nu se face nimic?! Unde sunt legile?! Unde sunt amenzile?! Dar hai sa nu intru in chestii de genul...,ca numai ma enervez!
    Sa-ti spun un lucru; stii de ce tac oamenii si nu le "bat obrazul"(cum ai spus tu), cioflingarilor care fac mizerii peste tot? Am patit-o chiar eu si nu odata!
    Am fost injurata...de nu m-a spalat Somesul, in gura mare pe strada si aproape sa ma ia la bataie! Si crezi ca cineva s-a bagat ?! O, NU, sa nu crezi!
    O poti pati urat din partea acestor..."specii"! Si atunci, toata lume, tace!
    Si iar intreb; unde sunt legile, unde e politia? (Ca militita isi facea treaba!)
    Si sa indraznesti sa le atragi atentia si cand esti la munte sau in padure?! Doamne fereste! Te uiti, si taci, si te doare sufletul!
    Eu zic ca, din scoala trebuie educati copii sa respecte si sa iubeasca natura, sa-i faca sa inteleaga ca lor isi fac extrem de rau, daca o poluam. Macar noua generatie sa fie altfel..., decat cea de acum! Sa nu se inteleaga gresit, NU generalizez!
    Nu, nu cred ca e greu de facut, dar mai avem de asteptat...,ca asa e la noi!
    Pana o sa ajungem noi ca nemtii, o sa mai treaca...ohoooo, generatii....si generatii....
    Desigur ca o sa ai replica si putem duce discutia la nesfarsit.:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu vreau discutii nesfarsite, eu am zis ce am avut de zis, fiecare sa inteleaga din ea ce doreste si sa faca cum o lasa inima.

      (eu, sper in continuare)

      Ștergere
  4. Maria Marinela Pop23 septembrie 2014, 13:20

    Da, scuze, credeam ca accepti "comentarii", nu vroiam nici eu "discutii nesfarsite", chiar si eu am spus-o, mi-am spus doar parerea.
    Mereu ma bag eu ca musca-n lapte! N-am s-o mai fac.
    Oricum, sa stii ca si eu sper ! De 25 de ani speram...! Dar, speranta moare ultima! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-ai inteles gresit, blogul este pentru discutii, comentariile sunt binevenite, dar nu doresc sa ne certam de aceasta tema sau oricare alta, fiecare e liber sa-si spuna parera, putem veni cu contra argumente.

      Nimeni nu poseda cea mai buna metoda de rezolvare a unei astfel de probleme, dar cu totii putem face cate ceva (ca individ) pentru mai buna desfasurarea a lucrurilor din tara ...

      sa nu mai amintesc ca se apropie alegerile ... (dar sa tinem politica departe de tematica blogului) :)

      Ștergere
  5. Marinela Maria Pop24 septembrie 2014, 02:52

    Eu nu m-am certat cu nimeni si nu aveam intenția! Erau doar simple comentarii care, se pare ca, n-am înțeles de ce, nu ți-au convenit.
    O sa las pe alții sa comenteze. Toate bune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marinela, nu aveai ce sa spui care sa nu imi convina (sa ma deranjeze) si pentru care nu ti-as dorii comentariile pe blogul meu, oriunde am privi putem vedea astfel de exemple negative (cum ai dat tu sau eu), dar nu vad rostul insiruirii acestor exemple. Nu exemple negative trebuie sa cautam si sa ne enervam pe seama lor ci trebuie sa aratam cu degetul exemplele pozitive, de urmat: "ASA trebuie sa facem".

      Si nu doar sa aratam, ci sa le dam si mai departe sub o forma sau alta (fie copiilor, fie vecinilor, prietenilor nostri).

      Nu vorbim de generatie de sacrificiu in stil politic, nu cred in schimbarea peste noapte, dar "pic cu pic sa face marea" si intr-un final putem sa ne "desteptam"... la asa ceva "visez".

      Ștergere