Pinul si ciupercile sale

Pinus contorta

Pregătesc acest subiect de mult, dar l-am tot amânat și rescris pe diferite motive. Înainte de crăciun voiam să vă povestesc despre bradul de crăciun și spiritul sărbătorii, dar mi-a scăpat acest termen limită; așa că nu îmi rămâne decât să vorbesc despre acest subiect abia după acest eveniment. Să încep cu începutul: fiind primul articol pentru acest an: Vă doresc un călduros La Mulți Ani!...

și fie ca 2015 să ne aducă tot cea ce ne-am dorit; vreme bună (dar și ploi), ciuperci multe, bucurii, împliniri ... trecând peste urări, vreau să vă întreb totuși, cum v-ați pregătit pentru crăciun? Cum v-ați pregătit mai ales din punctul de vedere al bradului de crăciun?

Întrebarea este și nu; întâmplătoare; chiar dacă nu are de-a face cu pinul, dar are de-a face cu ceea ce ne înconjoară. Acasă la părinți, se merge încă pe idea că nu este un crăciun autentic dacă bradul nu este autentic; trebuie să se simtă mirosul de brad ... Contrar acestui obicei, la noi acasă, avem brad artificial (nu pentru că ar face mai puțină mizerie, deoarece și aceasta "se scutură; vrei-nu-vrei"), dar n-i sa părut a fi o soluție mai ecologică... Și de ce acest subiect tocmai acum? Pentru că niciodată nu m-am gândit la acest aspect la nivel mai mare decât cel individual. Bradului, ca să ajungă la înălțimea de 2 m îi trebuie cam 10 ani, după care este tăiat, ținut în casă pentru aproximativ 1 săptămână și aruncat la gunoi. Dacă ar fi vorba despre un singur brad, aș închide ochii, dar când te raportezi la nivelul unui oraș ca și Cluj-Napoca, începe să te doară sufletul, iar dacă o extinzi la scară globală; peste tot în lume unde se practică acest obicei de a sărbătorii crăciunul cu brazi... renunți la a te mai gândii. (Chiar dacă majoritatea acestor brazi sunt cultivați special pentru această sărbătoare, totuși o parte impresionantă încă sunt tăiați din păduri "necontrolate" ... și atunci ne mai mirăm că suprafața pădurilor noastre scade pe zi ce trece?). Chiar avem nevoie de această risipă, doar pentru câteva ore de "amuzament"... ca după aceasta să o aruncăm la ghena de gunoi? ...

Revenind la subiect, pe care acum l-aș scurta de tot: pinul; nu este mai puțin valoros ca și bradul cu nimic; este utilizat la scară largă în industria farmaceutică, cosmetică ... iar din punctul de vedere al ciupercilor avem foarte multe ciuperci partenere cu acest copac, dintre care pe fugă aș aminti câteva:

Violetele (Lepista nuda), este o ciupercă saprofită, comestibilă, de aclitate bună întâlnită în special în zilele răcoroase pe la finele toamnei. Ușor de recunoscut chiar și începătorilor, datorită coloritului specific. Oferă nu doar plăcerea culesului ci și un gust caracteristic, pe care l-aș descrie în felul următor: Ori îți place, de înnebunești după ele, ori îți displac totalmente. Nu există cale de mijloc.

Matsutake (Tricholoma magnivelare), numită și ciuperca regilor, este o ciupercă foarte apreciată nu atât gustului său cât proprietăților sale medicinale. Este o ciupercă micorhiză, originară din japonia, al cărui preț poate atinge sume exorbitante. Are și echivalență Europeană respectiv Americană, dar din punct de vedere medicinal, cea mai apreciată rămâne varianta orientală.

Hribul cenușiu (Boletus edulis by Marja Kustera), este unul dintre hribii noștri cei mai apreciați, atât ca și gust cât și ca și aspect. Este o specie micorhiză, comestibilă, ce se pretează foarte bine oricări modalități de conservare și care este specifică Europei. Printre caracteristici specifice amintesc toleranța foarte mare față de nivelul toxic de diferite metale, ajutând astfel la refacerea accelerată a solului contaminat.

Buretele viperei (Amanita phalloides), una dintre ciupercile noastre micorhize, cele mai periculoase și pe care orice ciupercar amator ar trebui să o cunoască chiar și cu "ochii închiși". Printre semnele distinctive enumerăm: lamele albe, inelul alb (care poate fi trecător) și bulbul alb, bine pronunțat. Dacă nu cunoașteți bine ciupercile, evitați cele care prezintă aceste detalii și nu regretați nimic din cea ce pierdeți.

Pitoașca vopsită (Suillus pictus), specie micorhiză asociată speciilor de pi, în special Pinului arginti, este o ciupercă comestibilă, foarte atrăgătoare prin culorile sale vii. Va prezenta în totdeauna două culori: rozaliu-cărămizie pe pălărie și gălbuie la nivelul porilor. Este una dintre speciile de Suillus cele mai gustoase. Cu toate că se întâlnește mai rar, este prezentă și pe teritoriul țării noastre și e considerată comună.

Morărița (Clitopilus prunulus), este o specie saprofită în pădurile de pin, întâlnit cel mai des în asociere cu Pinus muricata. este o ciupercă de talie medie, comestibilă și apreciată, Se recunoaște ușor dupa mirosul și aspectul făinos, precum coloritul albicios cu si lame ușor decurente. Fructifică pe perioada vară-toamnă, când apare solitar sau în grupuri de diferite mărimi.

Lăptuca delicioasă (Lactarius deliciosus) cunoscută și sub denumirea de Pita lui Dumnezeu, este una dintre cele mai apreciate specii din genul Lactarius. Este o ciupercă frecvent întâlnită prin pădurile noastre și foarte apreciată pentru gustul său ușor dulceag. Crește în sezon de vară-toamnă, bine-nțeles, pe sub pini, emană un latex portocaliu dacă este tăiată, iar exemplarele bătrâne prezintă un colorit verzui pe pălărie.

Flocoșelul (Hydnum repandum), specie comestibilă și foarte des întâlnită din vară până toamna târziu, este o ciupercă care la prima vedere seamănă cu Gălbiorii, dar se diferențiază de acestea foarte ușor prin faptul că nu prezintă nici lame, nici pliuri ci are mici "dinți" pe sub pălărie, ce coboară până peste picior. Datorită gustului amărui, se consumă doar exemplarele tinere, în caz contrar trebuie fierte foarte mult timp pentru a elimina gustul amărui.