Gheba de brad (Galerina marginata)

Galerina marginata

Iarăși mă împiedic de cuvinte și la cât de lipsit de inspirație suntem, noi ca și popor. Numim această ciupercă Gheba de brad (Galerina marginata); nume ce nu ne spune decât că o vom întâlni în preajma coniferelor și "nu se aprinde nici un beculeț de alarmă în subconștient". Occidentalii îi spun mult mai inspirat "Funeral bell" tradus mot à mot "Clopotul funeral" (Ding-Dong, și te-ai dus), deoarece este una dintre ciupercile care ne "bagă-n groapă" la propriu...

V-am mai amintit de ea în cadrul celor mai periculoase ciuperci și nu degeaba, deoarece există mari șanse pentru a fi confundată cu specii comestibile ca Gheba ciobanilor, Gheba de miere. sau chiar Flammulina velupites, asemănările le putem duce mai departe și la alte specii comestibile sau necomestibile, dar asemănările deja tind să scadă în relevanță. Important pentru a nu crea aceste confuzii este cunoașterea bună a ciupercii și atenția la detalii (aspect, locul de dezvoltare, perioada de dezvoltare ...).

Toxicitatea ghebei de brad se datorează amatoxinelor conținute (ca și în cazul buretelui viperei), ceea ce distruge în primul rând ficatul și de aici duce la alte complicații care vor pune viața în pericol. Așa că cel mai bine este să îl ocolim. Mai bine s-o mănânce viermii decât noi :)

Unele îndrumare amintesc de o specie foarte asemănătoare, și anume, Galerina autumnalis. Dar studiile recente le nivel de  DNA au arătat cum că nu vorbim de specii diferite ci de una și aceași ciupercă. Așa că indiferent sub care denumire o cunoașteți, este vorba doar de sinonime, ciuperca fiind aceași. Admitați-o, dar lăsați-o locului.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea ciupercii Galerina marginata:

Pălăria de 1-4 cm, iniţial convexă, ca odată cu maturizarea se aplatizează, cu marginea ondulată şi crestată. Cuticula umedă și lipicioasă la exemplarele tinere, este netedă şi câteodată brăzdată. Coloritul variază între un maroniu ca de scorţişoară şi ocru-deschis, dar în totdeauna cu partea centrală mai închisă la culoare (este de fapt unul din caracteristicile pe baza căreia o recunoaștem față de Gheba ciobanilor (Kuehneromyces mutabilis) plus faptul că aceasta se usucă de la margine către centru)

Lamele sunt ușor decurente, dese și înalte, la început gălbui şi cu vârsta maronii ca scorţişoara. Spori de culoare maroniu-ruginie.

Piciorul este  2-10 cm lungime și 3-6mm grosime, foarte subţire, cilindrică; arcuită când crește în grup, uscată și goală pe interior. Când este tânără, prezintă un inel parșial albicios ce acoperă lamele, dar o va pierde odată cu maturizarea. Va prezenta o zonă inelară chiar și la exemplarele mai bătrâne. Solzos în partea inferioară.

Carnea este moale, maronie, subțire, nesemnificativă, cu miros făinos.

Distributie: Specie saprofită, creşte în grupuri cu multe exemplare, pe cioturi şi buşteni în putrefacţie, în păduri de conifere sau foioase, de la câmpie  până la munte. O regăsim pe tot parcursul anului, dar perioada favorită de dezvoltare o are toamna.

Comestibilitatea: foarte otrăvitoare.