Devoratorii de ciuperci

Vadim Trunov
Vadim Trunov
Legea junglei zice că "supraviețuiește cel mai puternic, cel ce se adaptează cel mai bine" și este perfect adevărat chiar și în lumea ciupercilor. V-am arătat ciuperci ce parazitează alte ciuperci (prunele pământului, Homarul pădurii, ...) și voi mai insista pe acest aspect, însă azi vreau să discutăm despre devorarea ciupercilor în sensul: cine cu cine este în competiție pentru consumul acestora. Suntem noi oamenii cei mai feroce devoratori de ciuperci?...

Cei mai feroce în mod sigur nu suntem, în schimb cei mai ignoranți în mod sigur că da, deoarece să le zicem "al șaselea simt", să le zicem "cunoaștere", să le zicem cum vreți voi, dar restul "devoratorilor" își cunosc foarte bine "prada" și nici măcar întâmplător nu mănâncă ciuperci otrăvitoare ca fiind comestibile, cum face omul nu de puține ori. Atenție, a se citi ciuperci otrăvitoare în sensul de dăunătoare "consumatorului", deoarece o ciupercă otravitoare omului (muscărița) nu e neapărat otravitoare și unui melc.

Devoratorii de ciuperci se separă în două grupe, fungivore și omnivore, mai este cazul să detaliez ce înseamnă fiecare termen? (Fungivor înseamnă că acești consumatori consumă exclusiv doar ciuperci pe când consumatorii omnivori, vor consuma atât ciuperci cât și alte tipuri de hrană). Devoratorii de ciuperci (fără să ținem cont de categoriile amintite mai sus) sunt păsări, mamifere, insecte, plante, amoebe, gasteropode, nematode, bacterii sau chiar ciuperci.

Mamiferele: printre mamifere găsim foarte multe specii care au în meniul lor și ciuperci, dar foarte puține sunt fungivore. Astfel enumerăm în primul rând primatele (maimuțele), unele mai devotate ciupercilor ca altele, printre ele sunt: gorila, lemurul și alte cel puțin 20 de specii de primate. Dar ele nu sunt singurele, alte consumatoare sunt renii, căprioarele, mistrețul (să nu uităm de trufe), veverița, chiar și șoarecii ... Totuși avem și cel puțin un mamifer fungivor: veverița zburătoare (Glaucomys sabrinus), dar se crede că în trecut existau mult mai multe mamifere fungivore, dar pe parcursul evoluției ori au fost forțați să diversifice ori ... dar cert este că și-au schimbat dieta. 

Păsările: sunt o altă categorie interesantă a consumatorilor de ciuperci. Despre gaițe (atât gaița canadiană, cât și gaița siberiană, dar și restul) se crede că sunt primele păsări despre care s-a constatat cum că ar consumă cantitați importante de ciuperci, mai ales la începutul iernii. Nu departe de ele putem aminti cazuarul, pasărea emu sau chiar curcanul australian ...

Moluștele: sau așa zis melcii de suprafață, sunt o categorie mai pretențioasă, majoritatea dintre ele sunt consumatoare de ciuperci, dar majoritatea sunt selectivi în ceea ce mănâncă. Unii melci consumă doar piciorul ciupercii, altele doar pălăria sau lamele, altele le consumă în întregime, iarăși altele consumă ciuperci doar în anumite faze de dezvoltare a ciupercii ...

Insectele: sunt probabil cele mai asemănătoare omului la acest capitol, în sensul că ele au învățat să cultive și să exploateze ciupercile, la fel cum face omul cu culturile sale (porumb, grâu ...) și pentru asta au o experiență de peste 40-60 milioane de ani. În categoria insectelor putem deosebii 3 linii mari în ceea ce privește aceasta fungi-cultură. Avem gândaci, furnici și termite. Aceste insecte au învățat cum să semene (inoculeze), să controleze cultura, să o apere, să o recolteze și să depindă de ea. Unele insecte consumă ciuperci doar în anumite faze de dezvoltare a lor (larvară de ex.) cum sunt muștele: țânțarii și muștele de ciuperci.
  • gândacii, gândacul de ambrozie de exemplu, este dependent de ciuperca de ambrozie care se găsește în materialul lemnos și cu care trăiește în simbioză.
  • termitele, prin conurile pe care de construiesc, practivc formeaza substratul ciupercilor tip termytomyces, pe care apoi le exploatează datorită conținutului lor ridicat de proteine, zaharuri și enzime.
  • furnicile, specii ca Euprenolepsis procera sau specializat exclusiv pe consumul și dependeța de ciuperci, larvele acestor furnici nu se pot dezvolta fără aportul de proteine, enzime... furnizate de ciuperci.
ants eating mushroom
Despre furnici putem afirma cu certitudine cum că sunt și cele mai feroce, deoarece specia mai sus amintită, poate identifica și consuma o ciupercă aflată la 1 m de mușuroi în mai puțin de 3 ore. Acest exemplu nu este unic și nu degeaba se zice că trebuie să fii primul care găsește ciuperca altfel deja trebuie să stai la rând printre pretendenți.

Ciupercile: sau mycoparasitismul este atunci când ciupercile parazitează alte ciuperci, inclusiv consumându-le. Cele mai renumite din această categorie sunt Trichodermele. Ele sunt asemănătoare furnicilor, deoarece și ele își protejează gazda până când aceasta este consumată, mai multe despre ele când voi atinge acest subiect.

Bacteriile: sunt o temă relativ recentă, abia de prin 2005 se studiază acest domeniu în care bacteriile ar avea orice legătură cu ciupercile și astfel acestea sunt împărțite pe 3 categorii, bacterii ce se hrănesc cu ciuperci distrugând celulele acestora, bacterii ce manipulează ciupercile pentru producerea mai multe secreții din substanța exploatată sau bacterii ce trăiesc într-o relație endocelular biotrofă cu celulele ciupercilor. (Nu intru in detalii că o să mă pierd în ele.)

Plantele: aproximativ 90% din plantele existente trăiesc în relație micorhiză cu ciuperci, dar această relație este una pașnică și interdependentă. Alte relații sunt myco-heterotrofe, unde ciuperca este exploatată, neprimind nimic la schimb, este și cazul orchideei Tian ma, iar acestea întră deja în categoria noastră, de consumatoare, devoratoare de ciuperci. Și printre acestea relațiile sunt diferite, unele au nevoie de ciupercă doar în anumite faze ale existenței plantei, altele pe toată durata de existență. Cei interesați pot găsi informații mai multe pe linkul de mai sus.

Gasteropodele: (și ultimele despre care amintesc azi) melcul marin Littoraria irrorata, este un "hoțoman", deoarece el rănește intenționat iarba de mare pe care trăiește, pentru ca aceasta să se infecteze cu ciuperci, chiar atrage ciupercile prin depuneri bogate de nitrogen, ca apoi să le folosească în dieta de zi cu zi.

Și chiar credeați că doar nouă, oamenilor ne plac ciupercile? Lumea întreagă este guvernată de legea junglei, primul venit primul servit, ca apoi să rămână cel mai puternic și mai bine adaptat.

2 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Am mai intrebat si ma repet, cum faci ca un comentariu sa apara si pe blog si pe FB in acelasi timp? Sunt convins ca nu scrii de doua ori acelasi text.

      Ștergere