Zbârciogul semi-liber (Mitrophora semilibera)

Zbârciogul semiliber
Mytrophora semilibera
V-am povestit cândva despre existența a patru familii mari  de zbârciogi: Gyromitra, Helvella, Morchella și Verpa și vă spuneam că zbârciogii se împart între aceste grupe. Dar ce facem dacă zbârciogul nostru nu se încadrează în aceste grupe bine definite? Este simplu, creăm a nouă grupă pentru ea. Astfel este și cazul Zbârciogului semi-liber (Mitrophora semilibera) odinioară considerat un zbârciog adevărat (Morchella)...

Odinioară cunoscut sub numele de Morchella semilibera, această ciupercă este o combinație, un mixt între Morchella elata și Verpa bohemica. Acest zbârciog a fost descris pentru prima dată în Europa de către Augustin Pyramus de Candolle, iar bazat pe acestă descriere, a fost acceptată această denumire și pentru speciile din America și Asia. Însă studiile recente (din 2012) au arătat cum că cel puțin speciile din America sunt diferite față de specia descrisă de către de Candolle și astfel au fost separate speciile Morchella populiphila respectiv Morchella punctipes. De altfel, cel din urmă a fost descris de către Charles Horton Peck deja din 1903, dar abia în 2012 s-a și confirmat descrierea corectă, ca fiind specie de sine stătătoare. Ca atare a rămas o specie European-Asiatică.

Ca și specie este una interesantă deoarece împarte caracteristici atât cu speciile de Morchella (și aici aș sublinia aici în primul rând gustul, aroma deosebită) cât și cu speciile Verpa (mai puțin apreciate culinar), dar neputând fi catalogată în niciuna dintre ele. Dacă speciile de Morchela au piciorul lipit de pălărie, tranziția fiind bruscă de la una la alta, speciile de Verpa se cracterizează prin exact opusul acestora, în sensul ca piciorul se întâlnește cu pălăria abia în vârful pălăriei. Speciile mai sus amintite; semi-libere, se caracterizează prin faptul că fac trecerea de la o familie la alta, unde piciorul acestor ciuperci se întâlnește cu pălăria la "jumătatea" pălăriei, dar ele nefiind specifice nici uneia dintre cele două familii.

Interesant este și studiul făcut de doctorul M. Kuo si colaboratorii săi, în 2012 prin care încearcă să aducă lumină asupra speciilor de zbârciogi din America de Nord și prin care ne prezintă printre altele și cele mai comune greșeli pe care le comitem. Aș aminti dintre acestea aspectul cum că zbârciogul tânăr și cel matur ale aceleași specii pot diferii foarte mult cel puțin sub aspectul coloritului, lucru care ne determină de cele mai multe ori să le considerăm specii diferite. Ei ai reușit să descopere și să diferențieze specii în cadrul familiei Morchella care până atunci erau considerate aceleași specii; dar familia zbârciogilor este una mare, cu multe specii încă nedescoperite și sperăm ca cercetătorii să aducă la lumină cât mai repede aceste informații.

Sote de iepure cu ciuciuleți
Sote de iepure cu ciuciuleți
Și fiindcă cunosc persoane cărora le place vinul bun; (Radu); m-am gândit să vă prezint Ciuciuleții în sos de vin roșu dulce, dar îl las doar să viseze la asta pentru că m-am răzgândit și optez pentru ceva mai "vânătoresc" și anume: Sote de iepure cu ciuciuleți. Ingrediente: aproximativ 200g de zbârciogi, 2 căni de apă fierbinte, 1 iepure (aproximativ 3kg), 1 lingură de ierburi aromate (tip Provence), sare și piper proaspăt măcinat, 1 lingură de unt nesărat, 1 1/2 linguri de ulei de măsline, 16 cepe perlă, 2 linguri de ceapă hașme tocată, 1 lingură de făină, 100ml de vin alb sec (tip Riesling), 3-4 căței de usturoi tocat , 1 lingura d emuștar Dijon, 1 felie de pâine albă, 1 lingură de hrean tocat mărunt. Modul de preparare:amestecați ierburile aromate cu sarea și piperul, iar apoi condimentați iepurele pregătit cu acest amestec. Încingeți untul și o lunguriță de ulei de măsline într-un vas mare, adăugați iepurele și ceapa perlă pe un foc mediu, întoarcând ocazional pentru circa 10 minute (sau până când începe să se rumene). După care se scot și se separă iepurele de ceapă în vase diferite... (Rețeta completă o regăsiți pe linkul din titlul rețetei.)

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII













Caracterizarea ciupercii Mytrophora semilibera:
Pălăria: 2-4cm înălțime, conic, mai mult sau mai puțin cu muchii membranoase verticale, cu suprafaţa zbârcită şi perforată, asemănătore unui fagure cu alveole neregulate şi unghiulare, de un colorit măsliniu-brun închis, cu partea inferioară liberă peste picior. (Contrar pozei atașate, de cele mai multe ori o găsim cu pălăria foarte mică în comparație cu dimensiunea piciorului.) Spori de culoare crem.
Piciorul: 4-8cm înălțime și 1,5-2,5cm grosime,  este cilindric și gol pe interior,  de culoare albicioasă sau crem.
Carnea: albicios-crem în picior, măsliniu în pălărie, subțire, foarte fragil, fără miros specific, gust aromat, delicios.
Distribuția: Specie micorhiză, crește în pădurile umede primăvara, din martie și până în mai. Apare ocazional, dar paote aparea în grupuri cu exemplare numeroase. Este o specie specifică Europei și Asiei.
Comestibilitatea: comestibilă, de calitate foarte bună.

2 comentarii: