Laptuca iute (Lactarius piperatus)

Lactarius piperatus

In tarile asa zise dezvoltate, oameni care consuma ciuperci, se limiteaza la cateva sortimente, cu precadere cele cultivate, din care preponderenta o au champignoanele urmate arar de pleurotus, matsutake sau alte specii mai putin cunoscute publicului larg si care este reticent in a incerca gusturi noi. Dar ciupercile ocupa un rol foarte important in alimentatie datorita compusilor pe care le dezvolta: antibiotice, antioxidanti si nu numai...

Ciuperca este creatia naturii cea mai adaptabila mediului nostru invaziv si avem doar de invatat de la ele. Descoperirea cea mai recenta este ciuperca care descompune plasticul si se prevede ca o posibila solutie a deseurilor masive a produsilor petrolieri cu care se confrunta omenirea.

Dar azi m-as opri la o alta ciuperca controversata si anume: Laptuca iute (Lactarius Piperatus) care mai poarta si alte denumiri ca: Buretele iute, Iutari. Unii autori catalogheaza aceasta ciuperca ca fiind necomestibila pe cand altii ca fiind una comestibila. Eu as spune ca este vorba mai degraba de modul de preparare si folosire al acesteia. Majoritatea celor care il folosesc o usuca si apoi o macina folosindu-l ca si condiment la alte mancaruri, deoarece da un gust iute mancarii (poate inlocui ardeiul iute).

Daca dorim totusi sa incercam aceasta ciuperca iute, practic avem doar o singura modalitate de gatire al acesteia si anume: prin prajire. Reteta traditionala si cu raspandrirea cea mai mare este: Iutari prajite cu slanina si branza. (suna bine, nu?)

Modul de preparare al acesteia: Iutarile (Lactarius piperatus) se pastreaza intregi pina la folosire, piciorul nu se taie deoarece prin taietura pierde laptele si astfel ciuperca se deshidrateaza; ciupercile curatate si spalate se aseaza cu piciorul in sus in tava; palariile se ung cu unsoare de slanina, sare si piper apoi se prajesc 15 minute la 180 grade Celsius; acum scoatem tava, indepartam picioarele ciupercilor pastrand doar palaria; peste palariile semiprajite presaram branza de oaie si o reintroducem in cuptor pina cand branza se topeste peste ele, aproximativ 5 minute. Ciupercile astfel gatite se consuma cu slanina prajita. Preparatul este unul foarte simplu si tocmai prin simplitatea sa ofera o senzatie de gust unica.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea ciupercii Lactarius piperatus:

Palaria: 6-18 cm, la inceput convexa si apoi ia din ce in ce mai mult ia forma de palnie, cu marginea relativ rasfranta spre picior in perioada de maturitate, iar dupa aceea pe masura ce imbatraneste, devine plata, ondulata si crestata formand lobi pe margine. Cuticula este alba, mata, deseori patata cu rosu in mijloc si crapata. Coloritul palariei variaza de la alb-imaculat la alb-murdar.
Lamele: sunt foarte dese, decurente de-a lungul piciorului, nu prea inalte, cateodata despicate. Se observa numeroase lamele care au tendinta de a se lipi de lame, la inceput albe apoi crem, patate in diferite forme cu rosu.
Piciorul: 4-10 cm, este alb, plin, foarte consistent, relativ bont si subtiat la baza, cu suprafata neteda si uneori usor zgrunturoasa, este alb dar cu timpul capata nuante verzui sau rosietice. La contactul cu aerul carnea tinde sa se pigmenteze in galben-verzui.
Carnea este alba, compacta si destul de fragila, cu gust foarte iute. Cand este taiata emana din abundenta un suc dens si lipicios cu gust extraordinar de iute.
Distributia:Poate fi intilnita destul de frecvent in siruri sau in cercuri mari in partile cele mai umede si mai umbroase ale padurilor de conifere si de foioase, la deal si la munte. O putem gasi din iunie spina in octombrie chiar si in sezon mai secetos.

Poate fi confundata cu Lactarius vellereus (rascovul paslos), care are lamele foarte rare si cu Lactarius controversus (laptuca sangerie), care are lamele rosii. 

Imaginea am luat-o de aici: Lactarius piperatus