Scutul pieptănușului (Entoloma clypeatum)

Scutul_pieptansului_entoloma_clypeatum
Entoloma clypeatum by Marjan Kustera
Bureții de prun (Entoloma clypeatum), sunt una din cele aprozimativ 1,000 de specii de Entoloma ce se găsesc răspândite peste tot în lume, caracterizate în primul rând prin lamele ce se colorează în roz odată cu maturizarea. Dar înainte de a vă descrie ciuperca aș dori să vă întreb dacă vă iubiți soacra? Și ce ați face (sau nu pentru) dânsa; dar invers? Întrebarea nu este întâmplătoare, așa că haideți să vă relatez o mică întâmplare...

care a început cam acum o săptămână. Soția vorbește zilnic cu "soacră-mea"; dar de ajuns la țară (la dânsa), ajunge(m) destul de rar. Iar pornind de aici (dorința dânsei de a "ne" vedea cât mai des și combinând-o cu mania mea în cea ce privește ciupercile); m-i se transmite cam acu' o săptămână, informația cum că livada este plină de ciuperci. Vizita la dânsa era deja programată pentru săptămâna aceasta... (vă puteți imagina prin ce am trecut eu în această săptămână?) Și ca și cum asta nu mi-ar fi fost îndeajuns, pe la mijlocul săptămânii primesc a doua lovitură: mi-a cules ea ciuperci. Vă puteți imagina așa ceva? Este ca și cum ai cumpăra pește pescarului ...

În ziua respectivă nici nu mi-am mai găsit cuvinte de a da vreo replică ... dar, a doua zi, m-i sa aprins un beculeț. Soacră-mea nu cunoaște ciuperile; cum de mi-a cules ciperci!?... Așa că transmit și eu pe calea telefonului fără fir (din gură-n-gură cum e joaca, nu cu ajutorul telefonului mobil) cum că dacă m-i le congelează nici n-o să mă uit la ele, fiindcă vor fi de nerecunoscut. Și nu pot decât să mă laud pentru această inițiativă, pentru că odată ajunși la țară, ce mi-a fost dat să găsesc? Ciuperci cu pălăria gri-albicios-gălbuie, lucios mătăsoasă și cu lame rozalii... automat am sărit ca ars cum că acestea sunt Entoloma și mulțumsc pentru grija dânsei, dar eu nu vreau să le gust ...
Majoritatea ciupercilor Entoloma sunt otrăvitoare, necomestibile sau chiar nedocumentate, însă există și câteva excepții. Printre acestea se numără: Prunele pământului (Entoloma abortivum) și Scutul pieptănușului (Entoloma clypeatum). Recunosc că soacra a fost bine intenționată și cum că ciupercile găsite de ea sunt Scutul pieptănușului (Entoloma clypeatum); dar cum această grupă este foarte mare și foarte puține exemplare sunt bine documentate; (nefiind nici 100% convins de buna identificare a ciupercii) am preferat să le evit și să mă aventurez eu în livada cu pricina, unde am avut plăcuta surpriză să prind sfârșitul sezonului pentru Buretele de spin (Calocybe gambosa), o ciupercă mult mai ușor de identificat (poze cu aceasta am afișat pe facebook).

Adevărul este că această ciupercă nu este în totalitate acceptată ca fiind comestibilă; se consumă în unele zone ale Europei (și pe la noi), dar părerile sunt împărțite. Majoritatea autorilor agreînd idea cum că speciile de Entoloma, încă au nevoie de multă documentare înainte de a fi acceptate păreri unanime privind comestibilitatea. Ca atare, existând posibilitatea mare de a confunda această specie cu surate ale sale otrăvitoare, recomand precauția și chiar evitarea speciilor de Entoloma. Dintre acestea amintim speciile otrăvitoare Entoloma sinuatum respectiv Entoloma rhodopolium; diferențierea față de acestea este totuși relativ ușoară dacă se ține cont de perioadele de fructificare ... Ținând cont de cele de mai sus nu o să vă recomand nici rețetă pentru acestă ciupercă.

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII













Caracterizarea ciupercii Entoloma clypeatum:
Pălăria: 3-12 cm diametru, iniţial semisferică ca odată cu maturizarea să se aplatizeze, maronie, netedă, relativ groasă, cu gurgui pronunţat central şi marginea ondulată şi sinuoasă. De culoare variată, de la nuațe de gri, gri-maroniu, gri-gălbui, cu fibre radiale și care odată cu vârsta tinde se devină tot mai palidă, chiar albicioasă.
Lamele: sunt relativ rare, sinuoase şi aderente cu un fel de cârlig (ansă). Lamele sunt albe ce tind spre roz, sau maroniu-roz-murdar odată cu înaintarea în vârstă a ciupercii. Spori de culoare roz.
Piciorul: 3-8 cm lungime, 0,8-1,5cm grosime, alb, cu fibre longitudinale mătăsoase de culoare maronie, mai colorate spre pălărie; cilindric, robust și fărră inel. Piciorul este la început plin, apoi gol în interior.
Carnea: este albă, relativ fermă, tare şi fibroasă, cu miros şi gust caracteristic de făină.
Distribuția: în ciuda faptului că majoritatea speciilor de Entoloma sunt saprofite, această specie este micorhiză. Creşte în luminişuri, livezi şi terenuri ierboase în speță in Europa (se presupune că s-ar găsi și în America de Nord). Este o specie care se dezvoltă formând adevărate tufe, în unele locuri găsindu-se din abundenţă, o întâlnim la deal şi la munte in lunile aprilie-mai.
Comestibilitatea: comestibilă (dar a se evita).
Sinonime: Agaricus clypeatus, Agaricus fertilis, Entoloma fertile, Rhodophyllus clypeatus.

7 comentarii :

  1. Şi până la urmă cu cele culese de soacră ce ai făcut? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am lăsat-o să guste ea din "bunele intenții" :)
      (ceea ce nu cunosc 100%, nu consum).

      Ștergere
  2. „Sănătos„ obicei (cel cu cunoașterea 100%) :) NU mă împac însă cu obiceiul postărilor fără poze, sau cu poze afișate pe Facebook (mai greu accesibile celor din leatul meu....:(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. blogger.com nu ne permite afisari directe, doar comentarii in aceasta sectiune, asa ca suntem nevoiti a cauta alte cai pentru a ne impartasi "capturile". Promit insa sa caut si alte metode nu doar facebook-ul.

      Ștergere
  3. Am consumat aceasta ciuperca. Intr-adevar, daca esti foarte atent la diestia ta, se observa usoare dereglari, dar fara dureri, crampe sau alte simptome, doar sunete un pic mai accentuate. Nu cred ca e neaparat o toxina care face acest lucru, mai degraba dau vina pe mucusul ciupercii care se formeaza in cantitati mari dupa gatire. Sunt foarte asemanatoare cu ghebele acelea baloase dupa gatire. Aceleasi dereglari digestive le-am intalnit si in cazul ghebelor. Bunicii mei consumau frecvent acest tip de ciuperca si a ramas o traditie la noi, dar intr-adevar, se pot evita de cei care nu sunt siguri. Sa o confunzi cu Entoloma sinuatum, care este foarte toxica si asemanatoare cu Entoloma clypeatum este destul de greu. Cum ati spus si dumneavoastra, perioada de dezvoltare este total diferita, iar coloritul este altul (Entoloma sinuatum este mai ingalbenita)

    RăspundețiȘtergere