Amanitaceae part.1

Amanitaceae
Genul Amanita este o familie mare ce conține peste 600 de specii dintre care mai multe specii foarte "celebre", printre ele se numără buretele viperei, muscărița, dar și specii comestibile cum sunt crăițele. Iar astăzi aș dori să vă prezint o paralelă între două specii din acestă familie: Amanita excelsa vs. Amanita pantherina...

Ca și specii seamănă foarte mult între ele și sunt ușor de recunoscut, chiar dacă prezintă colorit diferit, deoarece în totdeauna vor perzenta un bulb, iar în prima fază seamănă cu un ou, fiind total închise. Ca și colorit vor diferi de la specie la specie, la fel pot prezenta inel sau nu ... dar per ansamblu au ceva ce le face ușor de recunoscut ca și familie aparținătoare. Din acest motiv, după părerea mea această familie merită o denumire doar a lor și în limba română, ceva mai mult decât burete sau ciupercă.

Ca și gen, această ciupercă este răspândită pe tot globul, dar speciile din Australia, Noua Zeelandă sunt foarte puțin cunoscute; astfel (și nu doar datorită acestora) multe specii nu se cunosc suficient încât să se poată spune despre ele comestibilitatea lor. Dar putem spune că toate sunt toxice în stare crudă și majoritatea rămân așa chiar și dupa tratarea termică. De aceea ca și sfat în ceea ce privește această familie vă recomand precauția; mai bine renunța-ți le ele decât să riscați cu specii pe care nu le cunoașteți 100%.

În continuare doresc să fac o paralelă între două specii de Amanita, dintre care una este comestibilă iar cealaltă otrăvitoare. Cum vi se pare? Se pot confunda ușor?

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Amanita excelsa











Amanita pantherina













 Amanita excelsa
(Buretele panterei fals)
Amanita pantherina
(Buretele panterei)
Buretele panterei fals
Amanita excelsa
Pălăria de 8-15cm, de culoare maronie, gri sau un amestec al acestora, la început semirotundă, se aplatizează cu vârsta. Cuticula este acoperită de solzi pufoşi de culoare alb-gri ce se pot îndepărta cu ușurință, lăsând suprafaţa de dedesubt netedă şi lucioasă.
Lamele albe, foarte dese și subțiri. Deși majoritatea speciilor de Amanita au lamele lipite de picior, Buretele panterei fals are lamele adnexe. Sproii sunt de culoare albă
Piciorul de 8-12cm înălțime și 1,5-2,5cm grosime, este albă, cu un inel trecător în partea superioară, fragil. De obicei netedă în partea superioară a inelului și cu solzi albicioși în partea de dedesubt. La bază se îngroaşă vizibil devenind bulbos în partea care se află în pământ. Inelul, răsfrânt în jos şi membranos, este situat foarte sus. În zona bulbului, odată cu maturizarea se pierde linia clară a volvei, rămânând doar umflătura bulbului.
Carnea este de culoare albă, fermă, fără miros sau gust specific, dar cu un miros ușor neplăcut (dar nu ca de ridiche).
Distribuția: se întâlneşte în pădurile de conifere şi de foioase, în special de fag unde crează legături simbiotice (micorhiză) cu copacul partener, îl găsim la munte din iulie și până în noiembrie.
Comestibilitatea: comestibilă după tratare termică, dar de valoare mediocră.
Buretele panterei
Amanita pantherina
Pălăria de 5-12cm diametru, semisferică inițial, se aplatizează odată cu maturizarea. De culoare gri-maronie cu striații foarte fine la marginea pălăriei.Cuticula este acoperită cu solzi albi ce se pot îndepărta foarte ușor, lăsând suprafața netedă și lucioasă.
Lamele sunt dese, subțiri, lipite de picior și relativ înalte . Spori de culoare albă.
Piciorul de 6-12cm înălțime, cilindrică, este complet albă cu un inel suspendat, inel inițial destul de consistent ce se subțiază cu vârsta, situat câteodată foarte jos, este subţire, fragil, uşor striat şi dispare repede. Bulbul este acoperit mulă vreme de o volvă fragmentată în una, două sau trei fâşii concentrice. Suprafaţa piciorului are uneori aspect lânos.
Carnea de culoare albă, moale și apoasă, gust dulceag dar fără a fi un gust specific, dar cu miros de ridiche
Distribuția: specie micorhiză (simbiotă) cu copaci de esență tare, cel mai des întâlnit sub fagi și stejari, cu răspindire de la câmpie până la munte, din luna august până în noiembrie și chiar mai târziu dacă avem norocul de ierni blânde. Este o specie Europeană.
Comestibilitatea: otrăvitoare, putând cauza chiar deces


Singurele aspecte care diferențiezea aceste două ciuperci sunt coloritul solzilor trecători de pe pălărie, mirosul ciupercilor respectiv unele mici diferențe la nivelul piciorului și al lamelor. Dar începători fiind, merită să ne bazăm indetificarea pe aceste diferențe ce depind foarte mult de interpretarea fiecăruia? Eu mai bine renunț la degustarea acestei ciuperci.

2 comentarii :

  1. am gasit de curand prin padure niste amanite si as dori sa stiu care-i care :)
    pun aici niste poze ? sau cum ma puteti ajuta? casefifteen@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere