"Fierea pădurii" (Tylopilus felleus)

Tylopilus felleus by Milos Villaris

Încă un exemplu pentru vorba veche conform căreia, "gusturile nu se discută"; este ciuperca Fierea pădurii (Tylopilus felleus). De ce? Păi e simplu; este atât de amară încât cu greu poți trece peste gustul ei și să poți spune că ai și savurat-o. Însă în ciuda gustului amar care se mai și amplifică în urma preparării la cald, o putem considera ca fiind "comestibilă"; și are două "clase" de consumatori:...

prima și mai restrânsă ar fi clasa celor care nu sesizează gusturile amare (o trăsătură a genei TAS2R38); pe când a doua clasă a fanaticilor acestei specii este una puțin mai "rafinată", deoarece implică "învățarea". Spre mândria noastră (sau nu), românii se numără în această a doua clasă, alături de francezi și nemți... deoarece au învâțat că această ciupercă "scăldată" în lapte degresat, își va pierde gustul amar și va deveni comestibilă pe deplin. (Necesitând tratare specială pentru a deveni comestibilă, o voi considera și eu în continuare, ca fiind necomestibilă la descrierea ciupercii, deoarece nu doresc să creez confuzie cu această contradicție).

Numele și-l trage din cuvintele grecești tylos (cucui) și pilos (pălărie), care împreună vor forma numele genului tylopilus, în sensul de pălărie cu cucui, pălărie bombată neregulată. Iar epittul de felleus vine din latină, unde fel înseamnă fiere și face referire la gustul foarte asemănător cu lichidul gălbui, foarte amar produs de ficat.

Pentru recunoșterea ei ușoară ajută și faptul că porii acesteia vor avea în totdeauna o nuanță de rozaliu-cărnoasă. Dacă în tinerețe vor fi alibicios-rozalii, pe finalul perioadei vor deveni maroniu-rozalii, dar repet, în totdeauna vor păstra o tentă de roz. Deasemenea, ciuperca dacă este tăiată, de cele mai multe ori carnea acesteia va primi și ea o tentă rozalie.

Descrierea ciupercii:

Regnul: Fungi

Diviziunea: Basidiomycota

Clasa: Agaricomycetes 

Ordinul: Boletales

Familia: Boletaceae

Genul: Tylopilus

Specia: felleus

Sinonime: Boletus felleus, Boletus alutarius, Tylopilus alutarius.

Specie protejată: comună.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

Pălăria: de 9-15(20) cm diametru, cărnoasă şi tare, la început bombată, apoi convexă şi la maturitate plată, deseori cu marginea ondulată şi crestată. Cuticula este uscată, inițial catifelată, pentru ca la final să fie lucioasă. Cuticula nu se poate îndepărta.

Porii: initial albicioase, devin repede rozalii, pentru ca la final să primească o tenta maroniu-rozalie. La apăsare se colorează în maroniu, precum cu vârsta poate prezenta pete maronii. Tuburile sunt relative adânci, 2-3 cm în parte ace mai groasă. Porii sunt aderente piciorului, cu o aglomerație de 1-2 pori per milimetru; iniţial rotunzi, apoi unghiulari.

Culoarea sporilor: rozaliu-maronie, de culoarea cărnii.
Sporii: de 11–17 x 3–5 µm, fusiformi, netezi. Basidia este în formă de măciucă, are 4 spori și dimensiuni cuprinse între 18–25.6 x 7.0–10.2 µm.

Piciorul: 8-12 cm lungime și 2-5,5 cm grosime, umflat la mijloc sau în partea inferioară, de culoare maroniu deschisă, iar pe acest fond deschis prezintă o rețea (ca o plasă) în relief de un maroniu închis. Reţeaua de pe picior poate să tindă să dispară către bază.

Carnea: este relative moale și se înmoaie tot mai mult odată cu vârsta, devine aproape spongioasă. Este de culoare albă, dar care în urma tăierii se poate colora rozaliu.

Gustul și mirosul: plăcut, dar fără miros caracteristic, gust deosebit de amar, care se va accentua și mai mult în urma preparării ciupercii la cald.

Proprietăți medicinale: componentele bioactive ale ciupercii prezintă proprietăți anticancerigene, respective antibiotic.
Bioacumulare: ciuperca este predispusă a bioacumula cesiu radioactive, ca atare să acordăm atenție zoni din care eventual culegem.
Reacții chimice: pe carnea pălăriei formaldehida se colorează în rozaliu; sărurile de fier în gri-verzui; aniline în lavandă spre brun-roșcat; fenolul în roz-purpuriu-brun. Pe cuticulă avem reacții de somon-portocaliu în urma acidului azotic; roșu-portocaliu la acid sulfuric; maroniu la amoniac respectiv portocaliu la hidroxidul de potasiu.

Distribuția: specie micorhiză cu răspândire largă (Europa, America, Asia), unde o întâlnim atât în păduri de foioase cât și de rășinoase, pe soluri acide, nisipoase. Crește solitar sau în grup de la începutul lunii iunie până la final de noiembrie.

Comestibilitatea: necomestibilă, foarte amară; o singură ciupercă poate compromite înteaga masă.

Specii asemănătoare:

• Boletus edulis, nu are pori rozalii, iar rețeaua de pe picior este mai delicată.
• Boletus badius,  are pori gălbui și carnea se albăstrește în urma tăierii.
• Boletus subtomentosus, prezintă un colorit asemănător, are pori galbeni și picior mai suplu.
• Tylopilus rubrobrunneus, se găsește în păduri de foioase din America de Nord, are pălăria cu naunțe de violet, violet-maroniu.
• Tylopilus variobrunneus,altă specie Nord Americană, cu pălărie roșcat-maronie, cu pete măslinii și spori mai scurți, de dimensiuni 9–13 x 3–4.5  μm.
• Tylopilus rhoadsiae, crește în partea de sud-est al Statelor Unite, are un colorit mai deschis și dimensiuni mai reduse, nu depășește 9 cm în diametru.
• Tylopilus indecisus are picior mai puțin reticulat și este comestibil.
• Tylopilus ferrugineus deasemeni are picior mai puțin reticulat și este comestibil.
• Tylopilus brevisporus, ispecie Australiană, cu spori de dimensiuni 9.2 - 10.5 x 3.5 - 3.9 μm.
• Tylopilus neofelleus, specie Asiatică, cu pălăria roșcat-brună și picior rozaliu-maroniu; spori de dimeniune 11–14 x 4–5 μm.