Pitoașca vopsită (Suillus pictus)

Suillus pictus

Pitoașca vopsită (Suillus pictus), este o ciupercă "Europenizată" pentru care involuntar; dar mă gândesc la expresia străveche  "Umblă cu cioara vopsită". Asemuirea nu o fac doar pentru că rimează, ci și datorită faptului că speciile de Suillus, în ciuda faptului că sunt grupate în familia Boletaceae-lor: nu sunt hribi autentici. Cu toate că majoritatea speciilor de Suillus sunt comestibile, niciodată gustul acestor specii de ciuperci nu va egala aroma hribilor...

cu alte cuvinte este perfect valabilă expresia mai sus amintită, cum că Pitoașca vopsită (Suillus pictus) umblă cu cioara vopsită (vrea să se dea ceea ce nu este). Vorbind la modul general, speciile de Suillus sunt:

• ciuperci micorhize asociate speciilor de pin (Pinaceae); cu distribuție în zonele temperate din emisfera nordică; 
• ciuperci care se caracterizează printr-o pălărie circulară, 
• picior plasat central, 
• tuburi înghesuite în loc de lamele cu pori relativ largi, 
• un inel (văl) parțial vizibil, 
• cystidium (celule sterile ce dau porilor sau suprafeței piciorului un aspect glandular) ce își schimbă culoarea (se oxidează), spori de culoare maronie.
• pălărie lipicioasă, dezagreabilă

Hribul vopsit (Suillus pictus) este o ciupercă nepretențioasă, originară din America de Nord respectiv Asia; ea a fost introdusă și în Europa, unde s-a acomodat foarte rapid. Se spune că majoritatea speciilor de Suillus ar fi comestibile, ele fiind consumate mai ales în țările slave unde de multe ori le regăsim sub denumirea de "ciuperci de unt" sau "Untoasă". În mod particular, Untoasa vopsită (Suillus pictus), face parte dintre speciile de suillus care prezintă un gust mai delicat, ce se apropie totuși de cea a hribilor; motiv pentru care este inclusă în lista neoficială a "ciupercilor apreciate". Dar cu toate astea se recomandă a se consuma doar ciupercile tinere, cât prezintă încă p pălăria tare, fermă, deoarece odată cu vârsta aceasta tinde să se înmoaie și să fie acoperită de un start lipicios care va acționa ca și purgativ dacă este consumat. De aceea, se recomandă și înlăturarea acesteia înainte de preparare.

Pe lîngă cele amintite mai sus, despre Pitoașca vopsită mai putem aminti cum că este una dintre cele mai ușor de recunoscut, specii de Suillus; datorită coloritului viu, bicolor (roșu cu galben) este o pată de culoare printre frunzele (acele) căzute la pământ. În urma studierii mai atente a acestei specii de ciupercii, japonezii au descoperit cum că preferă terenurile deranjate (se va găsi mai mult pe lîngă drumuri forestiere, cărări de pădure) precum că preferă propagarea prin creștere (extensie micelială) mai mult decât colonizarea cu ajutorul sporilor.

Supă cream de pitoașcă

Iar cum în ultima perioadă v-am neglijat pe partea de rețete (mai mult sau mai puțin la insistențele lui Radu), azi nu mă mai abțin și uite încă una: Supă crem de pitoașcă. Ingrediente: 0,7 -1 kg de Pitoașcă vopsită (Suillus pictus), sare, piper alb, 2 linguri de ulei de măsline, o ceapă galbenă mică și tocată, 1 morcov tocat. jumătate de țelină tocată, 3 linguri de unt, 3 linguri de făină, smăntână, mărar proaspăt tocat. Modul de preparare: tăiați o treime din ciuperci în felii subțiri, restul le tăiați mărunt. Amestecați ciupercile tăiate felii cu sarea, piperul și uleiul de măsline și prăjițile pe o foaie de copt la 135 grade Celsius circa 2 ore (sau până devin crocante) după care le vom zdrobii în bucățele mărunte. Călim ciupercile tocate, ceapa, morcovul, țelina în unt până acestea devin moi și translucide. Se presară apoi cu făină, se amestecă bine și se mai călesc câteva minute. Se condimentează și se mai lasă la foc mocnit circa 5-10 min. Apoi se ia de la foc și se amestecă cu atenție până ce aceasta devine pastă omogenă. Se adaugă smântăna și mărar și se reîncâlzește  dar fără a da în clocot. Se servește în boluri decorate cu chipsurile de ciuperci obținute și crenguță de mărar.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea ciupercii Suillus pictus:

Pălăria: 3-12 cm, cărnoasă şi tare, cu marginea laminată, la început este lobată apoi convexă şi în final plată. Cuticula este uscată și prezintă niște solzi păroși de culoare rozaliu-cărămizie care se face tot mai palid odată cu avansarea în vârstă a ciupercii. Deasemeni vom întâlni foarte des rămășite din vălul trecător, albicios pe marginea pălăriei,

Suprafața porilor: acoperită inișial de un văl trecător, albicios. Porii sunt de culoare galbenă ce va trece înspre maroniu odată cu maturizarea sporilor. (Uneori porii vor coborî spre picior.) ÎȘi schimbă culoarea în maroniu la apăsare. Porii au dimensiuni între 0,5-5mm, aranjate oarecum radial, tuburile sunt de 4-8mm. Spori de culoare maronie.

Piciorul: 4-12cm lungime, 1-2,5cm grosime, mai mult sau mai puțin cilindric sau puțin mai lărgit către bază. Prezintă aceleași solzi păroși ca și cuticula. De același colorit ca și pălăria.

Carnea: de culoare gălbuie, uneori oxidându-se în rozaliu-roșiatic, destul de consistentă, cu gust plăcut dar fără a fi specific. Miros plăcut, ușor ca de fructe, dar tot fără a fi specific.

Distribuția: specie micorhiză, asociată speciilor de pini, în special pinului argintiu (Pinus strobus), unde crește solitar sau în grupuri de diferite mărimi, pe terenuri deranjate cum ar fi în preajma drumurilor forestiere (uneori este specia dominantă din zonă). Crește în zonele temperate din emisfera nordică, în perioada iunie-noiembrie (vară-toamnă).

Comestibilitatea: comestibilă.

Sinonime: Boletinus pictus, Suillus spraguei, Boletus murraii, Boletus spraguei, Boletus pictus.