Cucuta și ciupercile sale

Tsuga canadensis

Cucuta (Tsuga sp.) este un arbust conifer din familia Pinaceae-lor și care numără doar vreo 7-10 specii (în funcție de criteriile avute la baza clasificării). Cucuta este un arbust de talie medie spre mare, care s-a adaptat zonelor temperate, cu veri mai răcoroase, dar cu ploi abundente pe perioada toamnei; zone ferite de inundații, sau exces de umiditate în sol. Este unul dintre copacii ce suportă cel mai bine iernile geroase, dar este descoperit în același timp secetei ...

Este un conifer cu ramificații scurte,  sumar dezvoltate, dar foarte flexibile. Conurile cresc solitar, din muguri laterali și vor atinge 15-40mm lungime (sunt mici și cu formă ovoidă. Ele vor ajunge la maturitate în circa 5-8 luni, iar semințele (2-4mm lungime) vor fi eliberate imediat după maturizare.  Cucut este materie primă importantă în industria celulozei și a fibrelor lemnoase; nu în ultimul rând este un arbust decorativ al grădinilor/parcurilor noastre. Este utilizat și în industria de prelucrare a pieilor, precum şi în medicina tradițională (pentru diferite ceaiuri), parfumerie; de ex. Osmond Women, cu extract din cucuta neagră.

Dar, ca să nu hoinăresc ca oaia rătăcită, să revenim la turmă, adică la ale noastre. Şi cucuta, precum mulţi alţi copaci, își are proprii aliați, respectiv dușmani, fie ciuperci micorhize și saprofite, fie parazitice. Să amintim câteva dintre el:

Gheba de miere (Armillaria mellea) este o ciupercă patogenă și parazită pe foioase și conifere, care nu iartă nici cucuta. Este a ciupercă parțial comestibilă, deoarece piciorul este foarte fibros și din acest motiv i se consumă doar pălăriile, precum exemplarele bătrâne vor cauza probleme stomacale. Este o ciupercă ușor de recunoscut mai ales după rizomorfele sale specifice negre, groase și lungi...

Hribul cenușiu (Boletus edulis by Marja Kustera), este unul dintre hribii noștri cei mai apreciați, atât ca și gust cât și ca și aspect. Este o specie micorhiză, comestibilă, ce se pretează foarte bine oricări modalități de conservare și care este specifică Europei. Printre caracteristici specifice amintesc toleranța foarte mare față de nivelul toxic de diferite metale, ajutând astfel la refacerea accelerată a solului contaminat.

Gălbiorul (Cantharellus cibarius) este următoarea specie de ciupercii micorhize asociate (și) cucutei și foarte apreciate la rândul lor; pretându-se oricărei metode de conservare. O regăsim la fel ca și precedenta, vara și toamna în păduri de foioase și de conifere. Atât gălbiorii cât și hribul cenușiu sunt specii ușor de recunoscut și de către ciupercarii amatori, putând transforma un cules de ciuperci într-o amintire plăcută, unică.

Prunele pământului (Entoloma abortivum), este o ciupercă parazită altei ciuperci parazite. O vom întâlni exclusiv în prezența Ghebei de miere (amintite mai sus), este și ea o ciupercă comestibilă, cu o valoare culinară chiar mai ridicată ca și gazda sa, însă atenție la a nu se confunda cu suratele sale din grupul Entoloma, care majoritatea sunt otrăvitoare.

Tsugae Reishi (Ganoderma tsugae), este o ciupercă medicinală și parazită ca și surata sa Ganoderma lucidum, însă aceasta este asociată cucutei și coniferelor, precum domeniul său de aplicabilitate este mult mai de nișă, în timp ce G. lucidum este mai universal. Mulți asiatici o folosesc zilnic ca și supliment alimentar pentru menținerea unei vieți/diete sănătoase.

Ciuperca bătrâneții (Heterobasidion annosum), este o ciupercă patogenă și parazită ce atacă coniferele și este considerată una dintre cele mai importante din punctul de vedere al daunelor cauzate. Importanța sa e cu atât mai mare cu cât peste 50% din copacii infectați vor fi distruși inainte ca semnalmentele să infecției să fie vizibile omului. Se poate lupta cu succes împotriva sa, dacă infecția este descoperită la timp.

Puiul de Huron (Laetiporus huronensis by Marjan Kustera), până nu demult cunoscută sub numele generic de Laetiporus sulphureus și considerată o ciupercă comestibilă, astăzi este o ciupercă asociată exclusiv cucutei cu fructificare exclusiv pe timpul primăverii. Unii autori considerând chiar precum că speciile de Laetiporus care cresc pe conifere, salcâm sau specii de eucaliptus nu ar trebui consumate; și cum acestea provoacă reacții alergice unelor persoane. 

Aripi de înger (Pleurocybella porigens) pe cât de frumos numele pe atât de periculoasă ciuperca. Ciupercă saprophită pe lemnul mort de conifere, seamănă cu ciupercile pleurotus. Toxina ei vizează și ea tot ficatul, iar pană prin 2011 s-a crezut ca este comestibilă; dar cazuri recente de deces au demonstrat că este vorba totuși de o ciupercă foarte otrăvitoare care acționează la fel ca și cortinarius orellanus, în timp îndelungat.

Putregaiul uscat (Rhizina undulata), este o ciupercă patogenă, parazită și ea, care omoară coniferele în grup. Este cu atât mai interesantă cu căt ea se dezvoltă "în jos". Specificul său fiind dat și de faptul că este favorizată de focurile de vară; sprorii săi conținând picături de ulei foarte imflamabile, favorizează crearea focului chiar la temperaturi nu foarte ridicate și în acelasi timp acestea favorizând germinația sporilor.

Matsutake (Tricholoma magnivelare), numită și ciuperca regilor, este o ciupercă foarte apreciată nu atât gustului său cât proprietăților sale medicinale. Este o ciupercă micorhiză, originară din japonia, al cărui preț poate atinge sume exorbitante. Are și echivalență Europeană respectiv Americană, dar din punct de vedere medicinal, cea mai apreciată rămâne varianta orientală.