Hribul estival (Boletus reticulatus)

Boletus reticulatus

Să afirm că sunt mare specialist ar fi o greșeală capitală; tocmai de aceea am să mă repet și vă voi spune încă odată că sunt și eu doar un ciupercar amator, ca și voi. (Mă veți citi mai puțin din cauza asta?). Până una-alta, am găsit un hrib, pe care am fotografiat-o; (fotografia suferind din cauza anti-talentului meu fotografic) și pe care eu am etichetat-o ca fiind Boletus edulis. Am fost corectat aproape imediat cum că este vorba despre Boletus aestivalis, ...

detaliu care nu îi scade valoare sa în ochii mei, nici măcar cu o picătură. Detaliul care diferențiază cele două specii, este în primul rând de natura culorii pălăriei, care este mai închisă la culoare în cazul Boletus edulis ... Acum, dacă ne întoarcem la poza mea și ne uităm atent la detalii, vom vedea cum că poza inițială a fost de proastă calitate și este "îmbunătățită" cu ajutorul Photoshop-ului, în sensul că i-am mai deschis culorile, am accentuat contrastul ... Ca atare imaginea s-a schimbat și nu știu dacă etichetarea ca Hribul estival (Boletus reticulatus) este sau nu cea corectă.

Dar cum Hribul estival (Boletus reticulatus) face parte din grupa hribilor Boletus edulis (din care mai fac parte Boletus atkinsonii, respectiv Xanthoconium separans), practic nu sa comis nici o greșeală. Acest hrib, este încă una dintre ciupercile specifice Europene și crește aproape exclusiv sub stejari. Există și varietate Americană, dar care nu este totalmente identică la nivel de ADN... Numele său se explică prin: Boletus care se trage din cuvântul grec bolos, ceea ce înseamnă "bulgăre de lut", precum epitetele de reticulatus cu referire la rețeaua reticulată caracteristică de pe piciorul ciupercii; sau în cazul sinonimei sale, aestivalis, cu referire la perioada de vară a fructificării acestui hrib.

Hribii, inclusiv aceasta, sunt specii de ciuperci comestibile, foarte apreciate gastronomic, dar au și ele excepțiile lor. Boletus satanas de exemplu este considerat a fi toxic, dar sunt voci care susțin că pregătit cum trebuie este comestibilă și aceasta. Revenind la ciuperca noastră, putem spune că este comestibilă și apreciată, dar comparativ cu alți hribi, carnea acestuia este ceva mai moale.

Chiftele cu hribi și nuci

Vorbind de culinare și cum v-am privat de rețete de ceva vreme; este cazul să vă atrag atenția asupra acestor delicatese ce se numesc ciuperci și să vă prezint o nouă modalitate de a le găti, folosind ciuperci uscate. Chiftele cu hribi și nuci. Ingrediente: 40g de hribi uscați, 300 ml apă fierbinte (clocotită), 250g ciuperci champignon, 150g fierte și decojite, 400g de fasole albă, măruntă, semi-fiartă, 100g nuci de macadamia, 1 ou, 3linguri de miere, 3 linguri de sos de soia, 100g de pesmet, 2 linguri de ulei, 200g de kale (varză creață).

Modalitatea de prepare: preîncălziți cuptorul la 200C și ungeți o tavă de copt cu ulei. Înmuiați ciupercile în apa fierbinte circa 10 minute. Apoi adăugați champignoanele, castanele, nucile de macadamia și fasolea într-un mixer și mixați-le puțin până obțineți o pastă grosieră dar care mai păstrează oareșcare textură. Scurgeți hribii puși la înmuiat, (păstrând apa care se poate refolosi la orice alt fel de mâncare cum ar fi ciorbe, tocănițe ...) adăugați și hribii în mixer și mixați din nou. Scoateți acest mixt într-un bol mai mare, adăugați și oul, mierea și sosul de soia, iar la urmă și pesmetul, după care amestecați bine. Formați cu mâna micile "găluște" pentru chiftele și le așezați pe tava de copt pregătită. Se coc la cuptor circa 25-30 de minute, dar sub supraveghere pentru a nu le arde. Între timp căliți varza kale într-o tigaie acoperită, în câteva linguri de apă de pe hribi proaspăt înmuiați. Serviți chifetele obținute cu garnitura de kale. Poftă bună.

Descrierea ciupercii:

Regnul: Fungi

Diviziunea: Basidiomycota

Clasa: Agaricomycetes 

Ordinul: Boletales

Familia: Boletaceae

Genul: Boletus

Specia: Boletus reticulatus

Sinonime: Boletus aestivalis, Boletus carpinaceus, Boletus edulis f. reticulatus, Boletus edulis subsp. reticulatus, Boletus reticulatus var. rubiginosus, Tubiporus aestivalis, Versipellis aestivalis

Specie protejată: comună

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

Pălăria:7-18cm, convexă în stadiu tânăr dar se deschide pe măsura avansări în vârstă a ciupercii, dar păstrând convexitatea pe toată durata vieții. Pălăria este uscată, cu o textură ca de piele la atingere, cu suprafața mai mult sau mai puțin netedă, dar care de multe ori va fi brăzdată de crăpături adânci. Pălăria este de culoare albicios-maronie, devnind de un maroniu-maroniu palid odată cu maturizarea , tinzând chiar către un gălbui-maroniu. Nu se oxidează colorat la feliere și prezintă marginile răsfrânte când este tânără.

Porii: Suprafața porilor este de culoare albicioasă, albicios-murdară-cenușie care trece în măsliniu odată cu maturizarea sporilor. În cazul ciupercii tinere, suprafața porilor se schimbă la culoare în ocru-maroniu la apăsare, iar în cazul ciupercii mature acestă culoare este mai intensă, mai închisă la culoare. Tuburile sunt de aceași culoare ca și porii, de lungime până la 12mm.

Culoarea sporilor: măslinie.

Piciorul:4-10cm lungime cu 2-4cm grosime, gros, cărnos, umflat și ușor sub formă de măciucă în cazul ciupercăă tinere, precum, mai mult sau mai puțin se uniformizează odată cu avansarea in vârstă a ciupercii, devenind chiar cilindrică. Ușor, foarte fin reticulat pe toată suprafața piciorului sau doar în partea bazei piciorului. Această rețea reticulară este de obicei albă sau albicioasă dar care uneori tinde către maroniu. Foarte des dezoltă zone cu fisuri sau are tendința de decojire. Uneori se oxidează în albăstriu cu ocazia prinderii.

Carnea: albă, fermă, consistentă, groasă, nu se oxidează. Nu prezintă miros sau gust specific.

Distribuția:specie micorhiză în special cu specii de stejar (Quercus), crescând solitar saun în grup în zonele de la deal și munte mai ales în perioada verii (Mai-August).

Comestibilitatea: comestibilă.

Specii asemănătoare:

•  Boletus atkinsonii cu o pălărie mai mult gălbui-maronie, ce se colorează în mov-violet sub ațiunea amoniacului.
• Xanthoconium separans cu o pălărie mai roșiatică (când ciuperca este tânără), se colorează în verzui sub acțiunea amoniacului.
• Boletus edulis, cu o pălărie mai închisă la culoare și cu o margina a pălăriei mai albicioasă, precum a cărui pălărie, odată cu vărsta nu se "crapă" sub formă de rețea, crăpăturile dacă vor exista, vor fi adânci.
• Tylopus felleus prezintă același colorit a pălăriei și al piciorului, dar porii au o nuanță de rozaliu, precum gustul ciupercii este amăruie.