Laba ursului (Ramaria aurea)

Clavaria aurea

Cu toate că datorită aspectului lor aparte, par a fi niște ciuperci ușor de identificat, totuși identificarea ciupercilor din această familie a "coraliferelor" nu este deloc o treabă ușoară de realizat. Iar ciuperca de azi aparține acestei familii: Laba ursului (Ramaria aurea). Fiind relativ comună în țara noastră, ea este cuprinsă pe lista ciupercilor admise comercializării, însă localizarea ei poate fi problematică, întrucât adoră "aerul rarefiat"...

Cunoscut și sub denumirile de Togmăgiori, Barba țapului, Ciuperca aurie de coral; Laba ursului (Ramaria aurea) este o ciupercă comună Europei, Asiei respectiv Americii de Nord; dar întânită mai des în zona de munte, în rest fiind destul de sporadică. Pot înțelege denumirile populare ca ciuperca coral sau barba țapului, deoarece omul simplu a căutat în totdeauna să explice lucrurile prin denumiri simple care să îți aducă aminte de ceva, însă laba ursului m-i se pare deplasată. Singura explicație care îmi vine în minte ar fi cum că cel ce a denumit-o astfel; în marele "proces de definire" a ciupercii, nu a acordat atenție ursului ce se apropia și a încasat de la acesta o "labă", iar denumind ciuperca astfel își amintea mereu de întâmlarea cu pricina...

Vă spuneam la început că este o ciupercă cunoscută și pe la noi, ba chiar mai mult, este una comestibilă; însă în ce privește calitatea acesteia aș spune că este mediocră și este o ciupercă asemeni suratelor sale, în sesnul că se consumă doar exemplarele tinere, cele bătrâne fiind amare. Exemplarele bătrâne pot provoca "intoxicații" gastrointestinale, (dar fără ca ciuperca să fie declarată a fi toxică).

Pickled mushrooms

Datorită gustului mai amărui, ca și mod de preparare vă recomand consumul acestora mai ales sub formă de murătură, (atât în combinație cu legume cât și ca atare). Iar rețeta recomandată pentru această specie va fi Murătură de laba ursului, prezentată ca atare (fără adaos de legume). Ingrediente: laba ursului, oțet, foi de dafin, cuișoare, boabe de muștar, boabe de piper. Modul de perparare: se curăță bine ciupercile, fără a se rupe în bucăți, se pun într-un strecurător și se așează asupra unui vas cu apă în fierbere (deasupra aburilor) aproximativ 15 minute. Apoi se iau de pe foc și se lasă să se răcească. se așează in borcane. Se pune la fiert oțet suficient să acopere ulterior ciupercile din borcane, la fiecare litru de oțet se adaugă 2 foi de dafin, 6-10 cuișoare, 1 linuriță de boabe de muștar, câteva boabe de piper. După ce acest amestec începe să fiarbă, se ia de la foc și se toarnă peste ciupercile aranjate în borcane. Apoi se închid bine borcanele și se pun la păstrat. Se va servi ca orice altă murătură.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea ciupercii Rmaria aurea:

Aparatul fructifer 8-20 cm înălţime și 5-12 cm în diametru, este format din numeroase ramificaţii cilindrice, cărnoase şi elastice, groase la bază şi subţiate treptat către vârf. Ramificaţiile sunt de un galben (ca și gălbenușul de ou) - portocaliu - ocru. Vârfurile sunt zimţate sau despicate. Prezintă spori de culoare gălbuie (crem-ocru).

Piciorul de 3-4cm lungime si 5-6cm grosime, este foarte scurt, gros, cărnos şi compact, ce se subțiază către bază. Poate fi de culoare  albă sau gălbuie (crem).

Carnea de un alb murdar, este apoasă, compactă şi fragilă, cu miros şi gust slab, nespecific, dar plăcut.   

Distribuția: Specie nesigură a fi micorhiză sau saprofită (deși declarată a fi micorhiză), creşte în pădurile de foioase sau conifere, mai ales la altitudini mai mari, la munte. Crește solitar sau în grupuri mici, din iulie până în noiembrie.

Comestibilitatea: comestibilă de calitate bună, dar pot fi consumate numai exemplarele tinere, îndepărtând ramificaţiile. Este necesară întotdeauna o fierbere prelungită pentru a se elimina orice urmă de gust amar.

Sinonime: Clavaria aurea.