Hribul murg (Boletus badius)

Boletus badius

Gusturile nu se discută! Ceea ce îmi place mie, nu-i sigur că vă place și vouă și n-ar trebui să vă forțez în acest sens. Dar mie personal ciupercile din categoria Hribilor m-i se par cele mai frumoase, atrăgătoare, iar Hribul murg (Boletus badius) nu poate face excepție de la această "regulă" personală. Asa cum Muscărița este prezentă în mai toate poveștile pentru copii; și hribii sunt la fel de populari în aceași lume a poveștilor ...

Dar din nefericire, familia hribilor nu este una de vis. Până nu demult toate ciupercile cu pori ce nu creșteau pe trunchiuri de copaci erau catalogate sub aceași denumire, abia studiile recente au început să facă ordine în această familie, separând diversele familii între ele și ajungând ca azi să avem familii ca: Boletus, Boletinus, Boletinellus, Boletellus, Suillus, Xerocomus, Chalciporus, Gyroporus, Leccinellum, Leccinum, Phylloporus, Retiboletus, Pulveroboletus, Tylopilus și încă căteva care nici nu le mai amintesc având doar câte 1-2 specii prin ele. Aș sublinia ca această familie mare a hribilor nu este definitivă nici la ora actuală, multe specii așteptând încă a fi clasificate corect .... din nefericire nici savanții nu sunt foarte convinși acre unde ar fi bine să fie clasificat, părerile sunt împărțite.

Boletus badius

Chiar și Hribul murg a cunoscut diferite denumiri, astfel s-a numit Boletus castaneus, Viscipellis badius, Ixocomus badius pentru ca în 1898 să se numească Suillus badius, dar n-a rămas mult nici aici, în 1931 și-a schimbatd enumirea din nou, trecând la Xerocomus badius, dar împreună cu Boletus pallidus  și Boletus glabellus nu se potrivesc descrierii de Xerocomus; ca atare au fost lăsați deoparte în familia Boletus până la clarificarea ulterioră. Până una alta poartă denumire dată de către Elias Magnus Fries în 1821. Partea bună este ca prenumele nu și-l schimbă, badius însemnând "maroniu ca aluna".

Boletus badius

Totuși am și o curiozitate legată de această ciupercă comestibilă, și anume: hribii sunt specii de ciuperci micorhize (adică în simbioză cu copacii). Și atunci îmi pun întrebarea: cum e posibil ca această ciupercă să apară pe un con de brad? Îmi pun întrebarea cu atât mai mult cum hribii nu cresc în copaci, iar dacă conul de brad era căzut, atunci deja nu vorbim de simbioză ci de descompunere ... Care e realitatea?

Dar nu vă lăsați păcăliți de asemenea detalii, ciuperca este comestibilă și de bună calitate, este comună în pădurile noastre și se pretează foarte bine conservării prin uscare, deshidratare. Un alt aspect al acestei ciuperci este capacitatea sa de a lega metale ca mercurul sau cobaltul, dar fără a deveni un potențial pericol orgamismului uman. O altă caracteristică a hribului murg este capacitatea sa de a bioacumula substanțe radioactive cum este cesiul rezultat din accidentul de la Cernobyl și de a fi un potențial remediu pentru astfel de situații în refacerea mediului înconjurător.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea ciupercii Boletus badius:

Pălăria, 3-10 cm, la început emisferică ca apoi să devină convexă sau aproape plată, destul de cărnoasă şi consistentă, iniţial cu bordură răsfrântă în jos, spre picior şi apoi ridicată. Cuticula maroniu închisă, uneori chiar negricioasă, dar în totdeauna amintind de culoarea alunelor; este catifelată, iar pe vreme umedă devine lipicioasă, alunecoasă.

Porii sunt mici şi unghiulari, 1-2 pori pe 1 mmp, de culoare galbenăce odată cu vârsta tinde către un verde măsliniu; iar la apăsare se oxidează rapid în albăstriu. Tuburile de până la 15mm, sunt de dimensiuni diferite şi de obicei aderente la picior.Spori de culoarea măslinei.

Piciorul, 4-9 cm lungime 1-2 cm grosime, poate fi subţire şi cilindric, dar şi robust, bont, tare şi cărnos, având pe suprafaţa sa firişoare subţiri care îi dau un aspect catifelat. Caracteristica principală este că nu e reticulată ci netedă cu o textură ca de "plasă" cu fire verticale, fire de culoare mai închisă pe un fundal de aceași culoare dar mai palid.

Carnea este albă și se poate colora in gălbui și ușor albăstrie în zona tuburilor, este tare şi compactă, cu miros slab de fructe şi gust dulceag. Ca și gust este de departemai puțin atractiv ca și suratele Boletus edulis, Boletus regius ...

Distribuția: specie micorhiă destul de obişnuită, ce creşte solitar sau în grupuri mici în pădurile de conifere (în special) şi ocazional în cele de foioase, cum sunt cele de stejar, fag sau castani,  de la deal şi la munte. Crește din iunie până în noiembrie.

Comestibilitatea: Specie de bună calitate din punct de vedere gastronomic, potrivită pentru orice mod de preparare. Se pretează şi la conservarea în oţet sau în ulei.