Ciupercile precum taxele ...

ghiseul.ro
ghiseul.ro
Nu cred că v-am povestit ce am pățit weekend-ul trecut, iar înainte de a vă spune asta; pentru a o înțelege mai bine; am să vă fac o mică introducere. Cei ce mă cunosc știu că sunt clujean, lucrăm atât soția cât și subsemnatul până târziu în timpul săptămânii iar la sfârșit de săptămână abia aștept să pot scăpa de stresul cotidian și să ies în natură...

Așa s-a întâmplat că sâmbăta ce tocmai a trecut, am fost ieșit în Făget (mai mult să ies la aer curat; dar cu găndul ascuns că poate găsesc și niște zbârciogi). Dar bine-nțeles că nu găsisem zbârciogi, (este încă prea rece ca ele să apară), dar mă plimbam cu plăcere și îmi lăsam gândurile să zburde după voie. Îmi încărcam "bateriile" pentru o nouă săptămână. Și uite așa de la gând la gând deodată îmi bătuse cui în cap gândul cum că este aproape sfârșitul lui Martie și încă nu apucasem să îmi plătesc impozitele. Nu că ar fi târziu, dar știm bine că primăria ne mai acordă o mică bonificație dacă le plătim până la finele primului trimestru.

Vorbisem cu soția pe această temă deja de căteva ori, dar discuțiile de această natură ajungeau în totdeauna în același punct mort. Niciunul dintre noi nu se ajungea ca să poată să se ducă la Ghișeul de la primărie să achite datoriile în timp util. 

Unii spun că odată cu vărsta devii mai rigid, mai conservator și poate că le dau uneori dreptate. Spun uneori deoarece le dau dreptate doar când nu este vorba de mine. Când vine vorba de mine, îmi place să mă consider deschis la nou (dar acum sunt subiectiv, așa că nu insist să v-o dovedesc, o apreciați voi mai bine). De ce m-am oprti asupra acestui aspect? Fiindcă tema impozitelor o mai discutasem și cu colegii, iar unul mai tinerel îmi spunea cum că și le achită confortabil și rapid, folosindu-se de smartphone-ul său. De fapt îmi tot spune de vreo 3 ani, poate mai bine și așa am ajuns ca anul trecut să îmi fac cerere la primărie pentru alocarea unui cont pentru plăți online, dar din păcate nu l-am încercat până acum.

Prin pădure, fără ca cineva să-mi bruieze gândurile, mi-am adus aminte că s-ar putea să am în mașină scrisoarea de la primărie cu aceste detalii, așa că m-am întors frumos la mașină și am început să caut. Sunt eu împrăștiat, însă documentele chiar dacă nu ordonate, le țin împreună și așa se face că imediat al doilea sau al treilea document era chiar plicul de la primărie. Mi-am îndesat scrisoarea în buzunar și m-am întors frumos în pădure. Așezat comod, aproape ca într-un fololiu, pe mușchiul moale de sub un fag mai bătrân, ușor înclinat; mi-am scos și eu Galaxy S4-le încercând să-mi amintesc vorbele colegului meu care lăuda atât de mult plățile online. 

Și mi-am adus rapid aminte de ce spunea: "... nu trebuie să cauți aiurea pe paginile primăriei după opțiunea de plăți taxe și impozite ... ajunge să știi că plățile se fac la ghișeu, și astfel o găsești cel mai repede...". Și avea dreptate, am găsit-o mai repede decât ați crede. M-am logat cu informașia furnizată în scrisoarea primăriei și rapid m-i sa confirmat: Cluj-Napoca figurează în lista localităților care au implementat posibilitatea plății online a impozitelor. După nici două atingeri (click-uri), aveam în față desfășurătorul cu sumele datorate, frumos defalcate pe clădire, mașină și terenul pe care îl deținem, lăsîndu-mi opțiunea de plată integrală sau doar parțială a impozitelor, după pofta inimii mele (sau mai bine zis a disponibilului de pe contul bancar). Ce să zic? O plată mai rapidă și mai sigură nu cred că am mai realizat până acuma, așa că exaltat, rapid mi-am sunat soția să-i dau vestea bună cum chiar dacă Sâmbăta primăria este închisă, eu (adică EU) am fost în stare să plătesc taxele la timp ca să beneficiez și de reducerea acordată de către primăriei.

Și cum soția iarăși își consuma minutele la telefon (vi se pare cunoscut acest fenomen?) și nu am reușit s-o prind din prima, am mai întârziat puțin pe pagina celor de la ghișeu.ro, astfel aflând că aș fi putut plăti impozitele și din Iulius mall (sau alte centre comerciale), locul preferat al soției pentru "pierdut vermea". După (nici nu știu) poate 15 minute, am reușit să o prind și eu pe (fără) fir și culmea, mi se confirma bănuiala. "Când pisica nu-i acasaă, șoarecii joacă pe masă", nevasta era la "shopping" în Iulius; și cu cine vorbise "jumătate de ceas"? Cu soacra.

Povestindu-i ce ispravă am realizat și subiectul "soacra" (care locuiește la țară) fiind încă călduț, din vorbă-n-vorbă, am ajuns să-i povestesc că poate face și ea un bine plătind impozitul pentru "mai sus menționata" din cadrul centrului comercial; beneficiind cu toții de mult mai multe avantaje decât ne-am fi dat seama: comisioane zero, disponibilitate pentru plăți 24/24 și 7/7, rapiditatea tranzacției, siguranța acesteia timpul salvat de la caseria primăriei, locul de parcare imposibil de găsit din zona primăriei și eventuala amendă pentru parcare ilegală, confortul (am putut realiza plata chiar și din pădure în timpul meu de recreere), iar decât să caut opțiunea plății taxe și impozite pe pagini în cascadă la primărie, ghișeul.ro mă duce exact unde trebuie, fără să mă plimbe pe pagini sponsorizate ...

În două cuvinte aș spune că această oportunitate de plată este realizată de profesioniști pentru cei ca mine, cărora nu le plac lucrurile complicate și viu colorate, unde te pierzi în amănunte. două click-uri/atingeri și mergi mai departe (totul în siguranță și rapid).

Acest articol participă la proba "Taxele locale se pot plăti mai ușor cu cardul" pe Blogal inițiative.

6 comentarii:

  1. :)) Pe bune? Ce semnal bun aveţi voi în pădure!
    Mult succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vai, vai, vai... ce parere proasta ai despre Cluj-Napoca. Sa stii ca nu e izolat pe varf de munte, iar semnalul Vodaphone (scuze pentru reclama) nu e limitat doar la oras,..

      Ștergere
    2. Staţi mai bine decât Constanţa!:)

      Ștergere
    3. nu stiu cum e la Constanta, dar nu ma pot plange cu Cluj-Napoca

      Ștergere
  2. Si in Alba Iulia functioneaza chestia cu plata online a taxelor. Cu ciupercile stam mai slab. Pana nu te-am citit nu m-as fi gandit ca exista vre-o legatura intre taxe si ciuperci :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sigur ca exista, taxele apar ca si ciupercile, peste noapte (dupa ploaie) ... multe-multe .... de nu mai razbesti sa le aduni ...

      Ștergere