Ghebe (Armillaria mellea)

Gheba de miere

Ciupercile de sub ciresul din spatele casei toamna mai mult ca sigur sunt Ghebe de miere (Armillaria mellea) sau simplu Ghebe, si o sustin chiar si fara sa mi le descrieti. Sunt niste ciuperci extrem de periculoase datorita faptului ca sunt mari consumatoare de celuloza si lignina, atat in padurile de foioase, rasinoase cat si in culturile de pomi fructiferi sau chiar decorativi (parcuri). Datorita apetitului mare, duc o viata dubla; sunt atat saprophite cat si parazite, deoarece 

ataca materia lemnoasa inca sanatoasa (il paraziteaza) si o consuma in totalitate (saprophite) pana cand lemnul devine albicios, poros si sfaramicios.

Armillaria mellea rhizomorphs

Rizomorfele sale negre si groase ca niste sireturi, strapung radacinile copacului si il impanzesc pana ce il distrug; ciupercile sale aparand abia intr-o zi de toamna la poalele copacului, in faza terminala cand copacul este deja pe moarte. Si ca treaba sa fie completa, este in stare sa treaca de la un copac la altul pe sub pamant tot cu ajutorul rizomorfelor sale, care se pot intinde peste 2.5m/an. 

Dar ziceam ca Gheba de miere sau Halimas in unele zone (Armillaria mellea) este o ciuperca comestibila. Consumata in stare cruda sau insuficient fiarta este otravitoare in sensul ca provoaca un puternic efect diuretic; de aceea este obligatorie fierberea sa cel putin 20 de minute inainte de a se consuma. Deoarece creste in totdeauna in grupuri mari, se pot culege cantitati mari si se preteaza foarte bine pentru a fi conservata. Cel mai bine se preteaza a fi conservata in ulei sau otet si consumata ca aperitiv sau garnitura.

Ghebe cu usturoi si patrunjel

Reteta pe care v-o recomand azi este despre conservarea ciupercilor pentru iarna si este oferita cu amabilitatea domnului Adi Hadean : Ghebe cu usturoi si patrunjel: pentru 1 kg de ghebe, 4-5 catei de usturoi, 3-4 linguri de frunze de patrunjle taiate marunt, ulei, 1/2 lingurita sare pentru muraturi. 

Modul de preparare: Puneti intr-o cratita patru linguri de ulei, ghebele si usturoiul, chiar si patrunjelul. Presarati o jumatate de lingurita de sare grunjoasa peste ghebe si ...
Reteta integrala o puteti citi urmand linkul din numele retetei.

Ca si nota as mentiona ca Ghebele batrane si toxice  se pot descoperi fierbind un catel de usturoi cu ele. Daca usturoiul isi schimba culoarea din alb in vanat, atunci lotul a fost compromis si se recomanda a se arunca totul, daca ramane alb, totul este bine si se poate continua.

Numele nu cred ca trebuie sa v-il amintesc; la primit dupa culoarea ca de miere a palariei si e usor de recunoscut dupa: inelul albicios, palaria de culoare mai inchisa pe centru si solzoasa, piciorul aparent pufos si foarte finros precum rizomorfele sale negre care impanzesc copacul sau butucul pe care creste. De amintit insa cateva lucruri inainte de a se consuma:

• se foloseste doar palaria fiindca piciorul este foarte fibros.
• la fierbere emana un miros ca de lesie
• apa in care s-a fiert se innegreste si trebuie aruncata
• apa in care s-a fiert si in care va fi conservata in continuare tinde sa se gelatinifieze, ceea ce ii poate deranja pe cei carora nu le place efectul de "balire" 
• daca e culease dupa primul inghet sau se congeleaza in stare cruda, toxinele isi amplifica efectul.

Cele aproximativ 250 de specii de Ghebe sunt o alta familie de ciuperci foarte contestate de-a lungul timpului, ele fiind trecute dintr-o categorie in alta si chiar impartite in familii diferite, astfel ciupercile matsutake, care initial au facut parte din aceasta familie dar fiind mycorhize, au devenit Tricholoma magnivelare, iar pentru Gheba de miere (Armillaria mellea) sa vehiculat chiar  ideea de a fi denumita Armillariella.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea ciuperii Armillaria mellea:

Palaria este de 4-15 cm, consistenta, la inceput semisferica apoi din ce in ce mai plata, iar la sfarsitul maturizarii chiar adancita. Cuticula este neteda, lucioasa pe vreme umeda si mata pe timp uscat, acoperita de numerosi solzi maronii, ascutiti si curbati, mult mai desi in centrul palariei si mai rari catre margine, care de cele mai multe ori este neteda si cu striatii vizibile. La exemplarele mature solzii pot lipsi in totalitate. Coloritul palariei este extrem de variat, de la galbena ca mierea pe plopi, salcami si duzi, maronie pe stejari, gri-albicioasa pe soc si brun-roscata pe conifere.

Lamele sunt dese, nu prea late si decurente, dand piciorului un aspect striat in portiunea dintre inel si palarie. Lamele sunt albicioase, apoi galbui si la sfarsitul maturizarii de culoarea scortisoarei cu pete vizibile, roscate.

Piciorul de 5-20 cm, cilindric, alungit, cu baza uneori accentuat bulboasa, deseori curbat in jos, fibroasa in exterior si pufoasa ca buretel pe interior. Inelul carnos si mare, la exemplarele tinere se uneste cu palaria formand un fel de cortina. Este persistent chiar si la exemplarele adulte, avand partea superioara alba si fin zimtata in timp ce partea inferiora este galbuie, intr-o nuanta mai mult sau mai putin intensa si cu aspect lanos. Partea de deasupra inelului este galbena sau cu nuante rozii, mai mult sau mai putin striata, in timp ce mai jos este acoperita de puf si are culoarea maroniu-deschis. La baza poate fi, uneori si negricioasa.

Carnea este albicioasa, frageda cea a palariei si fibros-lemnoasa cea a piciorului, cu miros specific de ciuperca si cu gust usor amarui.Gustul ciupercilor care cresc pe conifere este mult mai amar. 

Distributia: creste atat solitar cat si in grupuri destul de numeroase, ajungand uneori la sute de exemplare, pe trunchiuri, pe radacini, pe busteni in curs de putrefactie, de foioase, dar si de conifere; poate creste chiar pe mici bucati de lemn cazute pe pamant. 

In forma parazita care creste pe arborii vii, miceliul formeaza un fel de pasla deasa si albicioasa sub coaja acestora si prin dezvoltarea sa impresionant de rapida duce in scurt timp la degradarea si la moartea plantei-gazda. In forma saprofita  poate creste ani intregi pe acelasi bustean pana ce consuma toate substantele nutritive pe care le ofera lemnul mort. Este o ciuperca de toamna  din septembrie pana la primul inghet. 

Poate fi confundata cu Galerina mutabilis sau cu Armillaria tabescens, amandoua comestibile sau cu Hypholoma fasciculare, otravitoare si cu gust foarte amar..

Imaginile le-am preluat de aici: Armillaria mellea rizomorphe, Armillaria mellea, Ghebe cu usturoi si patrunjel