Cine a inventat Internetul?

Internet
Internet
Dacă iubești ciupercile și ești ca mine; implicit iubești și natura; și în acest caz prin plimbările tale n-o să fii atent doar la ciuperci ci o să admiri și natura. Iar dacă tot veni vorba de natură, am dat peste o carte, care susține o idee originală pe care aș vrea să v-o împărtășesc, și anume: "Copacii vorbesc între ei!?" Da, la prima vedere pare a fi un titlu de carte SF, însă dacă te afunzi mai bine în argumentele autorului, începi să realizezi că totuși există un sâmbure de adevăr și lumea nu e chiar cum ți-ai imaginat-o.

Este dovedit că plantele interacționează între ele și/sau cu alte organisme;  ex. cu insectele, și aici aș enumera caracteristici cum ar fi culoarea, mirosul... caracterisitici prin care plantele atrag insectele pentru a le ajuta în răspândiirea polenului sau de a fertiliza florile acestora,  Dar nu toate aceste mirosuri sunt create în scopul reproducerii speciei. Unele substanțe eliberate au de ex. rol defensiv;  pot respinge roiuri de insecte în scopul protejării plantei sau dacă sunt atacate de infecții, pot elibera substanțe volatile care vor avertiza plantele din zonă de pericolul iminent, acestea din urmă putându-se pregătii a fi mai puțin expuse pericolului, prin producerea altor substanțe mai greu "digerabile", făcând planta mai puțin atractivă "atacului". 

Nu vă imaginați că aceste schimbări apar peste noapte, însă genele necesare se activează mult mai rapid atunci când este necesar. Ca și dovadă, este demonstrat științific că substanțele eliberate de o plantă într-o anume zonă diferă ușor de cele eliberate de același plantă din alte zone. În consecință, dacă plantele își vorbesc prin intermediul substanțelor, par să aibe chiar și dialecte. Dar aceasta este comunicare în sensul înțeles de noi?

Până în ziua de azi nu ne este clar dacă substanțele eliberate de o plantă au ca și scop într-adevăr transmiterea de informații de la o plantă la alta, dar așa cum sunt, par mai degrabă a fi un semnal transmis rapid și eficient pentru alte părți ale plantei. 
Infecțiile de ex. de obicei sar de la o creangă la alta a copacului, iar "semnalul de alarmă" declanșat în scopul prevenirii crengilor sănătoase asupra atacului iminent trebuie să parcurgă zeci de metri în corpul copacului (în cazul unui copac înalt), Un semnal aerian de ex. ar ajunge mult mai repede la destinație (crengile învecinate), precum ar avertiza și copacii învecinați celui infectat. Prin urmare dacă și copacii din jur reacționează semnalului de alarmă, aceasta înseamnă comunicare sau imitare? Poate  puțin din amândouă. Sau poate este vorba de cooptarea unui sistem intern de mesagerie, care să ajute plantele să se imite una pe alta în cadrul aceleați familii?

Oricum ar fi, eliberarea acestor substanțe este nediscriminatorie și orice plantă poate profita de pe urma ei, fiecare reacționând în modul propriu. Aceste mesaje odore având rol de atragere sau de respingere după caz.

Dar nu toate mesajele transmise de plante sunt pe cale aeriană. Marea majoritate a plantelor trăiesc in simbioză cu ciuperci ce trăiesc subteran. Să nu confundăm ciuperca ce o culegem ca și fruct, de ciuperca ca și o retea de celule care se răspândește subteran.  Ciuperca ce furnizează substanțe utile și apă copacului, precum poate trăi în simbioză cu mai multe plante și copaci în același timp.

Câteodată, o plantă suferă daune, dar alte plante conectate prin sol de aceași ciupercă se vor apăra împotriva dăunătorului, iar plante aflate la aceași distanță, neconectate la ciupercă vor suferi atacuri din partea dăunătorului. Această rețea  micelară a ciupercii este un alt purtător de informații, o rețea la nivelul pădurii (WWW  - Wood Wide Web, dacă o putem numi așa).

Dar  cine e la control? Mesajul este retransmis de ciupercă și poate că este singurul beneficiar al informației. Preluând informația de la un individ și transmițând-o multora, pentru ași proteja "investiția". Dacă mor partenerii moare și ea. Ciuperca ajutând plantele să comunice, dar urmărind propriul interes, indiferent dacă au legătură cu copacul care trimite mesajul sau nu. În felul acesta ciuperca se comportă ca și o companie de social media, care trage cu urechea și profită de pe urma discuțiilor utilizatorilor.

Deci, putem repeta întrebarea, înseamnă asta comunicare în sensul în care înțelegem noi comunicarea? Și dacă avem dreptate când spunem că ciuperca este cel care deține controlul și împarte informația, interconectând mai mulți copaci și plante din zona sa de reședință, nu vorbim de o rețea locală? Semnalele aeriene transmise de alte rețele, recepționate și retransmise pe rețeau locală înseamnă difuzare de știri? Și marea întrebare, Natura a inventat înaintea noastră "internetul"?

Cei care vor să se adâncească mai mult în argumentele prezentate mai sus, pot citi cartea lui Peter Wohlleben - The Hidden Life Of Trees, carte ce se găsește și în librăriile noastre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu