Toboșarul (Battarea phalloides)

Battarea phalloides by Fred Stevens

Am momente tot mai dese în care mă întreb dacă are rost să vă mai scriu; ca după orice pauză, este tot mai greu să o iau de la început (în acest caz să o continui) și inevitabil ajung la întrebarea de mai sus. Să duc mai departe acest blog sau să mă concentrez doar asupra aplicației Ciupercomania? De ce această dilemă? Pentru că deși vă scriu pe un blog non-profit, ajung să mă împiedic de tot felul de neplăceri. Nu mai departe de zilele trecute facebook, mi-a convertit contul ...

ștergând astfel lista de prieteni, grupurile din care făceam parte și cam tot ce avea legătură cu adresa mea de email cu care eram înregistrat... Cu alte cuvinte, mi-a păstrat pagina, dar mi-a blocat accesul... Încercând reluarea majorității legăturilor vechi... am aflat și unde sunt binevenit și unde nu... dar nu am motive să mă plâng, pentru că vorba aceea: "Ce își face omul cu mâna lui, se numește ... lucru manual".

Însă pentru moment încă sunt aici și am să vă prezint încă o ciupercă. Este vorba de o ciupercă rară, despre care nu am informația cum că ar fi fost găsită și pe la noi; însă fiind prezentă și în Europa; și având zona de concentrație maximă destul de aproape de noi, nu exclud posibilitatea să apară în județele din vestul sau sudul țării; pe solurile nisipoase, aride.

Battarea phalloides; căci despre ea vreau să vă povestesc în cele ce urmează; nu are încă o denumire populară de-a noastră, dar avem o paletă destul de variată de unde să alegem dacă dorim să folosim vreo denumire dată deja de alții. Astfel aș enumra câteva: Bășica cu picior de barză, Bețe de toboșar, Toboșarul, Bășica falsă, Bășica cu picior solzos, Ciuperca măgarului... Etimologic, această ciupercă și-a primit denumirea genului de Battarea, în cinstea micologistului italian Giovanni Antonio Battarra, pe când epitetul de phalloides i se trage atât de la aspectul ca de phallus; precum și de la asemnănarea cu ciupercile din genul Phallus în stadiul de ou al acestora. Ambele specii pornesc din stadiul de ou, lăsând la baza piciorului o volvă (sac) foarte asemănătoare.

Dintre curiozități aș aminti că deși este considerată o ciupercă necomestibilă, asemănarea cu genul Phallus merge cu un pas mai departe și identic speciilor de Bozuz, în stadiul de ou, această ciupercă este consumată în Orientul Mijlociu. O altă caracteristică a sa este caracterul medicinal. În America de Sud, sporii acestei ciupercisunt folosite in medicina tradițională datorită efectului lor antiseptic și antipurulent. Se folosește pe rănile deschise, fiind un agent cicatrizant puternic. Cel mai des este folosit în medicina veterinară, pe rănile cauzate de hamurle animalelor, în speță la măgari, de unde și numele de Ciuperca măgarului în America de Sud.

Descrierea ciupercii:

Regnul: Fungi

Diviziunea: Basidiomycota

Clasa: Agaricomycetes 

Ordinul: Agaricales

Familia: Agaricaceae

Genul: Battarrea

Specia: phalloides

Sinonime: Lycoperdon phalloides, Dendromyces stevenii, Battarrea stevenii, Phallus campanulatus, Ithyphallus campanulatus.

Specie protejată: da.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

Aparatul fructifer: în stadiu tânăr, ciuperca se dezvoltă subteran, are o formă sferică și este acoperit de un țesut rezistent (exoperidiu). Acesta se va rupa mai târziu în formă circumcisă, partea de jos urmând să formeze volva ciupercii pe când cea superioară se va ridica deodată cu aparatul fructifer, unde o va acoperi și se va rula pe aceasta până când într-un final va cădea. Ea va proteja și controla dispersia sporilor pe durata de viață a ciupercii.

Ciuperca matură, seamănă cu ciuperca clasică, cu diferențe că nu prezintă lame. Aparatul fructifer este așezat peste un picior foarte înalt, este bombată, convexă, de 2,5-4,5 cm diametru și 2-3 cm grosime. Se dezvoltă foarte rapid și este acoperit de endoperidiumul albicios ce acoperă masa de spori maronie. Aparatul fructifer poate rezista câteva luni, timp ân care își va dispersa sporii, pentru ca apoi să poată aluneca ca un inel peste trunchi.

Glebaeste de culoare ruginiu-maronie și este formată din două tipuri de țesut. Hifele pseudocallitiumului sunt de 5 µm diametru, cu pereți subțiri, netezi, septate, ușor ramificate, de culoare de la translucid la galben deschis, cu cleme de aderare.Elaterele sunt de ,5-7 µm în diametru și 32-70 µm lungime, sunt de un galben deschis, netede, cilindrice și grosier spiralate, nu sunt ramificate și sunt aseptate.

Volva fragil[ este de 13-15cm diametru, nu aderă la piciorul ciupercii și este compus din două tipuri de țesut și ea. Teșutul interior care va forma solzi peste trunchi este de tipul pseudocallitiumului, pe când țesutul extern este mai gros, membranos, de culoare albicioasă, iar dacă se uscă devine ca de plută. Hifele sale individuale sunt greu de distins.

Culoarea sporilor: maronie.
Sporii: 5.5-6.5 µm, au pereții subțiri, sunt sferici și cu mulți negi.

Piciorul: 15-35 (70) cm înățime și 0,5-1,5 cm grosime, cilindric, gol pe interior, fibros, chiar lemnos, cu solzi sau scame de culoare de la albicios la maroniu-roșcat. Volva este albicioasă, membranoasă.

Carnea: fibroasă, lemnoasă, maronie.

Gustul și mirosul: fără miros sau gust specific.
Proprietăți medicinale:  prezintă proprietăți antiseptice și antialergice, motiv pentru care este sporii săi sunt folosiți în tratarea rănilor deschise ale animalelor de tracțiune.

Distribuția: specie saprobiontă cu răspândire largă, America, Europa, Africa și Australia, unde crește solitar sau în grupuri mici pe soluri sărace în nutrienți, nisipoase dinAprilie până în Octombrie. În Europa este în retragere. Motiv pentru care este considerată o specie protejată.

Comestibilitatea: se consumă doar în stadiul de ou, deoarece în stadiul matur este lemnos.

Specii asemănătoare:

• Battarrea diguettii, exoperidiumul său se rupe deasupra și nu se ridică în formă circumcisă, ăți împrăștie sporii prin porii acesteia, precum endoperidiumul este mai mic.
• Podaxis pistillaris, crește în habitat asemănător, în schimb are o pălărie mailânoasă și alungită.
• Tulostoma brumale, specie mult mai mică care nu produce spori de culoare maronie.