"Hribul lemnului" (Buchwaldoboletus lignicola)

Buchwaldoboletus ligincola by Ian Gaisler

A greși este ceva firesc și omenesc; ne dovedesc asta chiar și oamenii de știință... Denumirile ciupercilor (cel puțin) se aleg astfel încât să descrie, să caracterizeze ciuperca respectivă cât mai bine, sub aspectul ei cel mai caracteristic (recunosc că nu se poate chiar de fiecare dată, dar măcar se încearcă). Dar în cazul "Hribul lemnului" (Buchwaldoboletus lignicola), lucrurile au cam luat-o razna.  De ce spun asta? Haideți să aruncăm o privire mai apropiată ...

Prefixul de Buchwaldo- înseamnă lemn de fag,  iar Boletus, știm că este hrib, ceea ce ar însemna că este hribul fagului... dar ciuperca crește pe sub conifere. Aș spune că este prima greșeală în ceea ce o privește, dar n-ar fi tot adevărul despre aceasta, deoarece denumirea sa este în onoarea micologistului Danez, Niels Fabritius Buchwald, ca atare, nu are nimic în legătură cu fagul. Epitetul de lignicola se compune din două cuvinte din latină: lignum = lemn; iar cǒlěre = a trăi, săslășlui. Ca atare lignicola reprezintă modul de viață al acestei ciuperci, în sensul că trăiește pe lemnul în descompunere al coniferelor.

Toate bune și frumoase, dar iarăși eronate ... studiile recente au arătat că ciupercă nu este una de descompunere (saprofită), ci ea parazitează o altă ciupercă, și anume specia Phaeolus schweinitzii... Cu toate că a fost mutată de-a lungul anilor dintr--un gen în alta, epitetul denumirii sale a rămas neschimbat și eronat.

O altă particularitate a sa este raritatea cu care se întâlnește. Deși prezentă în Europa și America de nord, este doar ocazional semnalată... iar până acum nu știam să se fi găsit și pe la noi în țară. Dar din  bunăvoința unui cititor fidel, am aflat că a fost găsită și la noi în țară și aș avea acces inclusiv la datele privind localizarea sa geografică... Dar fiind o ciupercă comestibilă și noi trăind în România, consider că este mai bine să rămână "nedescoperită" și nevătămată.

Fiind o specie protejată nu doar în Europa, ci și în America; consider că nu-și are locul prezentarea nici unei rețete culinare, iar în eventualitatea că o întâlniți și voi; fotografiați-o și expuenți pozele voastre aici, mai jos, ca să ne bucurăm cu toții de frumusețea ei.

Descrierea ciupercii:

Regnul: Fungi

Diviziunea: Basidiomycota

Clasa: Agaricomycetes 

Ordinul: Boletales

Familia: Boletaceae

Genul: Buchwaldoboletus

Specia: lignicola

Sinonime: Boletus lignicola, Xerocomus lignicola, Gyrodon lignicola, Phlebopus lignicola, Pulveroboletus lignicola.

Specie protejată: protejată.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

Pălăria: e 2.5–10 cm diametru, inițial convexă, se aplatizează cu vârsta. Marginea pălăriei este răsfrântă spre interior și depășește suprafața fertilă (porii). Cuticula este uscată și catifelată, dar cu vârsta pot să apară crăpături fine pe aceasta. Culoarea variază de la gălbui-maroniu la brun-roșcat. Cuticula se poate îndepărta cu ușurință; între aceasta și carnea ciupercii se găsește un strat gelatinos din a cărei cauză cuticula poate culisa înainte și înapoi pe suprfața pălăriei.

Lamele: porii și înguști și unghiulari, 1-3 pori per mm. Tuburile sunt de 3-12mm adâncime. Culoare alor variază de la galben auriu la galben-roșcat-maroniu pe măsură ce sporii ajung la maturitate. Tuburile sunt ușor decurente peste picior.

Culoarea sporilor: maronie.
Sporii: 6–10 x 3–4 µm dimensiune, sunt netede și elipsoidale.

Piciorul: 3–8 cm lungime și 0.6–2.5 cm grosime, poate fi cilindric sau ușor ascuțit către bază. La baza acesteia de regulă întâlnim fire miceliale galbene.

Carnea: initial fermă, se inmoaie cu vârsta, este de culoare crem-gălbuie. Iar dacă este tăiată poate să dezvolte o reactive ușor albăstruie, dar acesta nu este un fenomen obligatoriu.

Gustul și mirosul: miros plăcut, dulceag (amintește de mirosul portocalei), gust plăcut dar nu characteristic.

Distribuția: specie parazită pe ciuperca Phaeolus schweinetzii cu răspândire în Europa și America de nord, unde crește în păduri de conifer în sezon de vară târzie și toamna (iulie-noiembrie). Este o specie foarte rar întâlnită, motiv pentru care în majoritatea țărilor Europene este protejată. Cu toate că este o specie mai nordică, a fost semnalată și la noi în țară.

Comestibilitatea: comestibilă, dar datorită rarității sale, recomand să nu o culegem.

Specii asemănătoare:

• Xerocomus badius, uneori crește pe lemn în descompunere, motiv pentru care s-ar putea confunda de către începători, dar este o ciupercă mai robustă, mai maronie și cu suprafața oarecum mai vâscoasă.